Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

WTA Ostrava: Anett Kontaveit a câștigat al treilea titlu al carierei

Publicat

in

Anett Kontaveit a câştigat, duminică, turneul de categorie „WTA 500” de la Ostrava, după ce a învins-o în finală pe Maria Sakkari (12 WTA, favorită 4).

Kontaveit (30 WTA) a avut nevoie de o oră și 34 de minute pentru a obține victoria în fața sportivei din Grecia, scor 6-2, 7-5.

Pe parcursul competiției, Anett a mai trecut de Sorana Cîrstea (37 WTA), Paula Badosa (27 WTA), Belinda Bencic (11 WTA) și Petra Kvitova (10 WTA).

Anett Kontaveit și-a trecut în palmares al treilea titlu WTA la simplu, după cele de la ‘s-Hertogenbosch (2017) și Cleveland (2021, a trecut în finală de Irina Begu). Jucătoarea din Estonia a pierdut alte șapte finale.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Cătălin Chirilă, performanță extraordinară la Mondialele din Canada – A cucerit aurul la canoe simplu 1000 m

Publicat

in

De

Cătălin Chirilă a cucerit medalia de aur, duminică, în proba de canoe simplu pe distanţa de 1000 m, la Campionatele Mondiale de Canoe Sprint de la Halifax, Canada.

Catalin ChirilaFoto: Facebook – Federatia Romana de Kaiac Canoe

Antrenat de Florin Popescu şi Petre Kondrat, a reuşit să câştige a doua medalie la această ediţie de mondiale, după argintul de sâmbătă de la C1 -500 m.

Duminică, românul, cu timpul 4:14.28, i-a depăşit în top 3 pe campionul olimpic Isaquias Santos, din Brazilia (4:15.80), şi pe cehul Martin Fuksa (4:16.21).

Cătălin a gestionat extraordinar această cursă şi visul de a readuce canoea de simplu în elita mondială s-a împlinit, scrie COSR pe Facebook.

După aurul lui Aurel Macarencu din 1986 este prima reuşită de aur la C1 1000m pentru România. Ivan Patzaichin de două ori, în 1973 şi 1977 şi Simion Ismailciuc, în 1963, sunt singurii români care au mai luat aur în această probă, scrie News.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Zelenski cere mai multe arme, în timp ce atacurile rusești se intensifică în Doneţk: strigăt de disperare din partea președintelui Ucrainei

Publicat

in

De

Atacurile forţelor ruse în Doneţk (estul Ucrainei) au crescut în intensitate în ultimele ore duminică, în timp ce preşedintele ucrainean, Volodomir Zelenski, a cerut Occidentului mai multe arme pentru ca forţele sale să poată riposta invadatorilor, relatează EFE, informează Agerpres.

În mesajul său video zilnic, Zelenski a mulţumit pentru ajutorul primit deja care, potrivit lui, a permis realizări importante în apărarea Doneţkului şi în distrugerea logisticii militare ruse.

„Fiecare atac asupra unui depozit de muniţie inamic, asupra posturilor sale de comandă şi asupra logisticii sale salvează vieţi, vieţi ale soldaţilor şi civililor ucraineni”, a declarat Zelenski.

Potrivit Statului Major ucrainean, atacurile împotriva oraşelor Sloviansk, Bahmut şi Adviidka au fost respinse.

Bahmut, unde au loc lupte grele de câteva zile, este considerat un punct-cheie al strategiei de apărare ucrainene în această zonă dens populată din Donbas.

Căderea Bahmut, potrivit analiştilor militari, ar deschide calea trupelor invadatoare către oraşe mai mari din regiunea Doneţk.

La ora actuală, se estimează că, după cucerirea regiunii Lugansk, ruşii controlează deja 60% din regiunea Doneţk, cele două componente ale zone miniere Donbas, în estul Ucrainei.

În acelaşi timp, Rusia îşi suplimentează efectivele din sudul Ucrainei, unde – potrivit The Times – în prezent a relocat 25.000 de militari cu scopul de a încercui oraşul Nikolaev. Recent, Federaţia Rusa a desfăşurat nouă unităţi aduse din Donbas şi Crimeea în regiunile de sud ale Ucrainei, conform jurnaliştilor britanici, care citează surse din administraţia prezidenţială de la Kiev şi serviciile secrete ucrainene.

Efectivul fiecărei unităţi este de 500-800 de persoane. Pe malul vestic al Niprului, în regiunea Herson, s-ar afla o grupare de forţe ruse de 10.000 de militari.

În acest fel, notează publicaţia britanică, Rusia încearcă să răspundă declaraţiilor Kievului despre pregătirea unei contraofensive şi succesul avansării armatei ucrainene, care în ultima lună a îndepărtat linia frontului cu 2 km de Nikolaev.

Armata rusă vrea să preia controlul asupra oraşului Nikolaev pentu a putea avansa spre Odesa. În plus, aceasta i-ar permite să se asigure că podurile de peste Nipru din regiunea Herson sunt în afara razei de acţiune a sistemelor de artilerie HIMARS, pe care forţele ucrainene le-au primit de la SUA.

La 6 august, serviciile de informaţii britanice au raportat că războiul din Ucraina intră într-o nouă fază, iar cele mai înverşunate lupte vor avea loc cel mai probabil în sudul ţării. În prezent, Rusia îşi redistribuie o parte din trupele din Donbas în sud-vestul ţării.

La 4 august, presa ucraineană sugerase o posibilă perturbare a contraofensivei armatei Ucrainei din acest an din cauza insuficienţei muniţiilor, potrivit publicaţiei Focus.

Şeful administraţiei regionale din Nikolaev, Vitali Kim, a raportat duminică mai multe tiruri ruseşti lansate asupra acestei regiuni din sudul Ucrainei, unde au fost avariate clădiri rezidenţiale şi infrastructură civilă. În oraşul Nikolaev au fost bombardate în noaptea de sâmbătă spre duminică întreprinderi industriale. Potrivit Serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă, exploziile provocate de muniţiile cu fragmentare au provocat 9 incendii.

Conform publicaţiei ucrainene Focus, în urma bombardamentelor de sâmbătă şi duminică asupra regiunii Nikolaev o persoană a decedat, iar alte cinci au fost rănite.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend