Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

webPR: Viata nu e ceva de la sine inteles

Publicat

in

In limba ebraica adam inseamna om, sau “a fi rosu”, iar adama – pamant. Omul si pamantul au aceeasi origine, aceeasi radacina. Omul este modelat din pamint. Este singe si suflet, iar sufletul este cel care ramane dupa ce ne intoarcem in pamant. Dar pana atunci, incercam sa nu il schilodim si sa nu il lasam acolo unde noi nu suntem si cu trupul. Doar incercam. Reusim de prea putine ori.

Despre omul facut din pamant, sange si suflet, despre greutati si renuntari, despre traditii si, nu in ultimul rand, despre nunta, am stat de vorba cu reprezentantii a trei generatii dar care au multe in comun: Simona si George (Gyuri) Schimmerling, Adrian Roca-Rozenberg, jurnalist, redactor sef la TVR Cluj si cu o fosta balerina pe care vremurile grele ale razboiului si pasiunea pentru matematica au impins-o spre inginerie si planseta de proiectare. Din iubire pentru omul pe care l-a pierdut acum 30 de ani, dar si din respect pentru cel cu care este impreuna de 22 de ani, nu a dorit sa ii divulgam numele. Ii vom spune simplu, “Dora”. 

“Adaptarea in Israel a fost grea. Chiar foarte grea.”

George si Simona Schimmerling s-au cunoscut in Israel, in caminul studentesc pentru emigranti, din Haifa. El venea de la Timisoara.Terminase facultatea in orasul de pe malul Begai si a decis sa plece in Tara Sfanta. Provenea dintr-o familie renumita in Timisoara: tatal lui a fost directorul fabicii de dulciuri Kandia. Cu toate ca avea rude in Israel, adaptarea a fost foarte grea, mai ales ca a plecat de unul singur. Cu cateva luni inainte de revolutia din Romania, familia Simonei ajungea si ea in Israel.  

“Am ajuns la Carmiel pe 3.5.1989. In iunie am inceput anul pre-universitar la Ierusalim, iar in septembrie 1990 eram deja studenta la Universitatea Tehnion din Haifa. Chiar daca, fata de Gyuri (George) eram cu parintii, adaptarea in Israel a fost grea. Chiar foarte grea. Eram de putin timp in tara cind am inceput anul pre-universitar. Cand am ajuns aici nu stiam nici un cuvintel in ebraica, iar obiceiurile locului imi erau necunoscute. Am inceput o viata noua in caminul studentesc din Ierusalim. De la o viata tihnita in Suceava a trebuit „sa iau taurul de coarne” singura, fara sprijinul familiei in Ierusalim.

Pe Gyuri (George) l-am cunoscut  in caminul studentesc pentru emigranti din Haifa: eu incepeam facultatea, iar Gyuri un curs de profesori. O gluma de familie spune: el s-a casatorit cu mine pentru felul cum gateam – faceam o omleta si o ardeam, iar eu m-am casatorit cu el pentru cati bani cistiga pe luna – lucra jumatate de norma ca profesor la o scoala.”

 “Viata nu e un lucru asa de serios precum pare”

Privindu-i acum si comparandu-i cu tinerii din fotografiile de la nunta, vei intelege ce inseamna “La bine si la greu pentru totdeauna”. Au trecut prin foarte multe greutati si au ramas impreuna. Isi amintesc amindoi inceputul si zimbesc.
”Dupa marturisirea Simonei, nu prea i-a placut de mine ca eram cam filiform si aveam un trening rosu. Cine umbla pe vremea aceea in trening rosu? Primul lucru bun pe care l-a vazut la mine era ca aveam un fier de calcat in camera si s-a gindit: ”O fi el filiform, dar este totusi gospodar”. Sincer sa fiu, fierul acela de calcat nu l-am folosit niciodata. In ce ma priveste mi-a placut la Simona faptul ca privea lucrurile detasat. Nu le agrava, Viata nu e un lucru asa de serios precum pare.”

Cu sau fara fier de calcat, Simona a stiut ca el este alesul.
”Cum am stiut asta? Nu pot spune ceva anume, a fost o „lucrare in timp” pe parcursul unui an intreg. Perioada de ”vraja” intre noi pana la nunta a fost din septembrie ‘90 pana la punctul maxim – decembrie 1992. Ca in orice cuplu, cred, eu am fost care am „pistonat”: eu aveam 26, el 30 de ani atunci cand ne-am casatorit. Eu eram in anul doi de facultate, el incepea cariera de profesor la o scoala.”

Ehh, dar emotiile erau mari, isi aminteste Gyuri:
“Ca sa le mai „amortizam” putin, am planificat nunta exact in noaptea de Revelion a anului 1992. Asa ca de atunci incolo, paharul de sampanie din noaptea Anului Nou are pentru noi o dubla semnificatie. Daca ar fi sa compar nunta noastra cu cea a parintilor mei, exista ceva asemanari, dar si deosebiri. Asemanarea a constat in faptul ca – asa ca si ei – probabil ca sa dau o nota de normalitate zilei, mi-am inceput dimineata mergind la scoala unde eram profesor. Doar ca m-am scuzat ca trebuie sa scurtez ziua, caci seara am o nunta de la care nu pot lipsi, eu fiind mirele. Exact asa a facut si tata cu 30 de ani inaintea mea. Doar deznodamintul a fost diferit: tata a continuat sa lucreze la aceeasi fabrica, multi ani dupa nunta, pe mine insa, m-au dat afara la sfarsitul anului scolar.” Si a inceput greul cu adevarat: ” Cred ca intr-un cuplu ceea ce ii uneste sunt perioadele grele de care reusesc sa treaca. La noi primul hop a fost la doar un an de la nunta: nasterea prematura a lui Taly la doar 6 luni si cantarind 830 de grame. Gyuri a inceput sa lucreze din greu. Avea trei locuri de munca: pleca de acasa la 7 dimineata si se intorcea la 9-10 seara. Eu eram acasa ocupata intai cu terminarea facultatii apoi cu cresterea lui Taly! Cand Taly era de circa doi ani doctorii mi-au recomandat daca nu vreau sa innebunesc de-a binelea sa mai facem un copil. Asa ca “medicamentul” nostru a fost Sharon.”, isi aminteste Simona.

“Nunta este un legamint intre trei entitati”

Cu Gyuri am abordat si problema traditiei ebraice in ce priveste nunta.”In traditia ebraica nunta este
un legamint intre trei

entitati: mire, mireasa si Dumnezeu. Dumnezeu e mereu prezent, de la momentul semnarii contractului de casatorie, pana la cele sapte binecuvantari si pana la momentul culminant al spargerii paharului, pecetea finala a unirii. In ce ma priveste, dupa nunta, am tinut mai mult sporadic legatura cu Dumnezeu, cu nevasta-mea, din fericire, legatura a continuat mult mai bine.

Poate printr-o ironie a sortii prima nunta traditionala evreiasca la care am participat a fost tocmai nunta mea. La Timisoara, nu se faceau nunti religioase, desi aveam o comunitate destul de bine inchegata si un rabin erudite si apreciat, dl. Neumann. Fiind prima mea nunta am avut in mod clar anumite emotii, mai ales ca nu cunosteam prea bine scenariul. Emotiei i s-a mai adaugat si o anumita tristete pentru ca anumiti oameni dragi din viata mea nu au putut fi alaturi de mine in acel moment. Am avut 150 de invitati: 130 din partea Simonei, 10 din partea mea si 10 prieteni comuni. Probabil ca azi n-as mai fi facut nunta dupa traditia stricta, ci as fi cautat o alternativa. In viziunea mea de astazi, vad ca lumea a evoluat, traditia e importanta si trebuie cunoscuta, dar nu neaparat urmata orbeste.”

“Am avut multe momente de nanofericire imbinate cu momente de kilofericire”

Tot Gyuri a oferit si un mic tratat despre fericire:”Nu stiu exact cum si in ce unitati de masura se masoara fericirea, dar daca s-ar masura in unitatile cu care sunt familiarizat si profesional, as spune ca am avut multe momente de nanofericire, care trec fara sa le simt, imbinate cu momente de kilofericire ca mai am inca acea sanatate fizica si mintala  care-mi da  puterea de a ma bucura de lucrurile mici. Momentele de Megafericire sunt legate de familie mai ales cind ii vad pe copiii mei fericiti , sau pe Simona fericita. Imi amintesc si de o clipa de Gigafericire, asta-iarna in Poiana Brasov, peste care se asternuse zapada si intunericul, si eram doar noi doi, eu cu Simona, prinsi intre podeaua de nea si tavanul de stele, era o liniste celesta si un frig pamintean, dar  pe care nu-l simteam pentru ca eram cu adevarat fericiti.”

“Viata nu e ceva de la sine inteles”

Inainte de a o cunoaste pe Simona, Gyuri a avut insa in fata ochilor masura deplina a clipei si a vietii. “Pe 6 iulie 1989  mi-am dat seama ca viata merita traita. Atunci m-am aflat pe marginea prapastiei, nu numai la figurat, ci si la propriu. Tocmai ma mutasem de la Ierusalim – unde facusem cursul de ebraica – la Tel Aviv, dar mai lasasem niste lucruri la Ierusalim pe care mergeam sa le iau. Am ajuns in statia centrala de autobuze. Autobuzul era in statie. Linga statie era o dugheana unde se vindea shaorma si mirosul m-a atras atat de tare incat am pierdut autobuzul. M-am urcat urmatorul. Cind am ajuns pe panta  spre Ierusalim ,am vazut de departe o dira de fum. Autobuzul precedent –in care nu ma urcasem- ardea cazut in prapastia de vreo 100 de metri. Soferul nostrum a incetinit, dar nu ne-am oprit. Peste citeva minute am auzit si sirenele salvarilor care se indreptau incolo. Apoi am auzit la radio ca autobuzul fusese pravalit in prapastie de un terrorist. Au murit 16 persoane. Teroristul a scapat cu viata si a fost eliberat in 2011 intr-un schimb de prizonieri. Atunci am avut pentru prima oara senzatia ca viata nu e ceva de la sine inteles.”

Intre scena si planseta de proiectare

Cu multi ani in urma am intalnit-o pe “Dora” si am avut senzatia unui déjà vu. Este o fiinta atat de calda si de plapinda, incat de multe ori o aseaman unei adieri.

“Eu am fost balerina. Am fost aleasa in scoala pentru corpul de balet al teatrului din Iasi. Mama mea nu a fost  de acord la inceput, dar m-a lasat totusi sa ma duc. Mi-a placut foarte mult. Am facut balet si in facultate. Erau niste ani foarte grei, dar aveam acest refugiu. Am urmat Politehnica la Iasi, facultatea de electrotehnica. Am fost foarte buna la matematica. Trebuia sa invat pentru ca altfel nu puteam continua dansul. Trebuia sa avem note foarte bune, altfel nu ne mai primeau.Intre matematica si balet, as fi ales baletul, chiar daca era munca mai multa.

Acum, dupa ani, am ramas cu amintirile si cu sufletul impartit. Ca sa intelegi ce simt eu, iti povestesc, cu toate ca imi este foarte greu. Pe fostul sot l-am iubit foarte mult. A murit cind avea 50 de ani. A fost un om extraordinar si nu numai pentru mine, ci pentru o familie intreaga care nu avea copii. El era copilul citorva familii. Toata lumea l-a iubit. Era inginer electronist. A lucrat la Electromagnetica la o sectie speciala desi era evreu si nu prea erau trimisi la specializare in afara, ei l-au trimis ca era foarte bun. In acea perioada incepuse sa se faca electronica si la noi. Primii care au pus acest domeniu pe picioare, erau din afara. Atunci cind a murit, toata lumea a spus ca a fost iradiat. S-a stins intr-o luna. Eu insa nu cred. Toti cei care lucrau atunci la electromagnetica erau militari. Insa el nu era militar. La inmormintare nu au avut voie sa vina in uniforma militara, dar au venit chiar si asa. Efectiv l-au iubit. Unii dintre ei i-au spus baiatului meu ca tatal lui a fost ucis. Copilul meu si-a iubit tatal cum putin copii o fac si tocmai lui i-au spus. La acea ora, majoritatea rudelor noastre erau déjà plecate in israel. Mi-am intrebat copilul daca vrea sa plecam. Era in ultima clasa de liceu. A decis sa raminem linga mormintul tatalui lui si am ramas. I-am fost si mama si tata, si am fost si foarte buni prieteni. A terminat facultatea si a stat mult timp departe de tara dar niciodata nu si-a uitat tatal. La multi ani de la moartea lui, intr-o discutie destul de aprinsa si care parea fara sfirsit, l-am auzit pe fiul meu spunind: „Tatal meu asa ar fi spus si asa ar fi facut.” Mi-am dat seama cat il iubeste inca pe tatal lui care ii era un model. Nu aveam  nevoie de nimeni. Aveam cercul meu de prieteni si imi era de ajuns.

“Mi-a fost foarte greu sa accept aceasta relatie.”

Intr-o zi insa, primesc un telefon de la sora mea din Israel, ca mi-a trimis un pachet printr-un domn. Acest domn este actualul meu sot. Ii murise sotia de peste un an de zile si era singur. La el a fost a casatorie mixta. Nu au avut copii cu toate ca el isi dorea foarte mult si pentru ca provenea dintr-o familie mare. El a fost singurul care a ramas aici in timp ce toata familia lui a plecat in Israel.

Atunci cind a venit cu pachetul, era si fiul meu acasa.  Si-au dat seama ca se intalnisera inainte si se cunosteau professional. Cea  care hotarise sa ne schimbe destinul, a fost sora mea. Ne cunostea pe amindoi si ne dorea binele. Asa l-a trimis cu pachetul pe cel care urma sa-mi devina sot peste 8 ani. Cu toate acestea, nici pentru mine si nici pentru copil, primul meu sot nu putea fi inlocuit de nimeni.

La ora aceea lucram in proiectare si aveam foarte multe planse si acasa. A vazut ca sunt serioasa. La rindul meu si eu am vazut ca atunci cind vorbeste, totul este cu sens, fara laude de sine. Mi-a fost foarte greu sa accept aceasta poveste. Aveam o relatie extraordinara cu fostii mei socrii pe care ii iubeam foarte mult. In plus, fostul meu sot era singurul copil care le mai ramasese in viata. In 1944 cand au intrat in Iasi, rusii l-au ucis pe celalalt fiu al lor  in timp ce statea la coada la paine. I-au mitraliat pe toti cei de la coada. I-am iubit pe socrii mei care si-au pierdut ambii fii. Erau ca si parintii mei.

“Nu poti sa ai parte de intreg“

Nu pot sa spun ca imi era frica de o noua casatorie sau ca am cazut pe spate de fericire. Am vazut ca e un om serios, ca toata lumea are incredere in el si il respecta. Incet-incet  am vazut ca se poate trai si altfel decat am trait pina atunci. Nu pot spune ca a fost fericire. Nu, nu a fost fericire. Daca era fericire, uitam de fostul sot, dar nu a fost asa. Imi pare bine ca se intelege cu fiul meu si au o relatie buna, ceea ce e mare lucru.

In ceea ce ma priveste, pot spune ca eram multumita, dar am avut momente in care voiam sa nu fiu acolo pentru ca aveam senzatia ca m-am apropiat prea mult de el si ca il tradez pe fostul sot. Consideram ca locul meu nu era aici, ci acolo, in cealalta casatorie. Nu am putut sa fiu fericita, pentru ca eram firi deosebite. Eu m-am schimbat foarte mult ca sa fie bine. Ma bucur teribil cand vad ca face lucruri bune. Este extraordinar de destept. Sunt fericita ca  este asa si ca este al meu. Barbatul meu. Si asta inseamna fericire, nu? Este alt tip de fericire. Este o parte din ea. Nu poti sa ai parte de intreg.

Sufletul „vede” mai mult decat putem sa ne dam seama

Adrian Roca-Rozenberg este jurnalist la TVR, studioul din Cluj Napoca si este reprezentantul celei de-a treia generatii despre care vorbeam la inceputul articolului. Toti au un numitor cum, pe care il veti regasi in randurile urmatoare.

„Traiesc cu un sentiment de impacare de sine”

Cred ca dupa sensul vietii, ” Ce este fericirea?”  ar fi a doua intrebare in topul celor mai grele intrebari din lume. Sincer sa spun, nu stiu, daca sunt fericit sau mai bine spus nu stiu daca inteleg cu totul ce e fericirea. Fericirea iti ofera perspective infinite, depinde de unde privesti, iar omul ca si constructie e un ciudat: unul se multumeste cu putin, altul e fericit ca are familie si copii, dragoste, pe altul il satisfac banii si obiectele scumpe sau ca e „liber” (de servici, de obligatii) si lista poate continua pana la… „sanatate, mai buna decat toate”. Si, culmea, in final in nicio situatie omul nu este pe deplin „fericit”, de fiecare data ne-a mai lipsit ceva pentru ca totul sa fie „perfect”. In loc de fericire, as vorbi insa despre echilibru in universul tau interior, despre starea in care tu esti impacat tu tine insuti. Cred ca asta ar fi oarecum o definitie pe care as da-o eu fericirii. Si atunci ca sa raspund intrebarii, pot spune ca incerc in fiecare zi sa fiu fericit si pentru ca imi propun asta in fiecare zi, indiferent daca am sau nu motive de bucurie, traiesc cu un sentiment de impacare de sine, implicit de…fericire, un fel de fericire. 

Sufletul, cred, reprezinta tot ceea ce simtim si nu putem sa explicam de ce simtim. E acel sentiment, acea stare, care ne face sa actionam independent de ratiune. In unele traditii, sufletul e identificat cu lumina demiurgica, primordiala, mai exact cu ramasite infime ale acelei lumini care tind sa se reconecteze la lumina infinita. Din punctul meu de vedere asta inseamna ca de cele mai multe ori e bine sa-ti lasi sufletul sa-ti ghideze calea, sa-ti asculti sentimentele, sa le asculti cu adevarat, Ratiunea trezita de disperarea noastra de a explica, analiza, risca sa ne orbeasca si acopere tocmai calea pe care sufletul ne-o afiseaza in mod natural inainte. Ratiunea omului e limitata si se rezuma doar la orizontul nostru restrans, sufletul pe de alta parte, fiind o farama de lumina, consider ca „vede” mai mult decat putem sa ne dam seama. M-am ghidat de multe ori in viata dupa ce am simtit, chiar daca aveam impresia ca e „riscant” si nu-mi pare rau.
 
„Nunta a fost momentul in care mi-am dat seama ca eu construiesc un viitor”

Oh, aici e partea cu „momentul mult visat” si asa mai departe? Nunta a fost pentru mine momentul definitoriu in care mi-am dat seama ca eu construiesc ceva, cladesc un viitor, o familie, o relatie, si implicit si o proprie „versiune” de sine mai buna. Asa ca din perspectiva asta nunta a fost un moment de mare bucurie, dar si momentul in care am realizat cu adevarat ce angajament nobil mi-am luat. Nunta nu a fost una traditionala, insa asta nu inseamna ca nu am respectat anumite traditii. De fapt nici nu ne-am dorit una traditionala sau mai degraba clasica, am vrut sa-i dam mai mult un aer de chef cu prietenii, ceea ce a si fost de fapt. Nu am avut momentul tortului sau altele de genul asta, am avut in schimb doua formatii una de muzica klezmer si una de coveruri rock si lumea s-a distrat foarte bine, inclusiv noi.
 

„Traditia e ceva ce tine de intimitatea fiecaruia”

Traditia tine de identitatea ta, te defineste si daca e importanta, atunci o porti cu tine cu toata viata. In iudaism exista traditia orala, ce alt suport de informatie de capacitate mare poate exista decat omul care duce traditia cu el si o da mai departe? In contextul asta traditia conteaza mult pentru mine, cu atat mai mult in familiile mixte, multi-etnice, multi-culturale, unde fiecare vine cu propriul bagaj „amintiri”. In acelasi timp, consider ca traditia e ceva ce tine de intimitatea fiecaruia, iar in contextul unei nunti fiecare are dreptul sa hotarasca cum realizeaza mixul interesant intre traditie si petrecere.

Casatoria este o stare

Pentru mine, cel mai emotionant moment al nuntii a fost intrarea in restaurant. Acel moment in care „iti faci intrarea” cred ca in multe cazuri e punctul culminant pentru cuplul proaspat casatorit. Ideea ca vin atatia cunoscuti, prieteni, rude, sa te vada, sa se bucure pentru tine, alaturi de tine, te copleseste. Pentru ca nu a fost o nunta clasica, pot sa spun ca au fost mult mai multe momente faine, decat emotionante. Am incercat pe cat posibil sa eliminam aerul „protocolar” si atunci cred ca si noi dar si lumea a fost mult mai relaxata.

Dupa cum spuneam, nunta nu a fost clasica dar asta nu inseamna ca nu am pastrat anumite traditii. Imi aduc aminte cum dupa binecuvantarea primita am spart un pahar cu calcaiul si toata lumea a strigat „Mazel tov”. Un moment atat de simplu, incarcat insa de atatea semnificatii. Pe de o parte lumea ureaza „noroc” tinerilor casatoriti, dar in acelasi timp cioburile de sticla aduc aminte ca nicio bucurie nu poate fi suprema atata timp cat Templul din Ierusalim, centrul religiei mozaice, este distrus. Simbolul are insa, din punctul meu de vedere, si intelesuri mai profane. Ca viata nu e doar alb si negru, ci de cele mai multe ori gri si ca in momentele in care nu esti pe deplin fericit, asta nu inseamna ca nu te poti bucura cu adevarat de viata, de ceea ce ai sau ceea ce esti tu ca om.

Casatoria este o stare, nu inseamna nici certificat, nici slujba, este un angajament pe care il iei in fata Creatorului tau fata de jumatatea ta. Este starea cand doua suflete se „unesc”, cand doua suflete se completeaza pentru a se apropia de perfectiune, implicit de Creator. Ce e casatoria? E o forma pe care omenirea a gasit-o pentru a explica relatia dintre doi oameni care se iubesc, traiesc impreuna? Atunci daca definitiile sunt asemanatoare, de ce trebuie sa vorbim de relatie cu sau fara casatorie?

Si intotdeauna, cei care vor sa se casatoreasca, sa-si asculte inima, sufletul simte mai bine care e calea de urmat.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Resuscitarea economiei după restricțiile COVID-19. Măsurile Guvernului pentru reluarea raporturilor de muncă

Publicat

in

De

Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă, continuând, totodată, acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, în domeniile de activitate unde există restricţii.

Astfel, începând cu luna iunie, se va deconta angajatorilor, pe o perioadă de 3 luni, un procent de 41,5% din salariul brut lunar al fiecărui lucrător căruia i se reactivează contractul de muncă suspendat anterior, potrivit Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

„Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă. Astfel, Executivul a stabilit că angajaţii care au beneficiat de şomaj tehnic în contextul pandemiei (…) şi cărora le sunt menţinute raporturile de muncă ulterior reluării activităţii de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020”, menţionează MMPS într-un comunicat transmis AGERPRES.

Pentru decontarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj a cotei de 41,5% din salariu, angajatorii vor suporta contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de măsură şi ulterior, după data de 25 a lunii următoare, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, o cerere însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de sprijin, precizează Ministerul Muncii.

„Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligaţia de a menţine raporturile de muncă ale salariaţilor până la 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri şi a situaţiei în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. Mai mult, măsura se aplică numai în cazul persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă”, potrivit comunicatului Ministerului Muncii.

Modelul cererii pe care angajatorii trebuie să o depună pentru solicitarea decontării salariului angajatului urmează să fie aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Decontarea sumelor acordate se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor, prin virament în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale, şi numai după verificarea îndeplinirii obligaţiilor declarative şi de plată aferente salariilor pentru care se suportă cota de 41,5%, notează MMPS.

De prevederile noului act normativ beneficiază şi persoanele care au convenţii individuale de muncă încheiate în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate, dintre care cel puţin unul se află sub incidenţa restricţiilor stabilite de autorităţile competente, pot opta fie pentru aplicarea măsurii de susţinere a salariilor, fie pentru continuarea plăţii şomajului tehnic de la data de 1 iunie 2020, până la ridicarea acestor restricţii, menţionează Ministerul Muncii.

Pe de altă parte, Guvernul a mai decis să stimuleze încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi care sunt înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminată şi cu normă întreagă în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.

Guvernul a mai decis că de aceeaşi facilitate vor beneficia şi angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârşitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 şi 29 de ani.

Măsura de sprijin menţionată se aplică, în aceleaşi condiţii, şi în cazul încadrării în muncă a cetăţenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile, prin concediere.

Angajatorii care vor opta pentru sprijin în vederea încadrării în muncă din categoriile mai sus-menţionate vor fi obligaţi să menţină raporturile de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea celor 12 luni pentru care se asigură sprijin.

Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale salariaţilor, anterior perioadelor pentru care sunt obligaţi să le menţină, vor restitui agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, în totalitate, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.

Banii se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la cererea angajatorilor, depusă, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora aceştia au sediul social. Procedura de acordare a sumelor se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANOFM.

Citește și: Se pregătește USL 2. Marele PLAN al Opoziției unite

Cheltuielile efectuate din bugetul asigurărilor pentru şomaj se vor acoperi din fonduri europene, în limita sumelor alocate şi în conformitate cu prevederile şi regulile aplicabile de acordare a finanţării, prin Ministerul Fondurilor Europene.

Angajaţii din instituţii şi autorităţi publice şi salariaţii din companiile care la data solicitării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu vor beneficia de măsurile de sprijin aprobate.

Actul normativ aprobat de Guvern mai stabileşte că pentru domeniile de activitate în care se menţin restricţii pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, acordarea indemnizaţiilor de şomaj tehnic se prelungeşte de la data de 1 iunie 2020, fără întrerupere, până la ridicarea restricţiilor.

Prin adoptarea acestor măsuri de sprijin, Guvernul are în vedere consolidarea pieţei muncii, concomitent cu prevenirea creşterii ratei şomajului la nivel naţional şi asigurarea unei surse de venit salariaţilor, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

OUG nr. 92/2020 privind sprijinirea angajaţilor şi angajatorilor a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, iar măsurile sunt active începând cu data de 01 iunie 2020.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cea de-a 12-a ediţie a festivalului Lumière va avea loc între 10 şi 18 octombrie 2020

Publicat

in

De

Organizatorii festivalului Lumière, cineastul şi istoricul de film Bertrand Tavernier şi Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes şi preşedintele Institutului Lumière, au confirmat ediţia de anul acesta.

Cea de-a 12-a ediţie a festivalului va avea loc între 10 şi 18 octombrie 2020, iar primele evenimente anunţate sunt omagiile aduse scenaristului francez Michel Audiard şi regizorului american Clarence Brown, potrivit news.ro.

Citește și: Uniunea Europeană acuză Marea Britanie că face paşi înapoi de la angajamentele pe care şi le-a asumat şi ameninţă cu un `no deal`

Festivalul va avea loc „în cinematografele şi îmărejurimile oraşului Lyon”.

De-a lungul anilor, festivalul s-a bucurat de prezenţa unora ca Francis Ford Coppola, Clint Eastwood, Martin Scorsese, Ken Loach, Catherine Denueve, Pedro Almodóvar, recompensaţi cu trofee onorifice Lumière.

Pentru ediţia de anul acesta urmează să fie stabilite detaliile de desfăşurare.

Citește și: SONDAJ IMAS – Creștere spectaculoasă pentru Pro România: PNL în cădere liberă, PSD stagnează

International Classic Film Market, ajunsă la a opta ediţie, va avea loc între 13 şi 16 octombrie.

Michel Audiard, tatăl cineastului Jacques Audiard, este cunoscut ca scenarist, cu o carieră de aproximativ 40 de ani. El a colaborat, între alţii, cu Julien Duvivier, Henri Verneuil, Philippe de Brocca, Georges Lautner, Claude Miller şi Lionel Jeffries. Anul acesta sunt marcaţi 100 de ani de la naşterea lui. Michel Audiard a decedat pe 27 iulie 1985.

Clarence Brown (1890 – 1987), care a primit şase nominalizări la Oscar, a lucrat, între altele, cu actriţe ca Greta Garbo şi Jean Crawford, care au jucat în şapte dintre filmele lui.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend