Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Wall Street închide în creștere și vrea să creadă într-o aparență de moment

Publicat

in

Bursa de la New York a încheiat în creștere puternică luni, aflată în revenire de vineri, după mai multe săptămâni de probleme, scrie AFP.

Wall StreetFoto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images

  • Dow Jones a câștigat 1,98%, și a urcat până la 31.880,24 puncte,
  • Nasdaq, dominat de acțiunile pe tehnologie, a câștigat 1,59%, până la 11.535,27 puncte
  • S&P 500 a câștigat 1,86% și a închis la 3.973,75 puncte.

„Piața a început săptămâna într-o notă pozitivă, mai ales pentru că o încheiase pe cea precedentă în aceeași notă”, au comentat analiștii de la Briefing.com.

Pentru Art Hogan, de la National Securities, o serie de indicatori tehnici au arătat că piața era pregătită pentru o revenire.

Wall Street „a trasat o linie în nisip”, a spus el, și a decretat că nivelurile atinse după mai multe săptămâni consecutive de scădere reprezintă un „etaj” pe care să se construiască, chiar dacă numai pe termen scurt.

Un alt element pozitiv a fost faptul că „nu am avut nicio veste proastă”, a declarat Art Hogan.

Piața de la New York a salutat chiar și declarațiile președintelui american Joe Biden privind o posibilă ridicare a tarifelor la importurile de bunuri chinezești, precum și lansarea unui nou parteneriat economic Asia-Pacific.

„Piața a reușit în sfârșit să își tragă sufletul”, a explicat Art Hogan, „cel puțin pentru moment”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

S-a reunit Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – Hotărâre privind o acțiune comună cu Patrarhia Română

Publicat

in

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, luni, trimiterea unui ajutor umanitar în Siria, pentru a veni în sprijinul victimelor cutremurului din luna februarie. Astfel, se vor scoate din rezervele de stat lapte praf, saltele, alimente, dar şi dispozitive medicale.

Sprijinul este acordat în baza solicitării de asistenţă umanitară iniţiat de Republica Arabă Siriană, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

Citeste mai mult

NATIONAL

Fost comandant britanic: Loviturile rusești au un „efect psihologic major” asupra ucrainenilor

Publicat

in

Atacurile rusești au un „efect psihologic major” asupra locuitorilor din Kiev, în ciuda faptului că victimele din capitală sunt rare, a declarat un expert militar.

Gen Sir Richard BarronsFoto: youtube.com

Generalul Sir Richard Barrons, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite Britanice, a declarat pentru Sky News că acesta este „probabil unul dintre obiectivele” forțelor Moscovei înaintea mult lăudatei contraofensive ucrainene.

El a spus că barajul de atacuri asupra Kievului „nu face multe victime și distrugeri, dar în mod clar au un efect psihologic major asupra populației”.

Sir Richard a adăugat: „De fiecare dată când un lansator de rachete al apărării antiaeriene ucrainene trage o rachetă spre o dronă ieftină, este o rachetă mai puțin… este vorba despre încercarea de a epuiza și apărarea antiaeriană ucraineană”.

Fostul comandant a declarat că forțele rusești „vor face tot ce pot pentru a reduce încrederea ucrainenilor” în contraofensivă, bătălia aeriană fiind „o parte cu adevărat importantă a ceea ce se va întâmpla în continuare”.

Sir Richard a explicat, de asemenea, că este complicat să evaluezi „bătălia voințelor” atunci când vine vorba de acest conflict.

„Cât de aprig, cât de hotărât vor alege rușii să apere tranșeele și șanțurile atunci când ucrainenii vor apărea cu echipamente NATO și cu toată voința de a lupta pe care am văzut-o până acum? Și din perspectiva ucrainenilor, atunci când vor trebui să atace o poziție bine apărată, vor avea voința de a continua?”, se întreabă comandantul

Contraofensiva va fi o „afacere costisitoare”, a spus Sir Richard.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend