Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Vrei un apartament de 2 camere dar fără să te împrumuți la bancă? BNR a calculat câți ani trebuie să muncești ca să ți-l cumperi

Publicat

in

Fără a apela la sprijin financiar printr-un credit bancar, timpul necesar achiziționării unei locuințe cu 2 camere la nivel național este de circa 8,5 ani (raportul preț pe venit, eng. price to income), se arată în Raportul asupra Stabilității Financiare publicat joi de BNR. În cazul unui imobil cu 3 camere durata crește la peste 11 ani (date la decembrie 2020), mai precizează documentul. Concentrarea regională a împrumuturilor ipotecare urmează asimetria în dezvoltarea economică de la nivelul regiunilor. Astfel, împrumuturile acordate în București și Ilfov reprezintă 31% din totalul creditelor, iar următoarele 5 județe (Cluj, Timiș, Constanța, Iași și Brașov) reprezintă 26% (date la martie 2021).

  • Indicele privind accesul la piața creditului ipotecar (Indicele de accesibilitate măsoară venitul median al unei gospodării în raport cu veniturile necesare pentru achiziționarea unei locuințe cu un avans de 25%, grad de îndatorare relative la venituri de 45% și maturitate de 25 de ani) pune în evidență faptul că venitul mediu al unei gospodării tipice, conform datelor la luna decembrie 2020, era aproximativ egal cu venitul necesar pentru achiziționarea unei locuințe, înregistrând o îmbunătățire faţă de nivelul înregistrat la finalul anului 2019 . Începând cu anul 2015, indicele de accesibilitate a fluctuat între 90% și 100%, indicând o evoluție a prețurilor imobiliare în linie cu veniturile populației. Consecință a creșterii accesibilității, creditul nou acordat populației a urmat și el un trend ascendent.

Conform Bazei Imobiliare de Garanții centralizată de către ANEVAR, valoarea de piață a garanțiilor imobiliare evaluate în ultimul trimestru al anului 2020 a fost în cuantum de 7,9 miliarde euro, dintre care garanțiile reprezentând spații comerciale reprezentau circa 1,4 miliarde euro, spațiile de birouri aproximativ 1,2 miliarde euro, iar spațiile industriale 1,6 miliarde euro.

Situația neperformanței creditelor acordate companiilor din sectoarele imobiliar și construcții a continuat să se îmbunătățească. În ceea ce privește segmentul creditelor cu garanții imobiliare comerciale, rata de neperformanță este în ușoară scădere, ajungând la valoarea de 8,8% în luna martie a anului curent, dar se menține peste valoare medie înregistrată de ansamblul companiilor nefinanciare. Acest lucru semnalează faptul că existența unei garanții imobiliare nu asigură o rată de neperformanță mai redusă. Atunci când evaluează bonitatea clientului, băncile trebuie să pună accentul pe veniturile viitoare realiste și sustenabile ale debitorului și pe fluxul de numerar viitor. Acest mesaj fundamentat în cadrul multor Rapoarte asupra stabilității financiare din ultimul deceniu este întărit acum la nivel european de către Autoritatea Bancară Europeană. Conform acestei instituții, garanțiile reale nu trebuie să reprezinte, în sine, un criteriu preponderent de aprobare a unui credit și nu pot justifica, în sine, aprobarea unui contract de credit38

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Cine va fi exceptat de la obligativitatea purtării măștii de protecție

Publicat

in

De

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat vineri, o hotărâre prin care se propune „instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun”, începând de lunea viitoare.

Se exceptează de la această măsura următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

b) persoanele care sunt singure în birou;

c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante

IMPORTANT: Persoanele vaccinate trebuie și ele să poarte mască de protecție.

DOCUMENTUL POATE FI CONSULTAT AICI!

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Formula 1: Motivul pentru care Fernando Alonso a decis să-și scoată la licitație casca pe care o va purta în MP al SUA

Publicat

in

De

Fernando Alonso, pilotul echipei Alpine, a decis să-și scoată la licitație casca pe care o va purta în acest weekend în Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite. Motivul este strângerea de bani pentru victimele erupției recente a vulcanului Cumbre Vieja din Spania.

Pe spatele căştii sunt desenate vulcanul care aruncă lavă, o inimă şi numele insulelor Canare în zona inferioară.

La începutul lunii noiembrie, casca va fi scoasă la licitaţie iar banii vor fi oferiţi celor care au avut de suferit în urma erupţiei vulcanului.

”Suntem extrem de ataşaţi de această insulă din Spania, este o destinaţie turistică iar fosta mea soţie era din insulele Canare. Tot ce s-a întâmplat acolo, cu vulcanul care erupe şi lava distrugând case şi pământuri, m-a făcut să port această cască”, a explicat Fernando Alonso, de două ori campion mondial.

Vulcanul Cumbre Vieja a început să erupă pe 19 septembrie şi continuă să expulzeze lavă.

Deşi erupţia nu a provocat victime, lava a devastat 763 de hectare de pământ şi a distrus 1.956 de clădiri, între care sute de case, potrivit ultimelor cifre oferite de guvernul spaniol. În total, aproape 7.000 de persoane au fost evacuate din cauza erupţiei pe insula cu aproape 85.000 de locuitori, conform Agerpres.

MP al Statelor Unite a început vineri cu sesiunile de antrenamente. Competiția va continua sâmbătă cu sesiunile de calificare, iar duminică, de la ora 22:00, se va desfășura cursa.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend