Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Vor merge benzinarii pe oferta guvernului de reducere cu 50 de bani? Guvernul crede că va scădea peste tot

Publicat

in

Mecanismul de reducere cu 50 de bani la carburanți va fi adoptat cel mai probabil miercuri în ședința de Guvern, dar e posibil să nu vedem peste tot scăderea, de la 1 iulie. Întrebat de reporteri dacă toate benzinările vor face această reducere, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus doar că „toate benzinăriile care vor aplica acest mecanism”, subliniind că mecanismul are o componentă privată.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat luni la finalul ședinței de Guvern că mecanismul și valoarea de 50 de bani a reducerii prețurilor la carburanți vor fi stabilite cel mai probabil miercuri prin ordonanță de urgență.

În condițiile în care premierul Nicolae Ciucă a fost încurcat luni când a fost întrebat de jurnaliști dacă reducerea se va aplica la toate benzinăriile, de la 1 iulie, HotNews.ro a solicitat purtătorului de cuvânt al executivului să explice cum se va vedea la pompă această reducere.

Redăm mai jos dialogul între reporteri și purtătorul de cuvânt al Guvernului:

Reporter: Benzinăriile vor fi obligate să facă reducerea de 50 de bani? Va exista un mecanism prin care de vineri, 1 iulie, vom vedea cu 50 de bani mai puțin pe bon la pompă?

Dan Cărbunaru: Prudența domnului prim ministru a fost generată de efectele din alte state, nu le voi nominaliza acum, în care anumite măsuri au generat dezechilibre și nevoia de a raționaliza consumul de combustibil.

Ca atare Guvernul României este preocupat să găsească echilibrul adecvat între instrumentele pe care le activează pentru a proteja populația și economia și nevoia de a respecta funcționarea unei piețe libere.

Tocmai de aceea acest mecanism, ale cărui detalii vor fi prezentate după ce el va fi aprobat în ședința de Guvern, include din perspectiva nevoii de solidarizare, o abordare integrată între Guvern care normează această măsură de protecție și benzinării, practic furnizorii de carburanți catre agenții economici și cetățeni.

Ca atare, în acest sens se explică prudența premierului deoarece mecanismul concret prin care vor fi angrenați în egală măsură factorii din zona sectorului public, de reglementare, și zona pieței private respectiv furnizoprii de carburanți vor avea..

Reporter: De ce e nevoie de prudență la o intrebare simplă: omul va vedea sau nu reducerea de 50 de bani pe bon? Decizia a fost luată in Coalitie, a fost anunțată..

Dan Cărbunaru: Evident că o va vedea și o va vedea la pompă, așa cum s-a și anunțat, doar că mecanismul concret..

Repoter: Toate benzinăriile vor reduce cu 50 de bani?

Dan Cărbunaru: Toate benzinăriile care vor aplica acest mecanism vor avea o reducere de 50 de bani la pompă.

Reporter: Sunt și benzinării care nu vor aplica acest mecanism?

Dan Cărbunaru: Este un mecanism care implică o componentă privată. Ca atare componenta privată care va fi angrenată în acest mecanism va putea oferi această reducere la pompă de 50 de bani.

Reporter: Repet. Există vreo componentă privată care să nu aplice această ordonanță?

Dan Cărbunaru: În momentul în care va fi publicată ordonanța și mecanismul în sine va fi descris in detaliu cred ca veti primi raspunsuri si la această intrebare.

Ciucă, întrebat dacă poate garanta că de vineri scade cu 50 de bani prețul la carburanți în toate benzinăriile: Sincer nu am intrat în acest detaliu

Premierul Nicolae Ciucă a fost încurcat luni de întrebarea jurnaliștilor dacă benzinăriile vor fi obligate să reducă prețul carburanților cu 50 de bani, începând de vineri, 1 iulie.

„Sincer nu am intrat în acest detaliu, dar vom analiza și vom veni cu răspuns în acest sens. Măsura se va concretiza într-o Ordonanță de urgență. Ca atare ea va trebui să fie aplicată.”, a spus premierul Ciucă.

Întrebat dacă poate garanta că vineri, 1 iulie, vor fi reduse prețurile la toate benzinăriile, a spus că nu s-a discutat acest aspect.

„Mediul privat e liber să-și stabilească măsurile și modalitatea în care își desfășoară business-ul. În acest moment reglementarea este la nivelul Guvernului și ea va cuprinde întreg spectrul. Sincer, încă o dată, nu am discutat punctual, ce se va întâmpla la benzinăriile private.”, a declarat luni premierul Nicolae Ciucă.

Guvernul a anunțat joi decizia de a compensa cu 50 de bani litrul de combustibil, timp de 3 luni, începând cu 1 iulie, iar premierul Ciucă a spus că statul are la îndemână și un instrument util împotriva creşterilor nejustificate ale preţurilor – Ordonanța de Urgență privind combaterea efectelor speculative.

Decizia statului de a compensa la pompă, cu o sumă fixă, prețul la motorină și benzină timp de 3 luni, fusese agreată în Coaliție și anunțată miercuri la Palatul Victoria de premierul Nicolae Ciucă (lider PNL) și de liderul PSD Marcel Ciolacu.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Accident teribil pe DN 1, la Codlea: Un bărbat a murit după ce a intrat cu motocicleta într-un parapet

Publicat

in

De

Un motociclist a decedat joi pe DN 1 Braşov-Făgăraş, în zona localităţii Codlea, după ce a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în parapetul median.

Un bărbat de 45 ani, care conducea o motocicletă, a lovit un parapet.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1 Braşov-Făgăraş, la kilometrul 188, în zona localităţii Codlea, judeţul Braşov, un motociclist a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a impactat parapetul median, suferind leziuni incompatibile cu viaţa.

La faţa locului se fac cercetări, astfel că traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe un sens, pentru aproximativ 30 de minute, mai precizează sursa citată.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Foto| Incendiu puternic într-o gospodărie din Botoșani: Proprietarul a uitat o oală cu mâncare pe foc

Publicat

in

De

Un incendiu violent a avut loc, joi, într-o gospodărie din localitatea Havârna, după ce proprietarul a uitat o oală cu mâncare pe foc, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, flăcările au cuprins acoperişul unei locuinţe noi şi toate cele patru camere de la mansardă.

„Proprietarul nu era acasă în momentul în care a izbucnit incendiul. Acesta a plecat la un vecin şi a uitat pe foc o oală cu mâncare. Mama lui, care locuieşte în gospodăria alăturată, a observat flăcările şi a sunat la 112. Două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Darabani şi Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Havârna au intervenit pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, mai bine de două ore”, au precizat oficialii ISU.

În urma incendiului, au ars bunurile din cele patru camere de la mansardă, dar şi acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 240 de metri pătraţi, potrivit Agerpres.

incendiu botosani casa (2)

incendiu botosani casa3

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend