Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Violenţe israeliano-palestiniene: Premierul Netanyahu decretează stare de urgenţă la Lod (VIDEO)

Publicat

in

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a decretat miercuri stare de urgenţă în oraşul Lod din centrul Israelului unde în ultimele ore, conform poliţiei, au avut loc revolte ale minorităţii arabe, transmite AFP preluat de agerpres.

Într-un comunicat, premierul Netanyahu a declarat că a dat undă verde pentru declararea stării de urgenţă în Lod, în timp ce poliţia a informat despre ‘revolte’ ale minorităţii arabe locale după moartea violentă, marţi, a unui arab israelian.
Potrivit unui fotograf al AFP, prim-ministrul Israelului s-a deplasat la Lod în noaptea de marţi spre miercuri pentru a face apel la calm, în timp ce în acest oraş situat în apropierea aeroportul internaţional Ben Gurion se instala un dispozitiv puternic de securitate.

Luni seara târziu, Lod, un oraş cu o populaţie mixtă de 77.000 de locuitori, 47.000 de evrei şi 23.000 de arabi, situat în suburbiile Tel Avivului, a fost scena unor ciocniri violente, în urma cărora un arab israelian a fost ucis de un evreu.

Marţi seară, în timp ce manifestaţiile s-au înmulţit în Ierusalimul de Est, în Cisiordania, dar şi în oraşele arabe din Israel, situaţia a degenerat la Lod, potrivit informaţiilor furnizate de poliţie.

“Revolte de amploare au izbucnit din partea unor rezidenţi arabi, punând în pericol locuitorii”, se arată într-un comunicat al poliţiei.”Au fost incendiate vehicule şi avariate bunuri”.

Pentru a veni în sprijinul poliţiei locale, guvernul a desfăşurat în Lod unităţi ale poliţiei de frontieră cu sediul în Cisiordania ocupată.

Potrivit presei israeliene, trei sinagogi şi mai multe magazine din Lod au fost incendiate.

Scene de violenţă au avut loc şi în alte localităţi unde locuiesc arabi israelieni, precum Akko (Acre),Wadi Ara sau Jisr A-Zarqa în apropiere de Haifa, unde au fost arestate opt persoane, potrivit poliţiei.

Demonstraţiile, escaladarea şi ciocnirile din oraşele arabe israeliene au început în urma ciocnirilor din ultimele zile de pe Esplanada Moscheilor în Ierusalimul de Est.

Peste 700 de palestinieni au fost răniţi începând de vineri în confruntările cu poliţia israeliană în Ierusalimul de Est.

În semn de ‘solidaritate’ cu palestinienii din Ierusalimul de Est, mişcarea islamistă Hamas din Fâşia Gaza a lansat începând de luni peste 500 de rachete către Israel, ucigând trei persoane.

La rândul lor, forţele aeriene israeliene au bombardat Fâşia Gaza, ucigând cel puţin 32 de palestinieni, printre care mai mulţi copii.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Atenție, prețurile vor exploda! Avertismentul lui Mircea Coșea pentru români: ‘Banii trebuie să fie bine chibzuiți’

Publicat

in

De

Profesorul de economie Mircea Coșea a declarat marți, pentru B1 TV, că inflația e mai mare decât o arată statisticile și că prețurile vor crește chiar mai mult decât este prognozat. În acest context, economistul i-a îndemnat pe români să aibă grijă cum cheltuiesc banii.

Profesorul a început prin a explica faptul că inflația e mai mare în realitate decât o arată statisticile: „Avem motive să fim îngrijorați pentru că, în mod sigur, vor urma scumpiri mai mari decât cele pe care le așteptăm acum. Ceea ce statistica ne arată nouă ca fiind durată a inflației e bazată pe o anumită metodologie. Eu cred că această metodologie nu mai răspunde de-a-ntregul realității, că, în viața de zi cu zi, prețurile au o altă tendință, sunt mult mai înalte și asistăm la o inflație care, după părerea mea, acum e superioară celei pe care o cunoaștem din cifre”.

Coșea a detaliat apoi cum s-a ajuns aici: „Se întâmplă asta pentru că urmarea directă a crizei coronavirusului a fost inflația generalizată la nivel global. E o creștere a costurilor de producție ca urmare a creșterii prețurilor materiei prime, a transportului, tot ce înseamnă efecte perverse ale ale războiului comercial dintre SUA și China. Toate astea s-au însumat într-un val de inflație care va veni în România foarte curând, chiar a și început să apară”.

„Îngrijorător e, însă, altceva. Îngrijorătoare e ultima statistică pe care a publicat-o FAO, care arată că, pentru prima dată în ultimii 45 de ani, pe parcursul a 10 luni prețurile la alimente au crescut constant în toată lumea. La elementele vegetale, pe carne și lactate. E un fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze. Agricultura din întreaga lume nu mai face față cererii. S-au întâmplat lucruri grave din punct de vedere meteo, terenurile s-au micșorat, prețurile la achiziție sunt mici și nu dau posibilitatea achizițiilor, deci ne așteptăm la pierderi de randament în agricultură și în acest an”, a mai afirmat Coșea, pentru B1 TV.

Mircea Coșea a susținut apoi că aceste influențe negative din exterior se vor amplifica în România pe fondul unor probleme care trenează de ani și nu au fost rezolvate:

  • faptul că nu avem o industrie de procesare a materiilor prime agricole; noi exportăm materie primă și importăm produsul finit.
  • nu avem o clarificare a liberalizării a prețului la energie electrică; piața liberă nu funcționează cum trebuie, deci vor crește facturile
  • vor crește impozitele locale;
  • conform PNRR, vor trebui introduse noi impozite legate de ecologie și vor trebui eliminate anumite facilități fiscale, precum cele din IT și construcții

„Ar trebui să existe o foarte mare precauție din partea populației în legătură cu ce va urma. Banii trebuie să fie bine chibzuiți”, a mai declarat profesorul de economie Mircea Coșea.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Starul australian Russell Crowe şi-a făcut public proiectul construcţiei unui studio de film

Publicat

in

De

Starul australian Russell Crowe şi-a făcut public proiectul construcţiei unui studio de film pe coasta de est a imensului continent insular, care atrage din ce în ce mai multe filmări, informează AFP, citat de agerpres.

Recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor graţie rolului din “Gladiator” (2001), vedeta a anunţat miercuri că studioul va fi construit în Coffs Harbour, la sud de Brisbane, într-un fost complex turistic.
“De mai mulţi ani mă gândesc la modul în care aş putea combina locul în care trăiesc şi munca mea”, a explicat actorul pentru televiziunea publică australiană ABC.

Potrivit vedetei, citată într-un comunicat, studioul va găzdui atât “filme internaţionale, cât şi producţii locale”.

De la începutul pandemiei, în Australia au avut loc numeroase filmări, producătorii fiind atraşi de rata scăzută de contaminare cu COVID-19.

Guvernul a reuşit, de asemenea, să atragă producătorii către litoralul australian oferind bonusuri de milioane de dolari.

Următorul film al Studiourilor Marvel, “Thor: Love and Thunder”, precum şi producţiile “Thirteen Lives” şi “Blacklight “, acesta din urmă avându-l în distribuţie pe Liam Neeson, sunt printre primele pelicule care au beneficiat de aceste subvenţii.

Anul acesta, Julia Roberts şi George Clooney filmează “Ticket to Paradise” în nordul Australiei, în timp ce filmările la prequel-ul de la “Mad Max” vor avea loc în 2022 lângă Sydney.

Proiectul lui Russell Crowe nu a fost încă aprobat, însă a obţinut sprijinul guvernului local.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend