Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Viktor Orban avertizează Europa: vin vremuri periculoase! Avem nevoie de o plasă de siguranță

Publicat

in

Vin vremuri primejdioase, lumea nu îşi mai poate continua viaţa de dinaintea pandemiei, iar în asemenea vremuri avem nevoie de rezerve, de acoperire şi de siguranţă – a declarat prim-ministrul Ungariei Viktor Orban marţi, la o conferinţă de presă unde a participat împreună cu guvernatorul băncii centrale, în centrul logistic din Budapesta al Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), relatează MTI.

După ce a vizitat în compania guvernatorului băncii centrale rezerva de aur păstrată în MNB, Viktor Orbán a subliniat: ”Cantitatea mare de aur este importantă pentru oameni, pentru că ei au nevoie de bani, iar pentru aceasta banii trebuie să aibă valoare. Valoarea banilor este garantată de trei factori: aurul, banca centrală şi guvernul – a adăugat el, informează News.ro.

“Vin vremuri confuze, vin vremuri periculoase, lumea nu îşi mai poate continua viaţa de dinaintea pandemiei, în asemenea vremuri avem nevoie de rezerve, de acoperire şi de siguranţă” – a spus prim-ministrul, care a mulţumit guvernatorului György Matolcsy pentru faptul că MNB oferă ţării aceste rezerve, această acoperire şi securitate.

El a reamintit că, în urmă cu câţiva ani, a observat că a început o mişcare pe piaţa aurului, că s-au schimbat politicile de cumpărare şi de stocare ale băncilor centrale. Aşa cum s-a văzut, s-a format convingerea că, deşi există bani pe piaţă şi credite accesibile din abundenţă, vor urma vremuri în care sprijinirea doar pe credit nu oferă siguranţă.

Prim-ministrul a afirmat că, prin urmare guvernul, respectând independenţa băncii centrale, a decis ca rezervele de aur “să crească şi să fie păstrate acasă”, însă banca centrală a fost cea care a hotărât cu cât să crească rezervele de aur şi când să fie aduse în ţară.

Viktor Orbán a atras atenţia şi asupra faptului că procedura de a readuce în ţară rezervele de aur durează mai mulţi ani, iar în Ungaria, nu numai banii, dar şi aurul se păstrează în cele mai moderne condiţii de securitate internaţionale. Nu vorbim de o “dugheană”, Ungaria ocupă un loc foarte avansat şi în cursa tehnologiilor, a spus premierul.

György Matolcsy, guvernatorul MNB, a afirmat: ”Suntem într-un moment special şi plin de bucurie, deoarece aurul naţiunii s-a întors acasă, rezerva de aur a Ungariei a crescut”.

El a mulţumit pentru munca tuturor celor care au participat la repatrierea celor 63 de tone de aur care au sosit în Ungaria în ultimul an.
Guvernatorul băncii a apreciat că momentul este unul foarte special în istoria economiei, deoarece nivelul rezervei de aur a Ungariei nu a fost niciodată atât de mare.

Guvernatorul MNB a reamintit că banca centrală a decis în 2018, pe baza sfatului strategic al prim-ministrului, să crească de 10 ori rezervele de aur ale Ungariei, iar anul trecut s-a hotărât o nouă creştere, astfel că rezervele de aur constituie în prezent 94,5 tone.

Guvernatorul a subliniat că în aceste condiţii Ungaria a trecut de pe locul 56 la 36 în clasamentul mondial al rezervelor de aur şi a trecut de pe locul şase pe locul trei în regiune, unde doar rezerva de aur a Poloniei şi a României sunt mai consistente. În acelaşi timp – a continuat Matolcsy – Ungaria a devenit un lider regional în privinţa rezervelor de aur pe cap de locuitor. El a
precizat că fiecărui ungur îi revin 0,31 uncii de aur, ceea ce este deja o cifrărespectabilă, însă el reprezintă doar o treime din cantitatea din Austria, aşa că se poate încă “şi mai mult”.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

În urma cercetărilor, comisia internă a Spitalului “Sf. Pantelimon” din București a constatat că nu există nicio abatere profesională

Publicat

in

De

Comisia internă a Spitalului “Sf. Pantelimon” din Capitală nu a constatat nicio abatere profesională în urma cercetărilor efectuate cu privire la cele 17 decese produse luna aceasta în decurs de patru zile în secţia ATI şi considerate suspecte, scrie Rador Radio România.

Şi Corpul de control al ministrului sănătăţii a finalizat ancheta. Astfel nu există nicio dovadă că ar fi fost modificată doza de noradrenalină administrată pacienţilor, conform reclamaţiei iniţiale privind o posibilă eroare în administrare, iar sesizarea depusă şi datele apărute în presă sunt generate de o stare conflictuală permanentă, atât la nivelul conducerii spitalului, cât şi a secţiei de terapie intensivă, influenţată şi de fluctuaţia de cadre medicale de la ATI, se arată în raportul comisiei interne a unităţii medicale.

Aceasta consideră că se impun măsuri urgente pentru ridicarea nivelului profesional al angajaţilor din secţie şi a gradului de empatie cu pacienţii şi rudele acestora.

Echipa de control de la minister a constatat că sesizările formulate de angajaţii spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unităţii şi persoanele în cauză.

Citeste mai mult

NATIONAL

Aproape nimic nu poate provoca întârzierea trenurilor de mare viteză în Japonia. Şi, totuşi, un şarpe a făcut-o

Publicat

in

De

Aproape nimic nu poate face ca faimoasele trenuri de mare viteză din Japonia, aşa-numitele trenuri-glonţ, să aibă întârzieri, dar un şarpe micuţ care s-a strecurat într-un vagon de pasageri a reuşit să facă acest lucru, deşi pentru doar 17 minute, relatează News.ro citând CNN.

Un depou cu trenuri ShinkansenFoto: Mike Clegg | Dreamstime.com

Marţi, un călător a raportat personalului din gara din Tokyo că un şarpe de 40 de centimetri a fost observat în vagonul unui tren care venea dinspre Nagoya, potrivit companiei feroviare centrale a Japoniei.

Trenul era programat să plece spre oraşul Osaka, dar a fost scos din circulaţie ca măsură de precauţie. Un alt tren a trebuit să fie alocat pentru această rută, ceea ce a provocat o întârziere de 17 minute care – deşi scurtă, după standardele multor alte căi ferate naţionale – a fost relativ semnificativă Japonia, unde punctualitatea impecabilă a serviciilor feroviare este renumită.

Nu a fost panică şi nu au fost raportaţi răniţi ca urmare a prezenţei reptilei, dar peste 600 de pasageri au fost afectaţi de această întârziere de 17 minute.

Specia şarpelui este deocamdată necunoscută, iar o analiză este în curs de desfăşurare pentru a determina cum a ajuns şarpele la bord, a declarat compania feroviară pentru CNN.

Clienţii Shinkansen pot aduce la bord câini de talie mică, pisici şi alte animale, inclusiv porumbei – dar nu şerpi. „Este greu de imaginat că şerpi sălbatici s-au urcat cumva în tren într-una dintre staţii. Avem reguli care interzic aducerea şerpilor în Shinkansen”, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP. „Dar nu verificăm bagajele pasagerilor”, a adăugat el.

Trenul-glonţ, cunoscut sub numele de Shinkansen în Japonia, este cunoscut pentru eficienţa sa, precum şi pentru vitezele de până la 320 de kilometri pe oră. Navetiştii din Japonia mizează pe fiabilitatea serviciului feroviare. În 2017, un conductor al unui tren, Tsukuba Express, a declanşat scuze în lanţ după ce a plecat cu 20 de secunde mai devreme, reaminteşte CNN.

Patrulele efectuate de agenţi de securitate în uniformă la bordul trenurilor de mare viteză au fost intensificate după o înjunghiere mortală în 2018 într-un tren Shinkansen, o crimă ce a şocat Japonia, în mod normal o ţară ultra-sigură.

Securitate suplimentară a fost adăugată pentru Jocurile Olimpice de vară din 2021 şi pentru reuniunile Grupului celor Şapte de anul trecut.

Lansată pentru prima dată în 1964, reţeaua Shinkansen nu a avut niciodată un accident soldat cu moartea sau rănirea vreunui pasager, potrivit Japan Railways.

Trenurile au o întârziere medie de 0,2 minute. (News.ro)

foto: Mike Clegg | Dreamstime.com

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend