Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIG a înregistrat un profit de 14,2 milioane de euro în 2020

Avatar

Publicat

in

Grupul austriac de asigurări Vienna Insurance Group (VIG) a înregistrat anul trecut în România un profit înainte de impozitare de 14,2 milioane de euro, faţă de o pierdere de 101,8 milioane de euro în 2019, potrivit rezultatelor preliminare publicate marţi.

În 2020, compania a realizat în România prime brute subscrise în valoare de 493,8 milioane de euro, în creştere cu 5,5% faţă de 2019, iar rata netă combinată a fost anul trecut de 99%, în scădere cu 1,9 puncte procentuale, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Medicul Răzvan Constantinescu s-a dezlănțuit la adresa lui Radu Tudor: ‘Oligofrenul emitent’

“Primele subscrise au crescut la 10,43 miliarde de euro. Cu un profit înainte de impozitare de 346 de milioane de euro, am reuşit să atingem limita superioară a intervalului de profit anunţat anterior pentru 2020, de 300 – 350 de milioane de euro. Această cifră include, de asemenea, deprecierea fondului comercial cu aproximativ 120 de milioane de euro. Rata combinată a continuat să se îmbunătăţească, până la 95%, ceea ce înseamnă că obiectivul nostru de a reduce rata combinată către 95% a fost atins. Vom continua să ne concentrăm pe optimizarea structurii de costuri. În pofida unei perioade de turbulenţe, am obţinut rezultate solide şi o performanţă operaţională stabilă. Pandemia în curs face dificilă o prognoză asupra dezvoltării viitoare”, a declarat, într-un comunicat de presă, Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.

Ea a precizat că primele subscrise au crescut la 10,43 miliarde de euro. Cu un profit înainte de impozitare de 346 de milioane de euro, compania a reuşit să atingă limita superioară a intervalului de profit anunţat anterior pentru 2020, de 300 – 350 de milioane de euro.

“Pentru 2021 ne propunem un profit înainte de impozitare în intervalul 450 – 500 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o revenire la nivelul pre-criză. Propunem un dividend de 75 de eurocenţi pe acţiune. Acest nivel corespunde unei rate de distribuire a dividendelor de 41,5%, în linie cu politica noastră de dividende”, a afimat Elisabeth Stadler.

Dezvoltarea afacerilor Grupului a fost afectată de pandemie, de diverse măsuri de carantină şi de reglementări excepţionale. Creşterea realizată în primele două luni din 2020 a compensat însă scăderea afacerilor din perioada iniţială de carantină strictă. Situaţia a revenit aproape la normal odată cu relaxarea restricţiilor, iar până la jumătatea anului a revenit la nivelul de dinaintea perioadei COVID19 în multe dintre pieţele VIG. Situaţia s-a înrăutăţit din nou în toamnă, în special pe pieţele din Europa

Centrală şi de Est, din cauza creşterii semnificative a numărului de infectări. Cu toate acestea, în sectorul asigurărilor auto volumul primelor a rămas la nivelul anului anterior, de 1,507 miliarde de euro pe segmentul poliţelor de răspundere civilă, şi chiar a crescut uşor, până la 1,289 miliarde de euro, pe segmentul asigurărilor Casco.

Performanţe bune au fost înregistrate şi pe segmentul asigurărilor de proprietăţi şi răspunderi, unde primele au crescut cu aproape 5%, până la 4,879 miliarde de euro. Acest lucru s-a datorat parţial performanţei obţinute pe segmentul corporate, deoarece Grupul este mai activ în industriile mari decât în sectoarele comerţului, turismului şi gastronomiei, care au fost afectate cu precădere de pandemie.

În comunicat se menţionează că a existat un interes mai scăzut pentru asigurările de viaţă. Priorităţile oamenilor s-au schimbat din cauza pandemiei, astfel că au fost vândute mai puţine poliţe noi. Asigurările de viaţă cu prime regulate au scăzut uşor cu 1,5%, până la 2,609 miliarde de euro, în timp ce, în conformitate cu strategia Grupului, asigurările de viaţă cu prime unice au scăzut cu aproximativ 12%, până la 884 de milioane de euro.

Primele din asigurări de sănătate au continuat să crească cu 1,4%, până la 703 milioane de euro. COVID-19 a dus în general la o creştere a gradului de conştientizare privind sănătatea, la care Grupul VIG a răspuns rapid cu o gamă extinsă de servicii.

Daunele au fost, de asemenea, influenţate de situaţia COVID-19. În perioada iniţială de carantină, au fost înregistrate scăderi în special pe segmentul asigurărilor auto, în timp ce numărul de accidente domestice a crescut. Daunele s-au normalizat la nivelul perioadei de dinaintea COVID-19 după ce au fost relaxate măsurile de restricţie. Grupul a înregistrat o scădere globală de 3,2% a cheltuielilor cu daunele şi indemnizaţiile de asigurare, până la puţin peste 7 miliarde de euro.

Profitul înainte de impozitare de 346 de milioane de euro s-a situat la limita superioară a intervalului estimat, de 300 – 350 de milioane de euro, fiind cu aproximativ o treime mai mic faţă de rezultatul obţinut în anul anterior. Rezultatul include, de asemenea, deprecierea fondului comercial aferent pieţelor din Bulgaria, Croaţia şi Georgia cu aproximativ 120 de milioane de euro la sfârşitul primului semestru din 2020, ca rezultat al testului de depreciere efectuat la 30 iunie 2020 în legătură cu situaţia COVID-19. Rezultatul net s-a ridicat la 231,5 milioane de euro, în scădere cu 30% faţă de anul precedent, în principal din cauza COVID-19 şi a deprecierilor rezultate, precum şi a reducerii aferente a veniturilor curente din investiţii.

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piaţa asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Pandemia și restricțiile au produs haos în Europa: Mai are transportul pe calea ferată un viitor?

Avatar

Publicat

in

De

Pandemia şi restricţiile de circulaţie au produs haos în industria transportului de persoane din Europa, companiile aeriene şi feroviare, în special cele specializate pe rute internaţionale, fiind afectate de scăderi istorice ale numărului de pasageri.

Pandemia şi restricţiile de circulaţie au produs haos în industria transportului de persoane din Europa, companiile aeriene şi feroviare, în special cele specia­lizate pe rute internaţionale, fiind afectate de scăderi istorice ale numărului de pasageri. Însă, în timp ce transportatorii aerieni au pri­mit bailouturi de miliarde de euro de la gu­ver­ne, companiile de căi ferate se simt neglijate.

Aceasta deşi trenurile sunt văzute ca mijloace de transport sigure, eficiente, acce­sibile şi nepoluante, cel puţin în comparaţie cu avioanele. Totuşi, în Europa de Est unele guverne văd un viitor în căile ferate, scrie Ziarul Financiar.

Criticii bailouturilor aeriene – de 36 de miliarde de euro în Europa de la începutul crizei – spun că dacă de pachetele de ajutor nu sunt ataşate condiţii de mediu, emisiile de gaze cu efect de seră vor reveni la nivelurile ridicate de dinainte de pandemie când lumea va reveni şi ea la normal, scrie Euronews.

Însă anul trecut companiile de transport feroviar din UE au înregistrat pierderi de 26 de miliarde de euro, potrivit datelor Comunităţii Feroviare Europene (CER). Nici începutul acestui an, care ar trebui să fie Anul European al Căilor Ferate, nu a fost cu noroc pentru sectorul feroviar deoarece guvernele înăspresc din nou restricţiile de circulaţie. Eurostar, specializată pe transport inter­naţional, mai ales între Franţa şi Marea Britanie, este un exemplu de companie confruntată cu probleme financiare serioase şi care ar avea nevoie de ajutor de la stat. „Un dezastru este posibil“, spunea în ianuarie CEO-ul Jacques Damas.

În timp ce ajutoarele de stat acordate de guvernele europene companiilor aeriene în această criză se ridică la 35-40 de miliarde de euro, ajutoarele directe primite de transportatorii feroviari sunt de până la şapte miliarde de euro, arată Alberto Mazzola, directorul CER.

Lobbyistul se plânge că în unele cazuri, veniturile din sectorul de profil s-au prăbuşit şi cu peste 90%. „Traficul intern s-a redus în medie cu 40-50%, ceea ce este enorm. Dacă ar fi să ne gândim la Green Deal şi la cum vom ieşi din criză cu transportul şi mobilitatea, am înţelege că transportul feroviar ar trebui adus într-o poziţie mai bună“, a mai spus Mazzola. Green Deal este planul UE de a face din Europa primul continent neutru din punctul de vedere al climei până în 2050. Anul trecut, anul începutului pandemiei în Europa, poluarea cauzată de avioane a scăzut cu 64%.

„Să sperăm că Anul Feroviar va însemna că guvernele vor face o prioritate din a face tran­s­por­tul feroviar mai accesibil şi ieftin decât cel aerian“, spune Jo Dardenne, director de avia­ţie la organizaţia Transport & En­viron­ment.

În cadrul Green Deal, un loc special îl are dezvoltarea tehnologiei hidrogenului, un combustibil considerat curat dacă este produs cu energie nepoluantă. Zilele trecute, SNCF, compania naţională de căi ferate a Franţei, a făcut o comandă de 190 de milioane de euro pentru 12 garnituri de tren cu propulsive pe hidrogen de la Alstom. Contractul va asigura 2.000 de locuri de muncă în Franţa, ţară care se vrea un campion al hidrogenului. În Polonia, companiile PESA, producător de material rulant, şi PKN Orlen, unul din liderii regiunii în sectorul combustibililor, colaborează pentru dezvoltarea unei locomotive pe hidrogen care va fi prezentată anul acesta.

Compania naţională de infrastructură feroviară, PKP Polskie Linie Kolejowe, va lansa anul acesta proiecte în valoare de aproape 4 miliarde de euro pentru creşterea siguranţei transportului şi îmbunătăţirea serviciilor de transport de pasageri şi marfă. Până la finalul anului, compania are în plan selectarea a 61 de investiţii. Pe lângă acestea, vor fi efectuate lucrări pentru construcţia sau modernizarea unor structuri inginereşti precum poduri şi viaducte şi a unor secţiuni de cale ferată. Polonia pare să-şi concentreze eforturile pe transportul feroviar de marfă, în ultimul deceniu fiind a doua ţară din UE, după Germania, la numărul de permise eliberate pentru transportatori de profil.

De asemenea, Polonia este destinaţie finală pentru trenuri de marfă care vin direct din China. Din mai, Polonia va avea o legătură feroviară directă cu Turcia pentru transportul mărfurilor. Şi Ungaria a anunţat anul acesta investiţii, de 5,6 miliarde de euro, pentru modernizarea structurilor feroviare din jurul Budapestei, dar pentru următoarele două decenii. Banii vor proveni mai ales din fonduri europene.

Transportul din regiune este important pentru economia ţării deoarece circa un million de persoane fac naveta în fiecare zi din suburbiile capitalei în oraş pentru a munci sau face cumpărături. Guvernul maghiar mai are o prioritate, modernizarea secţiunii ungare a rutei Belgrad-Budapesta, proiect de 2 miliarde de euro înconjurat de secrete şi realizat cu bani de la China şi, într-o proporţie mai mică, de la Rusia şi cu ajutorul unor companii din China.

Ruta face parte dintr-un coridor de transport de marfă care ajunge până la portul grecesc Pireu, deţinut de compania chineză COSCO. În teorie, transportul mărfurilor chineze sosite în Pireu cu destinaţia Europa de vest pe ruta feroviară Grecia – Macedonia – Serbia – Ungaria durează cu câteva zile mai puţin decât prin nordul continentului. Anul trecut, Budapesta a primit primul transport feroviar direct de marfă din China. Tot anul trecut, operatorul naţional feroviar al Ungariei, M¡V-Start, a anunţat că va cumpăra 50 de trenuri hibride.

Luna aceasta, Căile Ferate Cehe au semnat un acord-cadru cu un consorţiu format din Siemens Mobility şi äkoda Transportation pentru cumpărarea a 180 de vagoane de pasageri care vor fi folosite pe rute interne şi externe. În decembrie 2020, transportatorul a comandat 79 de garnituri electrice äkoda 7Ev pentru transportul pasagerilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Registrul Comerţului: 137.500 de firme şi-au depus situaţiile financiare pentru 2020 până în aprilie

Avatar

Publicat

in

De

Peste 137.500 de firme şi-au depus situaţiile financiare pentru 2020 până la data de 12 aprilie 2021, ceea ce reprezintă circa 10% din numărul estimat de situaţii financiare ce urmează a fi depuse până la termenul limită de la sfârşitul lunii mai, reiese din informaţiile transmise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), la solicitarea News.ro.

Potrivit ONRC, din datele primite de la Ministerul Finanţelor Publice cu privire la situaţiile financiare anuale depuse de către persoanele juridice înregistrate în registrul comerţului la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice au fost depuse 137.501 de situaţii financiare. Ultima preluare de date financiare pentru anul 2020 este din data de 12 aprilie 2021, potrivit Registrului Comerţului.

“Întrucât nu s-a încheiat perioada de depunere a situaţiilor financiare anuale pentru anul 2020 de către persoanele juridice la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, vă comunicăm că până în prezent s-a preluat de la Ministerul Finanţelor Publice aproximativ 10% din numărul estimat de situaţii financiare ce urmează a fi depuse”, se arată în răspunsul ONRC.

Potrivit Ordinului nr.58/2021 care a apărut în Monitorul Oficiali nr.66 din 21 ianuarie 2021, Guvernul nu a modificat termenul de depunere a situaţiilor financiare, aşadar SRL-urile au termen până pe 31 mai 2021 să depună documentele cu rezultatele financiare din 2020, iar ONG-urile au termen până pe 4 mai.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend