Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO| Vladimir Putin se declară în continuare un adversar al introducerii vaccinării obligatorii

Publicat

in

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că rămâne în continuare un adversar al introducerii vaccinării obligatorii, relatează agenția Lenta.ru.

”La vremea respectivă am spus, după cum vă amintiți, că nu susțin vaccinarea obligatorie. Rămân în continuare un susținător al acestui punct de vedere”, a subliniat liderul de la Kremlin, răspunzând la întrebarea pe această temă adresată în timpul ”Liniei directe” cu cetățenii.

În același timp, președintele a arătat că răspândirea pe mai departe a pandemiei de coronavirus poate fi prevenită doar cu ajutorul vaccinării.

”Este o chestiune foarte bine cunoscută, repetată de multe ori de specialiști și la posturile de televiziune și pe internet, în toate mijloacele posibile de informare în masă; pe toate canalele s-a spus că prevenirea răspândirii în continuare a epidemiei este posibilă numai cu ajutorul vaccinării”, a subliniat șeful statului.

Putin a menționat că Rusia dispune de o astfel de posibilitate, deoarece are înregistrate patru vaccinuri ”înalt tehnologizate, sigure și deosebit de eficace”. ”Sper că prejudecățile unora dintre cetățenii noștri vor trece, pe măsură ce vaccinarea va continua”, a adăugat Putin.

Potrivit afirmațiilor sale, s-au vaccinat împotriva coronavirusului aproximativ 23 de milioane dintre cetățenii Rusiei, nefiind înregistrate consecințe tragice după administrarea serului.

”Acum sunt deja vaccinate peste 20 de milioane de persoane – 23 de milioane, mi se pare. După cum vedem, totul este în regulă la noi. Slavă Domnului că nu avem situații tragice după vaccinare, cum a fost după administrarea a vaccinurilor AstraZeneca sau Pfizer”, a arătat Putin.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

VIDEO | Ministrul Educației, dezamăgit de atitudinea părinților: 99% dintre părinții elevilor dintre-o școală din Capitală, împotriva testării

Publicat

in

De

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că un sondaj realizat într-o şcoală din Bucureşti a arătat că 99% dintre părinţii elevilor de acolo nu au fost de acord ca fiii şi fiicele lor să fie testaţi în şcoală pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2, nici chiar cu teste realizate pe probe din salivă. În aceeaşi şcoală, mai mulţi copii decât părinţi ar fi de acord cu testarea şi chiar cu vaccinarea.

“Sunt foarte trist, că tocmai ce am aflat răspunsul la un sondaj într-o şcoală din Bucureşti în care 99% dintre părinţi au spus că nu sunt de acord cu testele, fie ele cu extract nazal, faringian sau extract din salivă. Am promis că nu o nominalizez, dar rezultatul este cert şi trist”, a declarat ministrul Educaţiei, marţi seară, la Digi 24, potrivit news.ro.

Sorin Cîmpeanu a afirmat că unii dintre copii ar fi de acord cu testarea sau vaccinarea, dar părinţii lor se opun.

“În aceeaşi şcoală (…) în exemplul pe care tocmai l-am dat, în care 99% dintre părinţi au refuzat testarea, au fost mai mulţi elevi care au spus că ei ar vrea să se testeze, ba chiar să se şi vaccineze dacă ar avea acordul părinţilor. Educaţia ajută, educaţia ajută şi din această perspectivă”, a adăugat ministrul.

Potrivit lui Cîmpeanu, “dacă toţi aceia care dorim şcoala cu prezenţă fizică ne-am fi vaccinat atunci când ne puteam vaccina, atunci sunt convins că nu mai aveam această problemă”.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte numărul mic de teste realizat la nivel general în şcoli, ministrul a explicat acest aspect prin “slabă organizare”, el arătând că au fost situaţii în care nu au existat teste rapide în şcoli.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Expoziţia ‘Vaclav Havel: întâlnire cu lumea’ se va deschide vineri, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Publicat

in

De

Expoziţia “Vaclav Havel: întâlnire cu lumea”, care propune o retrospectivă a muncii lui Jiri Jiru, fotograful personal al preşedintelui Vaclav Havel din 1993 până în 2000, care l-a fotografiat pe şeful statului ceh în timpul vizitelor sale în alte state şi a documentat întâlnirile cu personalităţi importante ale lumii politice şi culturale ale vremii, se va deschide vineri, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

“În aceste fotografii îl vedem pe Havel acompaniat de Hillary Clinton şi Madeleine Albright, Regele Juan Carlos şi Regina Sofia a Spaniei, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Michael Jackson, Papa Ioan Paul al II-lea şi membrii trupei Rolling Stones. Sunt incluse şi fotografii cu viaţa de acasă. Jiru şi-a folosit camera pentru a imortaliza momente din călătoriile lui Havel în Republica Cehă, din timpul mutării şi reconstrucţiei Cetăţii din Praga, ieşiri în barurile din capitală sau sărbători alături de prieteni, în Lany”, informează Centrul Ceh, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Fotografiile din expoziţie ni-l arată pe Havel atât ca reprezentant al statului, cât şi ca om simplu.

“Publicul va putea vedea câteva dintre fotografiile surprinse de Jiru în 1994 în România, când Havel a făcut o vizită oficială la invitaţia Universităţii din Bucureşti. La ceremonia oficială, Havel a primit titlul de doctor onorific şi a ţinut un discurs în care a adresat dezamăgirile oamenilor în legătură cu evoluţia post revoluţionară”, precizează sursa citată.

Expoziţia este organizată de Ambasada Republicii Cehe, Centrul Ceh şi Bucharest Photofest şi face parte din programul festivalului internaţional de fotografie Bucharest Photofest, ce se desfăşoară între 1-10 octombrie la Bucureşti şi are ca temă centrală Rezistenţa.

Vernisajul va avea loc pe 5 octombrie, de la ora 18,00, în Sala Noua Galerie a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, informează Agerpres.ro.

Jiri Jiru este un fotograf de origine cehă care locuieşte în Praga şi Bruxelles. Pe parcursul carierei sale, a fotografiat pentru numeroase publicaţii (Time, Newsweek, Business Week, People, Fortune, The New York Times, International Herald, National Geographic, etc) şi a fost apreciat ca fotojurnalist în ţările post-socialiste.

În 1993, a devenit fotograful personal al preşedintelui Vaclav Havel. A publicat mai multe cărţi cu fotografiile sale şi a fondat o galerie de fotografie în Praga.

Pe 4 octombrie, Jiri Jiru va participa la o discuţie organizată, în condiţii de pandemie, la Centrul Ceh, începând cu ora 18,00.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend