Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO| Vladimir Putin își exprimă speranța că ordinea mondială va deveni mai estetică iar relațiile ruso-americane vor reveni la normal

Publicat

in

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a exprimat speranța că ordinea mondială va deveni mai estetică, iar relațiile ruso-americane vor reveni la normal, scrie agenția TASS.

Sper foarte mult că, într-un final, conștientizarea faptului că lumea se schimbă va determina ca ordinea mondială să dobândească, totuși, un caracter mai estetic, iar relațiile noastre, inclusiv cele cu Statele Unite, vor intra într-un cadru de normalitate”, a spus liderul rus în cadrul anualei sale ”Linii directe” cu cetățenii. El a adăugat că toate acestea nu depind de partea rusă, ci de țările Occidentului, în frunte cu SUA.

În același timp, Putin a subliniat că, în pofida schimbărilor radicale din lume, Washingtonul se va strădui să-și păstreze poziția de monopol. ”Lumea se schimbă într-un mod radical. Iar partenerii noștri din aceleași State Unite, pe de o parte, realizează acest lucru și tocmai de aceea a avut loc întâlnirea cu președintele american Joe Biden, la Geneva. Dar, pe de altă parte, vor încerca cu orice preț să-și păstreze poziția de monopol”, a arătat președintele. Tocmai de acest lucru sunt legate pericolele și ”continuarea atitudinii distructive cu exerciții militare, cu provocări și sancțiuni”.

Întrebat de ce trebuie organizate întâlniri cu liderul american, Putin a arătat că de președintele SUA depind multe. Referindu-se însă la relațiile dintre Moscova și Washington, președintele a făcut o analogie, povestind o întâmplare petrecută în familia unor oameni ”destul de apropiați” lui. Ca răspuns la o prostioară făcută de copilul ei mic, mama l-a sfătuit să-și pornească capul. La care puștiul, în aceeași secundă, și-a dus degetul la frunte. ”Pam! Ai pornit capul. Bravo!”, a relatat șeful statului.

«Tăticii și mamele convenționale din aceleași State Unite sunt analiști, oameni de știință și practicieni foarte respectați chiar și în trecut, ce oferă recomandări conducerii lor politice, clasei lor politice aflate la putere – în sensul cel mai larg al acestui cuvânt, (…), iar ei le spun: ”Auziți, perioada când noi am fost hegemoni absoluți după încheierea Războiului Rece și după destrămarea Uniunii Sovietice, perioada lumii unipolare, a trecut. Iar voi trebuie să porniți de la faptul că lumea se schimbă și se schimbă rapid”», a continuat Putin.

El a adus drept exemplu Rusia, care se dezvoltă, în pofida obstacolelor din partea Occidentului. Indiferent de sancțiunile pe care le-ar folosi împotriva Rusiei, indiferent cu ce ne-ar intimida, Rusia oricum se dezvoltă, iar suveranitatea ei economică sporește. Capacitatea de apărare a atins un nivel foarte ridicat și la mulți parametri – dintre cei mai importanți – a depășit multe alte țări. La unii parametri, a întrecut chiar Statele Unite”, a concluzionat președintele. Într-un ”ritm alert se dezvoltă”, de asemenea, Asia, în special China, al cărui Produs Intern Brut l-a depășit, după cum a amintit Putin, la paritatea puterii de cumpărare, pe cel american.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Probleme pentru Viktor Orban: are un contracandidat puternic, din partea opoziției unite

Publicat

in

De

Outsiderul Peter Marki-Zay, un conservator de 49 de ani, a câştigat duminică alegerile primare ale opoziţiei din Ungaria şi va fi contracandidatul premierului în exerciţiu, Viktor Orban, în 2022, transmit AFP şi dpa.

Peter Marki-Zay, 49 de ani, un catolic practicant şi tată a şapte copii, a obţinut 56,71% din voturi, potrivit rezultatelor anunţate în cursul nopţii de duminică spre luni de comisia pentru alegerile primare, informează Agerpres. 
“Vrem o Ungaria nouă, mai curată, cinstită, nu doar pentru a-l înlocui pe Orban”, a spus el în discursul victoriei, referindu-se la prim-ministrul naţionalist aflat la putere din 2010.

El a lăudat procesul fără precedent al primarelor, care a făcut posibilă selectarea de candidaţi în toată ţara, “capabili să scape de cel mai corupt sistem din istoria milenară a Ungariei” la alegerile legislative, programate pentru luna aprilie a anului viitor.

Concurenta sa, avocata proeuropeană de centru-stânga Klara Dobrev, a câştigat 43,29% din voturi. “De acum, îl susţin pe Marki-Zay”, a declarat ea, recunoscându-şi rapid înfrângerea.

Alegerile primare au desemnat candidatul pentru funcţia de şef al guvernului, dar şi pentru mandatul de parlamentar din fiecare circumscripţie electorală.

Organizatorii au numit-o “un succes incredibil”. A mobilizat peste 800.000 de alegători în timpul celor două runde sau aproape 10% din electoratul acestei ţări membre a Uniunii Europene (UE) cu 9,8 milioane de locuitori.

Duminică au participat 662.016 electori, potrivit datelor comisiei pentru alegerile primare.

“Este multă lume în comparaţie cu ţări care, contrar Ungariei unde aşa ceva nu s-a mai petrecut niciodată înainte, au o lungă tradiţie a alegerilor primare”, a declarat pentru AFP la momentul numărării voturilor Marta V. Naszalyi, primar ecologist al sectorului unu din Budapesta.

Pentru primul tur, s-au înscris cinci candidaţi şi Peter Marki-Zay a reuşit să obţină 20% din voturi, în contextul în care el a cheltuit doar 10.000 de euro pentru campanie, fără sprijin financiar sau logistic din partea unui partid politic.

Prezentându-se ca un candidat antielită şi anticorupţie, acest fost alegător al Fidesz, partidul lui Viktor Orban, a câştigat în special datorită voturilor celor mai tineri.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Paula Badosa câştigă la 23 de ani primul trofeu important din carieră, la Indian Wells

Publicat

in

De

Jucătoarea spaniolă Paula Badosa, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 21, a câştigat, duminică, primul ei trofeu important din carieră, la turneul de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells.

După o finală cu un tenis de clasă, care a durat trei ore şi patru minute, Badosa a învins-o, cu scorul de 7-6 (5), 2-6, 7-6 (2), pe Victoria Azarenka (Belarus), locul 32 şi cap de serie numărul 27.

Azarenka, 32 de ani, a avut în decisiv 5-4 şi 30-0 pe propriul serviciu, dar nu a reuşit să concretizeze avantajul. Şi setul acesta a ajuns în tie-break, pe care Badosa, 23 de ani, l-a câştigat clar.

De remarcat că Azarenka a obţinut 133 de puncte, în timp ce adversara ei numai 124.

Jucătoarea din Belarus a ratat o mare şansă de a deveni prima sportivă care cucereşte de trei ori trofeul la Indian Wells. Ea s-a impus la ediţiile din 2012 şi 2016.

Sportiva din Belarus rămâne cu 21 de titluri şi înregistrează a XX-a finală pierdută.

Badosa mai are un titlu în palmares, în acest an, la Belgrad (WTA 250).

Învingătoarea va primi un premiu de 1.209.730 de dolari şi 1.000 de puncte WTA, iar învinsa, 640.000 de dolari şi 650 de puncte WTA.

Badosa va urca în clasament până pe locul 11 WTA, în timp ce Azarenka va fi, începând de luni, pe locul 26.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend