Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO – Un autocar cu 46 de pasageri a luat foc pe DN1

Publicat

in

Un autocar cu 46 de persoane la bord, care mergea spre Arad, a luat foc, luni dimineața, pe DN 1, în zona localității Azuga, din Prahova, fără a proudece victime, transmite Mediafax.
Potrivit primelor informații, în autocar erau 46 de persoane, între care și doi copii de 9 și 12 ani, precum și o femeie însărcinată în șapte luni.
Atât cei 46 de călători, cât și șoferul au reușit să iasă la timp din vehicul.
La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de stingere și o ambulanță.
Primele concluzii sunt că focul a pornit de la compartimentul motor și s-a extins la aproximativ 80% din suprafața autocarului.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Evadare în Dealu Mare, Ediția a II-a, 26-27 iunie

Publicat

in

De

Ediția II- 12 crame, 4 trasee- Proximitate. Diversitate. Calitate.

Au mai rămas doar 3 zile în care îți poți achiziționa biletul la Evadare în Dealu Mare, dacă nu ai făcut-o deja.

Noi promitem:

Proximitate– drumul din București până la crame durează aproximativ o oră. Distanțele dintre cramele de pe fiecare traseu sunt de 15-20 minute, astfel încât vei petrece cea mai mare parte din zi la crame, nu pe drum.

Diversitate
Poți să-ți alegi, în fiecare zi de Evadare, unul dintre cele 4 trasee pregătite de gazde

  1. Traseu 1- Gramofon Wine, Dagon Clan, Domeniul Aristiței (New entry)
  2. Traseu 2- SERVE, Viile Metamorfosis, DAVINO(Classic)
  3. Traseu 3- Budureasca, APOGEUM, Licorna Winehouse (Classic with a modern twist)
  4. Traseu 4- The Iconic Estate, Aurelia Vișinescu Wines, Lacerta Winery (Treasures of the East)

Fiecare traseu conține crame foarte diferite ca filosofie și abordare pentru ca tu să te bucuri de o diversitate de gusturi și informații.

Calitate
Toate cramele participante aderă la cele mai inalte standarde de producție, recunoscute la nivel european. Cel puțin unul dintre vinurile care vor fi prezentate în cadrul evenimentului este premiat la concursuri internaționale.

Bilete

Întrucât este un eveniment cu și despre vin, recomandăm achiziționarea biletelor cu transport inclus.

Biletele pot fi achiziționate NUMAI până la data de 16 iunie și asigură accesul EXCLUSIV la cramele prevăzute în fiecare traseu, în intervalele orare prevăzute în programul de vizitare comunicat de către organizatori!

În siguranță

Sănătatea oaspeților și a angajaților rămâne pe primul loc, astfel încât se vor aplica toate măsurile legale de prevenire a COVID19.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

EXCLUSIV! Consilieri locali din Curtea de Argeș reclamați la ANI pentru incompatibilitate – PREFECTUL CONFIRMĂ

Publicat

in

De

Așa cum relatam în câteva articole precedente, asupra a 4 consilieri locali din Argeș planeaza suspiciuni temeinice de a fi incompatibili cu funcția deținută. Dacă la început de an , prin primărie circula un zvon potrivit căruia, există deja reclamații oficiale făcute dar neconfirmate de nimeni, zilele trecute, la interpelarea redactorilor PROFIT, prefectul de Argeș a confirmat informația. ” Da, exista reclamații pe numele persoanelor despre care vorbiți. Au fost făcute pe adresa Prefecturii, eu le-am primit dar, nefiind de competența noastră, le-am redirecționat oficial către Agenția Națională de Integritate, ANI. La prima vedere , este clar că domnii ………………………………………………………………………………………….

*** CONȚINUT RESTRICTIONAT , ACCESIBIL DOAR ABONAȚILOR ZIARULUI PROFIT ***

……………………………………………………………………………………………………………………………………..

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend