Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Ultimul tronson din Autostrada Sebeș – Turda se deschide marți după-amiază / Traficul rămâne însă restricționat pe o bandă pe sens, până în primăvară

Publicat

in

Tronsonul de 25 de kilometri din lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș – Turda va fi deschis circulației marți după-amiază, însă cu restricții pe o distanță de 1,5 km, până în primăvara anului viitor. Este vorba despre ultimii kilometri care așteaptă să fie finalizați după lucrări de mai bine de 7 ani la autostrada A10. Odată cu Lotul 2 vor fi dați în trafic și alți circa 4 km de pe loturile adiacente și care până acum nu puteau fi folosiți, iar drumul de la Cluj la Sibiu va putea fi făcut în întregime pe șosea de mare viteză.

Conform Ministerului Transporturilor, traficul va rămâne restricționat pe o bandă pe sens, pe o distanță de 1,5 km, până în luna aprilie-mai 2022.

În zona Dealului Oiejdea, unde au apărut alunecări de teren, una dintre căi nu este încă finalizată. Ca atare, pe acest sector – de 1,5 km – se va circula în ambele sensuri, dar pe o singură cale, în regim de drum național.

De asemenea, este limitată viteza la 60 km/h în zona respectivă, dar și la 100 de km/h pe restul lotului 2, spune Ministerul Transporturilor.

Constructorul va trebui să monteze toate elementele de siguranță și să semnalizeze prin marcaje provizorii zonele unde acestea nu sunt definitivate. Deși se află în întârziere, antreprenorul și-a asumat că încheie toate lucrările până în aprilie 2022.

Noul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că traficul pe autostradă va fi deschis “fără festivisme, fără tăieri de panglici pentru că nu e loc de festivism”.

A10 Sebes – Turda – Lotul 2 – 24,25 km – Alba Iulia Nord (Pârâul Iovului) – Aiud (Km 17+000 – Km 41+250)

Valoare: 549.33 MIL. LEI (fară TVA)
Constructor: Aktor

Contract: Semnat în 2014

Termen de finalizare (contractual): Octombrie 2016

Deschidere circulație: 30 noiembrie 2021

Stadiu fizic / stadiu financiar (noiembrie2021): 92% / 88%

Promisiuni pentru inaugurarea A10 Sebeș – Turda, Lotul 2 – 2019? 2020? 2021?

Deschiderea Lotului 2 (24,25 km) ar finaliza practic darea în trafic a întregii autostrăzi A10, după ce în decembrie anul trecut a fost deschis și Lotul 1 (17 Km). Ambele loturi în lucru încă din 2014.

Întreaga autostradă A10 are o lungime de circa 70 km și leagă autostrada A1 (Sebeș) cu autostrada Transilvania A3 (Turda).

Lucrările la Lotul 2 (și nu doar) au trenat ani la rândul, față de termenul inițial de 2 ani – parte din vina autorităților (documentație slabă scoasă la licitație, probleme în teren depistate ulterior, avize emise greu sau relocări de utilități care s-au lăsat așteptate), parte din vina constructorului (mobilizare slabă și probleme financiare).

În ultimii ani Lotul 2 a tot fost dat ca aproape gata, dar niciuna din promisiunile politicienilor de la vârful Transporturilor nu a fost respectată.

În 2019, când la șefia Transporturilor era Răzvan Cuc, se vorbea de finalizarea tronsonului până la final de an, asta după ce Cuc s-a dus pe șantier și a făcut spectacol cu rezilierea contractului. N-a fost să fie…

În 2020, ministrul Lucian Bode, pe atunci la cârma Transporturilor, promitea din nou că Lotul 2 și Lotul 1 vor fi gata până la final de an. Lotul 1 s-a deschis în decembrie (parțial, restul în iulie 2021). Pentru Lotul 2… n-a mai fost să fie.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

ACTUAL

Facturile vor fi refăcute! Virgil Popescu: ‘Vrem să introducem, mâine, în ședința de Guvern, obligativitatea refacerii facturilor întocmite într-un mod eronat, neperceperea de penalități și interzicerea debranșării’

Publicat

in

De

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat, marţi, la sediul PNL, că în şedinţa de miercuri a Guvernului va fi pe ordinea de zi o Ordonanţă de Urgenţă a Ministerului Muncii prin care se va introduce obligativitatea refacerii facturilor întocmite eronat, neperceperea de penalităţi şi interzicerea debranşării, el precizând că, din datele ANPC, este vorba de un milion şi jumătate de facturi la energie care au fost eliberate fără compensarea prevăzută de lege.

Ministrul Energiei a afirmat că există un proiect de Ordonanţă al Ministerului Muncii, prin care se fac modificări la procedura de decontare a facturilor compensate.

”Acolo vrem să introducem, mâine, în şedinţa de Guvern, obligativitatea refacerii facturilor întocmite într-un mod eronat, neperceperea de penalităţi şi interzicerea debranşării. Deci este pe ordinea de zi acea Ordonanţă a Ministerului Muncii”, a spus Virgil Popescu, precizând că prevederile vor fi aplicate în cazul tuturor facturilor care au fost emise eronat, fie că sunt în noiembrie sau decembrie.

Virgil Popescu a mai afirmat că, din datele ANPC, este vorba de un milion şi jumătate de facturi.

Despre cei care au plătit deja facturile greşit întocmite, ministrul Energiei a arătat că, în momentul în care se stornează factura, s-a dat o sumă în avans şi depinde cât de mare este suma, faţă de factura recalculată.

”Ar trebui ca în termen de cinci zile să primească banii înapoi, dacă suma este mai mare de 100 de lei, şi dacă este sub 100 de lei se reduce din factură”, a afirmat Virgil Popescu.

Despre măsurile luate de coaliţie, Popescu a spus:

”Lucrurile sunt foarte simple, în urma deciziei de aseară. Practic, niciun român nu va plăti, dacă va consuma mai mult de 500 de kw (..) , mai mult de 80 de bani pe kw, şi cei care consumă până în 500 de kw vor plăti fix 68 de bani pe kw. Deci, lucrurile sunt simple”, a afirmat Virgil Popescu. ”Vorbim de reduceri simţitoare ale facturii, acum fiecare cât consumă”, a spus el, informează news.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Austriecii de la fosta Holzindustrie Schweighofer reduc masiv operațiunile în România: De vină ar fi ‘mediul legislativ instabil și măsurile restrictive’

Publicat

in

De

● O parte din operațiunile fabricii din Rădăuți și întreaga activitate a fabricii de panouri de lemn masiv din Siret vor fi întrerupte începând cu 30 martie 2022, din cauza condițiilor generale dificile de pe piața lemnului.

● Capacitatea de debitare a HS Timber Productions în România va fi redusă cu 30%.

Austrienii de la HS Timber Productions (fosta Holzindustrie Schweighofer) a anunțat restructurarea operațiunilor sale din județul Suceava, începând cu sfârșitul primului trimestru al anului 2022. În fabrica din Rădăuți, o parte dintre operațiuni, mai exact cele din fabrica de cherestea, va fi întreruptă. Producția de stâlpi și grinzi din Rădăuți va rămâne în funcțiune. Fabrica de panouri din lemn masiv din Siret, care în prezent prelucrează cherestea de la fabrica din Rădăuți, va fi închisă în totalitate. Capacitatea de debitare a fabricilor de cherestea ale HS Timber Productions în România va fi redusă cu 30% odată cu aplicarea acestei măsuri.

„Principalele motive ale restructurării sunt provocările din ce în ce mai mari din România, mai precis mediul legislativ instabil și măsurile restrictive de pe piața lemnului. Achiziția de lemn rotund pe piața din România a fost limitată începând cu 2016. Ucraina și Rusia nu mai sunt disponibile pentru achizițiile de materie primă, din cauza interdicțiilor de export în vigoare în aceste țări. În plus, întârzierile lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din regiune, precum și birocrația laborioasă în materie de importuri, fac ca importurile de lemn din alte state membre ale Uniunii Europene să fie foarte dificile. Mai mult decât atât, producția de energie verde și vânzarea de certificate verzi sunt extrem de anevoioase. Investițiile importante necesare la fabrica din Siret nu sunt fezabile din punct de vedere economic în condițiile actuale de piață”, transmite compania, într-un comunicat de presă.

Aproximativ 600 de angajați vor fi afectați de restructurare. Compania transmite că face tot posibilul să le ofere cât mai multora dintre ei oportunități de a continua să lucreze în cadrul grupului în România. În celelalte cazuri, se depun eforturi pentru a menține impactul social la un nivel cât mai redus posibil.

În România, HS Timber Productions își continuă activitatea cu două fabrici de cherestea și o fabrică de panel în alte locații, cu un total de aproximativ 2.400 de angajați. Aceste fabrici nu sunt afectate de restructurare. Compania investește în continuare în modernizarea și îmbunătățirea operațiunilor în unitățile respective.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend