Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Stefanos Tsitsipas și-a apărat titlul de la Monte Carlo – Victorie în fața surprinzătorului Alejandro Davidovich Fokina

Publicat

in

Grecul Stefanos Tsitsipas și-a apărat duminică titlul câștigat anul trecut la turneul de categorie „Masters 1.000” de la Monte Carlo, după un meci împotriva spaniolului Alejandro Davidovich Fokina.

Stefanos TsitsipasFoto: atp/ twitter

Tsitsipas (5 ATP, al treilea favorit) s-a impus în fața lui Davidovich Fokina (46 ATP) după o oră şi 37 de minute de joc, scor 6-3, 7-6(3).

Stefanos a mai trecut pe parcursul competiției de Fabio Fognini (32 ATP), Laslo Djere (62 ATP), Diego Schwartzman (16 ATP) și Alexander Zverev (3 ATP).

De cealaltă parte, Alejandro a reușit turneul carierei la Monte Carlo eliminându-i pe Marcos Giron (54 ATP), Novak Djokovic (1 ATP), David Goffin (47 ATP), Taylor Fritz (13 ATP) și Grigor Dimitrov (29 ATP).

Grație acestor rezultate, ibericul va înregistra un salt impresionant de 19 poziții în clasamentul ATP (va ocupa locul 27, cea mai bună clasare din carieră).

Stefanos Tsitsipas mai are în palmares alte șapte titluri ATP: Stockholm (2018), Marsilia, Estoril, Turneul Campionilor (2019), Marsilia (2019), Monte Carlo Masters și Lyon (2021). Grecul a pierdut alte 11 finale.

Anul trecut, Tsitsipas a câştigat trofeul la Monte Carlo după ce s-a impus în faţa rusului Andrey Rublev, scor 6-3, 6-3.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Rusia face tot ce poate să îsi păstreze bărbații în tară

Publicat

in

De

Autorităţile ruse au oprit peste 180 de bărbaţi care încercau să treacă graniţa în Georgia pentru a scăpa de mobilizarea ordonată recent de preşedintele Vladimir Putin, a informat duminică agenţia de presă Interfax, informează dpa. Bărbaţii au primit o înştiinţare direct la punctul de trecere a frontierei Verhni Lars, se arată în raport, care citează biroul comisarului forţelor armate din Osetia de Nord – republică autonomă parte a Federaţiei Ruse-, care se învecinează cu Georgia, anunță Agerpres.

În urmă cu aproximativ zece zile, preşedintele Putin a ordonat mobilizarea a aproximativ 300.000 de rezervişti, care vor fi trimişi să lupte în războiul din Ucraina. Măsura a stârnit panică şi proteste violente în toată ţara.

Zeci de mii de bărbaţi au fugit în ţările vecine,Georgia, Kazahstan şi Kârgâstan, pentru a scăpa de recrutare. În acest context, Osetia de Nord a anunţat miercuri noi restricţii de intrare. S-a anunţat, de asemenea, că la graniţă vor fi sporite controalele asupra bărbaţilor care au vârstă de înrolare.

Totodată, ministerul rus al apărării a anunţat că recruţii vor trebui să se antreneze în „zonele din spatele” câmpului de luptă. Anterior, se anunţase că noii recruţi vor fi dislocaţi iniţial în imediata apropiere, dar nu chiar în zona de război.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Şeful Pentagonului pare că nu rezonează cu Biden în privința apărării Taiwanului

Publicat

in

De

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a părut să infirme angajamentul preşedintelui Joseph Biden privind o intervenţie militară a Statelor Unite pentru apărarea Taiwanului în cazul unui atac chinez, subliniind că prioritatea este furnizarea de asistenţă Administraţiei de la Taipei, anunță Mediafax.

„În conformitate cu Legea privind relaţiile cu Taiwanul, noi avem angajamentul de a ajuta Taiwanul să îşi dezvolte capabilităţile de a se apăra singur. Aceste activităţi au continuat de-a lungul timpului şi vor continua în viitor”, a declarat Lloyd Austin, într-un interviu acordat postului de televiziune CNN.

Întrebat dacă armata americană are capacitatea de a apăra direct Taiwanul, Lloyd Austin a răspuns, conform site-ului Politico.com: „Armata americană este pregătită permanent pentru apărarea intereselor noastre şi pentru a se ridica la înălţimea angajamentelor”.

„Cred că preşedintele a fost clar în furnizarea unor răspunsuri la o întrebare ipotetică. Dar, repet, noi continuăm acţiunile pentru a ne asigura că avem capabilităţile corespunzătoare poziţionate în zonele corespunzătoare astfel încât să ne asigurăm că îi putem ajuta pe aliaţi să menţină o zonă Indo-Pacifică liberă şi deschisă”, a argumentat şeful Pentagonului, subliniind că Washingtonul nu vrea „modificarea unilaterală” a statutului Taiwanului.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat recent că armata americană va interveni pentru apărarea Taiwanului în cazul unei invazii chineze. Întrebat într-un interviu acordat postului de televiziune CBS dacă militarii americani vor interveni direct pentru apărarea Taiwanului, Biden a răspuns: „Da”.

Washingtonul a aplicat politica „ambiguităţii strategice” în cazul Taiwanului, respectând principiul „o singură Chină”, dar oferind susţinere militară Taipeiului. Preşedinţia SUA susţine că linia politică nu s-a modificat. „Preşedintele a mai spus acest lucru, inclusiv la Tokyo, mai devreme anul acesta. Dar a spus clar şi că politica noastră în privinţa Taiwanului nu s-a schimbat. Acest lucru rămâne adevărat”, a afirmat un purtător de cuvânt al Casei Albe.

China s-a declarat „puternic nemulţumită” şi a semnalat că se opune „în mod determinat” afirmaţiilor preşedintelui american. „Le este transmis un semnal greşit grav” forţelor separatiste taiwaneze, a reacţionat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend