Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Sorin Cîmpeanu nu știe cum pot profesorii să îi convingă pe elevi să poarte mască: ‘Există reglementări legale care prevăd sancţiuni’

Publicat

in

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că din centralizarea realizată la nivelul ministerului există asigurat pentru unităţile de învăţământ un stoc de 30 de milioane de măşti de protecţie, precizând că de respectarea regulii privind portul măştii sunt responsabili directorul şcolii şi persoana desemnată pentru asigurarea protecţiei sanitare.

“Din centralizarea pe care am făcut-o la nivelul Ministerului Educaţiei, la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, în total există un stoc de peste 30 de milioane de măşti. Este un stoc mai mult decât suficient pentru a fi pus la dispoziţia acelor elevi şi cadre didactice care vor avea nevoie, din diverse motive, de măşti pe care să le obţină din şcoală”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, vineri, la Palatul Victoria.

Citește și: VIDEO Sorin Cîmpeanu a decis: ‘Creșele trec în sistemul de educație național, de la 1 octombrie’

Ministrul a precizat că măştile au fost distribuite în şcoli.

“În ultima perioadă, în fiecare zi, au fost acţiuni mixte, Inspectorat Şcolar Judeţean, Direcţie de Sănătate Publică, Prefectură, autoritate locală, tocmai pentru verificarea cât mai multor şcoli din România”, a adăugat Cîmpeanu.

Acesta a subliniat că responsabilitatea în privinţa respectării portului măştii în şcoli revine “directorului unităţii de învăţământ”.

Citește și: Sorin Cîmpeanu îi cere scuze lui Klaus Iohannis: ‘Atât s-a putut. Îmi asum eu întârzierea proiectului România Educată’

“Responsabilitatea poate fi partajată cu persoana desemnată pentru asigurarea protecţiei sanitare. Ministerul Educaţiei a cerut şi are listă, nume şi prenume, date de contact pentru fiecare persoană responsabilă în fiecare şcoală cu protecţia sanitară. Deci, directorul unităţii de învăţământ şi persoana desemnată sunt responsabile pentru acest lucru. Există reglementări legale care prevăd sancţiuni pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19. Sunt convins că niciunul din colegii noştri care au în sarcină managementul unităţilor de învăţământ, managementul şcolilor nu-şi doreşte să răspundă pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19. Sunt convins că regulile vor fi respectate în şcoli aşa cum s-a dovedit deja, mai riguros decât în orice alte medii”, a mai spus Cîmpeanu.

Citește și: VIDEO Câți elevi și profesori intră vaccinați în noul an școlar .

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Un tânăr a murit de COVID-19 chiar în ziua în care soția sa a născut

Publicat

in

De

Un tânăr bolnav de COVID a murit la Spitalul Județean Pitești chiar în ziua în care soția sa a născut. În ziua în care i se îndeplinea, poate, cel mai mare vis, soția lui aducea pe lume o minune, el a fost intubat și nu a apucat să afle că e tată, a povestit reprezentanta spitalului.

Tragedia le-a impresionat pe cadrele medicale din Pitești.

„Scriu aceste rânduri îndeosebi pentru cei care încă nu cred în COVID. Vă dau un singur exemplu, al unui tânăr care a ajuns târziu la spital. Foarte târziu. În ziua în care i se îndeplinea, poate, cel mai mare vis, soția lui aducea pe lume o minune, el a fost intubat. Nu a apucat să afle că e tată. Noaptea trecută a murit. Am plâns. Am plâns ca pentru fratele meu, tatăl meu, oamenii mei cei mai dragi. Plâng și acum”, a povestit, pe Facebook, purtătorul de cuvânt la Spitalul Județean de Urgență Pitești, Cristina Mihaela Cazacu.

Reprezentanta spitalului mai spune că medicii nu mai fac față numărului mare de persoane infectate.

„Când vezi că orice sacrificiu e în zadar, renunți și tu, un munte de speranță, să mai crezi. Mor oameni. Mulți sunt tineri, n-au apucat să ajungă la jumătatea drumului. Medicii sunt neputincioși să-i salveze, în ciuda tuturor eforturilor… Nu am crezut că vom ajunge aici, atât de departe. Nu am crezut că noi, românii, vom fi atât de nepăsători. Destrăbălarea e la cote maxime, indiferent de oră, indiferent de consecințe. V-aș lua o zi în Secția ATI, să vedeți prețul dezmățului. Mă opresc. Vă doresc ce vreau și pentru mine, să nu mai primesc, dar să nu mi se ia nimic din ce am”, a mai spus Cristina Mihaela Cazacu.

Potrivit raportării de vineri, în 24 de ore, în România au fost înregistrate peste 15.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 448 de pacienți au murit. 1.848 persoane erau internate la ATI.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Proiectil neexplodat, descoperit în satul Luncaviţa

Publicat

in

De

Pirotehniştii tulceni ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta au ridicat, sâmbătă, dintr-o zonă apropiată satului Luncaviţa, un proiectil de muniţie neexplodat, potrivit Agerpres.

Proiectilul exploziv fără focos, datând din timpul conflictelor militare, are un calibru de 100 de milimetri şi a fost găsit în apropierea Dunării de un cetăţean care a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Citește și: Se ZGUDUIE ministerul de INTERNE – Pretinse fapte penale de ABUZ în SERVICIU și DELAPIDARE..

Elementul de muniţie a fost ridicat şi transportat în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

“Reamintim cetăţenilor că, pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniţie neexplodată, au obligaţia să asigure zona, fără a o atinge, deoarece aceasta prezintă încă pericol de explozie, şi să anunţe imediat evenimentul la numărul unic de urgenţă 112”, se arată într-un anunţ al ISU Delta.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend