Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Serena Williams, cucerită de unul din reprezentanții BIG 3: „Mi-am numit câinele după el”

Publicat

in

Serena Williams va participa la Wimbledon, turneu major pe care l-a câștigat în carieră de șapte ori. Ajunsă la aproape 41 de ani (îi va împlini în septembrie), americanca a mărturisit că îl apreciază mult pe unul dintre reprezentanții BIG 3 (Federer, Nadal, Djokovic).

Serena WilliamsFoto: Captura YouTube

Serena Williams, mare fană a lui Rafael Nadal

Serena nu ascunde faptul că a fost mereu o fană a lui Rafael Nadal, cel despre care spune că a fost mereu o sursă de inspirație.

Fosta lideră WTA spune că ibericul a avut un an fantastic și că ambiția incredibilă l-a ajutat să treacă cu bine peste toate problemele avute în 2022.

Mai mult decât atât, Serena surprinde și spune că și-a numit câinele după iberic.

„A făcut multe în 2022, a fost cam ocupat. Întotdeauna am fost o fană a lui Rafa, chiar mi-am numit câinele după el. Este atât de drăguț (n.r. câinele), mi-e dor de el.

Mereu l-am susținut pe Rafa. Da, te inspiră ceea ce a reușit în acest sezon și cred că mai are multe de făcut” – Serena Williams, la o întâlnire cu presa susținută la Wimbledon.

Rafa a câștigat primele două Grand Slamuri ale anului (Australian Open și Roland Garros) și ar putea să se apropie de Golden Slam (cucerirea celor patru Grand Slamuri într-un singur an calendaristic) dacă se impune la Wimbledon.

Turneul de la All England Club va avea loc în perioada 27 iunie – 10 iulie.

Wimbledon 2022, traseul virtual al lui Rafael Nadal

Turul I: Francisco Cerundolo

Turul II: Sam Querrey / Ricardas Berankis

Turul III: Lorenzo Sonego

Optimi: Marin Cilic / Botic Van De Zandschulp

Sferturi: Felix Auger-Aliassime / Taylor Fritz / Holger Rune / Daniel Evans

Semifinale: Matteo Berrettini / Stefanos Tsitsipas

Finală: Novak Djokovic / Casper Ruud / Carlos Alcaraz / Hubert Hurkacz.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Andrei Rădulescu (Banca Transilvania): ‘S-a investit în România pentru că noi suntem granița de Est a Blocului Euro-Atlantic’

Publicat

in

Andrei Rădulescu, director Analiză macroeconomică, Banca Transilvania, este de părere că în România s-a investit, în pofida pandemiei şi a situaţiei din Ucraina, pentru că se află la graniţa de Est a Blocului Euro-Atlantic şi pentru că nimeni nu vrea instabilitate la graniţă.

În ceea ce priveşte dinamica PIB, Rădulescu a arătat că a existat o scădere de peste 6% în zona euro în anul 2020, comparativ cu o ajustare de 3,7% în România. În 2021, economia României a crescut cu 5,9% iar economia zonei euro a crescut cu puţin peste 5% iar datele preliminare pentru perioada ianuarie – septembrie 2022 exprimă faptul că economia României a continuat să prezinte o performanţă superioară din perspectiva ritmului de creştere economică, din perspectiva volumului PIB.

S-a investit în România. De ce? Pentru că România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est care nu a reuşit să dezvolte infrastructura critică pe parcursul ultimilor trei decenii. S-a investit în România pentru că noi suntem graniţa de Est a Blocului Euro-Atlantic şi pentru că nimeni din acest nucleu dur al Blocului Euro-Atlantic nu vrea instabilitate la graniţă, nu vrea ca pericolul, să spunem, confruntărilor militare, sociale, cu riscuri puternice din perspectiva economică să se apropie de Germania, de Franţa şi atunci trebuie ca graniţele să fie solide, vitrina trebuie să arate foarte bine şi se va investi în continuare în România„, a declarat Andrei Rădulescu, în cadrul unei conferințe.

El a menţionat că volumul investiţiilor străine a depăşit, în perioada ianuarie – noiembrie 2022, 10 miliarde de euro, un nivel record, ceea ce înseamnă că există un grad ridicat de încredere în economia naţională.

De asemenea, Rădulescu a subliniat că există o divergenţă în ceea ce priveşte indicatorul de încredere în economie. Astfel, în România s-a înregistrat o tendinţă de ameliorare în ultimele luni, indicatorul fiind în noiembrie la nivelul pre-pandemie, un nivel superior comparativ cu cel din zona euro.

Potrivit economistului, contribuţia factorilor de producţie la dinamica anuală a PIB potenţial este una foarte echilibrată în prezent.

Pe lângă aspectele pozitive din economia naţională, el a declarat că există şi multe provocări, România fiind singura ţară din Europa care nu a reuşit să reformeze administraţia publică pe parcursul a mai bine de trei decenii.

În cadrul conferinţei, a fost prezentat un text al consilierului guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, în care acesta a subliniat rolul pieţei libere în economie. El a făcut referire la articolele unor economişti renumiţi şi a subliniat faptul că schimbul liber nu este o condiţie suficientă pentru prosperitate şi libertate. El susţine că în practica vieţii de zi cu zi formula succesului economic are şi componente mai puţin confortabile, dar indispensabile: iniţiativa curajoasă, ordinea, munca performantă şi nu în ultimul rând legităţile economice obiective. Totodată, el a menţionat că este nevoie de o reglementare înţeleaptă.

La rândul său, Leonardo Badea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat că adesea conceptul de piaţă liberă este perceput diferit de către cercetătorii din domeniul economic prin comparaţie cu cei care efectiv participă nemijlocit pe aceste pieţe în calitate de antreprenori, de companii, de practicieni, informează agerpres.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ce boală gravă pot indica durerile pelvine? Cum o poți trata modern?

Publicat

in

Durerile pelvine, sângerările vaginale apărute după actul sexual, între menstruații sau după instalarea menopauzei, secrețiile vaginale anormale – apoase, cu urme de sânge, cu miros urât, pot semnala o afecțiune ginecologică gravă, cum ar fi cancerul de col uterin, unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer în rândul femeilor.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend