Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO – PREFECTUL DE ARGEȘ ÎN CONTROL: A GĂSIT JALE MARE la SPITALUL JUDEȚEAN și în TRANSPORTUL DE CĂLĂTORI

Avatar

Publicat

in

Verirficările dispuse de prefectul Emanuel Soare, la operatorii de transport, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Astăzi, echipe mixte, formate din jandarmi și polițiști, au verificat mijloacele de transport în comun și taxiurile la una dintre intrările în municipiul Pitești, în prezența prefectului.

Echipele de control și prefectul Emanuel Soare au verificat apoi dacă se respectă prevederile Legii 55/2020 într-una dintre cele mai mari piețe din Pitești, dar și la Spitalul Județean de Urgență, unde se crează cozi în special la ambulatoriul de specialitate. Au fost depistate nereguli la agenții economici, o parte dintre aceștia plângându-se de nefuncționarea sistemului de climatizare, deși piața din cartierul respectiv a fost modernizată de curând. Administratorul pieței (directorul SPEP Pitești) și primarul Cornel Ionică au discutat cu prefectul Emanuel Soare și s-au angajat să remedieze defecțiunile de la sistemul de climatizare al clădirii în cel mai scurt timp.

Publicitate

La Spitalul Județean de Urgență Pitești, mai exact la ambulatoriul de specialitate, pacienții au fost surprinși așteptând în număr mare pe scările spitalului, nerespectându-se distanțarea fizică. Prefectul Emanuel Soare și reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi au discutat cu angajații firmei de pază, care erau printre pacienți. Aceștia au fost îndemnați să ia atitudine și au fost asigurați de tot sprijinul, din partea Poliției și Jandarmeriei, dacă întâmpină probleme cu anumiți pacienți, care nu respectă indicațiile.

Prefectul Emanuel Soare îndeamnă argeșenii să poarte masca de protecție în spațiile închise, să respecte distanțarea fizică și să evite zonele aglomerate. Controalele vor continua, în condițiile în care județul Argeș se confruntă cu o creștere accelerată a numărului de infectări cu noul coronavirus. În același timp, forțele de ordine anunță că vor renunța să mai dea avertismente și vor acorda doar amenzi, dacă cetățenii nu înțeleg să respecte prevederile Legii 55/2020.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Apelul făcut, în miez de noapte, de liderii clanului Duduianu: Către toți prietenii noștri din România

Avatar

Publicat

in

De

Apel făcut, în miez de noapte, de liderii clanului Duduianu! 

De pe contul de socializare al lui Vasile Duduianu, zis Grațian Pian, a fost trimis un mesaj pentru toți cei care vor să participe la funeraliile lui Florin Mototolea, zis Emi Pian.

Publicitate

Pentru a participa la slujba de înmormântare, care va avea loc duminică, de la ora 12:00, li s-a cerut oamenilor să vină cu măști de protecție și să păstreze distanțarea socială.

Facem un apel către toți prietenii noștri din România. Știe toată lumea că mâine o să fie îngropat Emi. Rugămintea noastră la toată lumea: să vină cu măști. Și mâine, la ora 12, toată lumea care vrea și are buna plăcere poate să vină la cimitir și să păstreze distanțarea socială, de doi metri, în grupuri de 30 de persoane.

Rugămintea noastră: să vă luați măști, pentru că ne obligă și trebuie să ne conformăm. Conform legii, să păstrăm liniștea și să avem măști măști toată lumea, ca să putem să participăm la funeralii.

Vă mulțumesc și vă așteptăm pe toată lumea la 12, la cimitir”, este apelul făcut de liderii clanului Duduianu.

Vezi și

EXCLUSIV Cum a răbufnit Marcel Vela: ‘Îmi pare rău că trebuie s-o spun’. După scandalul iscat de priveghiul lui Emi Pian, Iulian Surugiu rupe tăcerea!

Lovitură cruntă pentru un celebru om de afaceri: DIICOT i-a pus sechestru pe avere. Prejudiciu de 8 milioane de euro adus statului

Rețeaua racolărilor primarilor PSD de către PNL. Cine este omul care face jocurile de la Guvern pentru partid

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO -Transfăgărășanul, mai aglomerat ca drumul spre mare: ”Am abandonat mașina și am luat-o pe jos!”

Avatar

Publicat

in

De

Redeschis de aproape o lună şi jumătate pentru public Transfăgărășanul a fost neîncăpător în aceste zile pentru toţi cei atraşi de frumuseţea locului, înnobilat de Ceatatea Poienari, Barajul Vidraru sau priveliştea unică a Lacului Bâlea.

Asa se face ca pe anumite porţiuni, Transfagarasanul este la fel de aglomerat ca pe DN1 iar mulţi au descoperit cu surprindere că românii care vin pe celebra sosea transalpina au devenit, si cu sptijinul jandarmilor, mai prietenoşi cu mediul şi nu mai lasă mizerie în urma lor.

Publicitate

Dupa aglomeratia incredibila de ieri, sambata, si afluxul de turisti anunțat pentru astazi, acest weekend va fi cel mai aglomerat din acest an pe Transfagarasan. Cei mai fericiti sunt, pe langa turisti, si hotelieii sau proprietarii de tersase care abia mai fac față solicitarilor si spera ca vor recupera ceva din pierderile suferite in cele doua luni in care au fost nevoiti sa tina inchis din cauza coronavirusului.

In zona Bâlea sunt cozi in trafic si de cativa kilometri iar cei care reuşesc să ajungă, totuşi, până sus, au la dispoziţie o parcare unde intră în jur de 300 de autoturisme si vor trebui sa achite si o taxa de parcare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend