Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Paște 2020: Mieii se vând foarte bine, chiar dacă prețurile au mai crescut fața de anul trecut

Publicat

in

Fermierii susțin că, în mod surprinzător, au mai multe cereri pentru miei decât anul trecut, deși prețurile au crescut. Carcasa de miel se vinde chiar și 23 de lei pe kilogram, față de 20 anul trecut, în timp kilogramul în viu este de 12-13 lei.

Fermierii sunt uimiţi. Zilnic primesc telefoane de la cumpărători. Nici anul trecut când preţul era mai bun, nu au avut atâtea cereri, potrivit Mediafax.ro.

Citește și: Sindicatele din Sănătate trag semnalul de alarmă: În 27 de zile vor fi infectați toți salariații din sănătate

„În viu kilogramul anul acesta este în jur de 12-13 lei, faţă de anul trecut când a fost 10-11 lei. Carcasa de miel tăiat vine 20-23 lei anul acesta şi anul trecut a fost 20-21”, a spus Ioan Chiorean, care are în apropiere de Cluj-Napoca are o fermă cu peste 250 de oi şi 200 de miei. După ce s-a îngrijit de turmă un an întreg, acum a venit momentul să culeagă roadele.

Fermierul are de vânzare peste 100 de miei, cei mai căutați fiind cei cei care cântăresc între 8 şi 12 kilograme după ce sunt tăiaţi.

Citește și: Comisia Europeană știe când se termină criza: Propune INTERZICEREA deplasărilor neesenţiale către UE până la 15 mai

„Nu ne-am aşteptat, dar văd că oamenii fac tot posibilul şi îşi cumpără. Nici nu ne-am putut gândi că vom putea vinde anul acesta vreun miel. Paştele e tot Paşte, indiferent că e boală sau nu. Că de Paşti mielul trebuie să fie pe masa oamenilor. Oamenii mai în vârstă se limitează între 11 şi 13, îmi spun să fie tăiat ca să poată să vină să se aprovizioneze şi ei. Care vrea să îl ia în viu îl ia în viu, care nu îl tăiem şi ia carcasa”, a mai povestiti fermierul.

Paştele catolic va fi sărbătorit de credincioşi în 12 aprilie, iar cel ortodox în 19 aprilie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

TAROM anunță încă o frecvență în 3 zile ale săptămânii ale curselor între București și Cluj, respectiv București și Timișoara

Publicat

in

De

TAROM anunță încă o frecvență în 3 zile ale săptămânii ale curselor între București și Cluj, respectiv București și Timișoara, anunță MEDIAFAX.

„Din 8 iunie, introducem încă o frecvență în zilele de luni, miercuri și vineri”, anunță compania.

Citește și: Dezvăluire nucleară: Șef MAI, sponsorizat de spionajul chinez! Bogdan Despescu ar fi blocat totul în ultima clipă

Rutele sunt următoarele: București – Cluj, orar de zbor: 07.05 și 18.05, Cluj – București, orar de zbor: 08.40 și 19.40, București – Timișoara, orar de zbor: 06.50 și 17.05, Timișoara – București, orar de zbor: 08.35 și 18.45.

Fiecare bilet are incluse un bagaj de mână de maxim 10 kg, un bagaj de cală de maxim 23 kg, check-in-ul și alegerea locului în aeronavă.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Viorica Dăncilă iese la atac: din cauza lui Orban nu au copiii alocațiile majorate

Publicat

in

De

Fostul premier Viorica Dăncilă acuză Executivul condus de Ludovic Orban că a făcut tot ce-a putut ca să blocheze și să întârzie noua majorare a alocațiilor votată de PSD și că, din această cauză, copiii din România nu au azi, de ziua lor, alocații de 300 de lei.

Citește și: Rareș Bogdan, anunț CATEGORIC: Klaus Iohannis nu va da premier către PSD în următorii 4 ani și jumătate

”Împreună cu bucuria firească de pe chipurile celor mici, Ziua Copilului vine pentru noi, adulții, cu mesajul că e nevoie să facem mai mult pentru generațiile viitoare. Ca premier al României am înțeles bine acest mesaj și de aceea, în primăvara anului trecut, Guvernul pe care l-am condus a majorat alocația pentru copii de la 84 de lei la 150 de lei. La acea vreme, cu susținerea PNL! Dar dacă noi am făcut atunci tot posibilul pentru a găsi resursele financiare, fără să ne plângem și să căutăm justificări că nu se poate, guvernul Ludovic Orban a făcut tot ce-a putut ca să blocheze și să întârzie noua majorare a alocațiilor votată de PSD. Din cauza guvernării liberale, copiii din România nu au azi, de ziua lor, alocații de 300 de lei pe lună”, a scris pe Facebook Viorica Dăncilă.

Ea adăugă că nici în prezent, ”când în mod evident familiile din România au nevoie de bani în plus, iar restricțiile privind deficitele bugetare s-au relaxat în toată Europa în condițiile crizei coronavirusului, guvernul Orban nu dă semne că vrea să majoreze alocațiile”.

”În mod evident, prioritățile PNL sunt altele, fără legătură cu pregătirea unui viitor mai bun pentru copiii României. De 1 iunie, urez la mulți ani tuturor copiilor, iar guvernanților actuali le cer să facă ce trebuie pentru noile generații”, a conchis fostul premier.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend