Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO| O corabie din Roma Antică plină cu amfore cu vin a fost descoperită lângă Palermo

Publicat

in

O corabie romană antică datând din secolul al II-lea î.e.n. a fost descoperită în Marea Mediterană, în largul coastelor oraşului italian Palermo, relatează The Guardian miercuri.

Ambarcaţiunea se află la o adâncime de 92 de metri, în apropiere de Isola delle Femmine, iar din primele imagini surprinse cu ajutorul unui robot submarin rezultă că transporta o încărcătură mare de amfore cu vin.

Mediterana ne oferă în permanenţă elemente preţioase pentru reconstrucţia istoriei noastre asociată comerţului maritim, tipurilor de ambarcaţiuni şi mărfurilor care erau transportate”, a declarat Valeria Li Vigni, superintendent maritim din regiunea italiană Sicilia, care a lansat expediţia. ”Acum vom cunoaşte mai multe despre viaţa de la bord şi despre relaţiile dintre populaţiile din zonele costiere”, a adăugat ea.

Descoperirea arheologică a fost descrisă de autorităţile siciliene drept una dintre cele mai importante din ultimii ani, informează Agerpres.ro.

Cu câteva săptămâni în urmă, arheologii sicilieni au descoperit o altă epavă, un vas roman antic, aflat la aproximativ 70 de metri adâncime, în apropierea insulei Ustica. Această ambarcaţiune transporta, de asemenea, o încărcătură uriaşă de amfore cu vin, datând din secolul al II-lea î.e.n.

Aceste descoperiri aduc informaţii despre activităţile comerciale ale Romei Antice din Mediterana, unde romanii făceau comerţ cu vin, condimente, măsline şi alte produse cu nordul Africii, Spania, Franţa şi Orientul Mijlociu.

În Marea Mediterană există numeroase epave de ambarcaţiuni din Roma Antică, precum vasul roman aproape intact, din secolul al II-lea î.e.n., descoperit în 2013 în largul coastelor oraşului Genova. Vasul, care conţinea aproximativ 50 de amfore valoroase, a fost observat de scafandri din cadrul poliţiei, la o distanţă de circa un kilometru şi jumătate de ţărm, la 50 de metri adâncime. În acest caz, poliţia a primit informaţii în legătură cu locul în care se afla vasul în cursul unei anchete de un an asupra unor artefacte sustrase şi vândute pe piaţa neagră în nordul Italiei.

În fiecare an, sute de amfore antice romane, însuşite ilegal, sunt găsite de poliţia italiană în locuinţele dealerilor de artă, notează The Guardian.

În luna iunie, autorităţile italiene au recuperat sute de vestigii arheologice deţinute ilegal de un colecţionar belgian, obiectele datând din secolul al VI-lea î.e.n. şi având o valoare de 11 milioane de euro. Cele aproape 800 de piese ”de o raritate excepţională şi de o valoare inestimabilă”, printre care se numărau stele, amfore şi alte obiecte, proveneau din săpături clandestine realizate în Puglia, în extremitatea sud-estică a Italiei, potrivit carabinierilor responsabili de patrimoniul cultural. Colecţionarul urmează să fie trimis în judecată.

NATIONAL

Premierul polonez anunță un posibil nou război mondial: ‘Orice scenariu este posibil!’

Publicat

in

Invazia rusă în Ucraina, începută cu peste doi ani în urmă, anunţă o nouă eră în Europa, o perioadă caracterizată de ostilitate, consideră premierul polonez Donald Tusk, transmite vineri DPA.

”Ştiu că sună devastator, în special pentru generaţia mai tânără, dar trebuie să ne obişnuim cu faptul că a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez; acest lucru devine tot mai clar în fiecare zi”, a declarat şeful executivului polonez pentru cotidianul german Die Welt şi media partenere europene, relatează Agerpres.

”Nu vreau să sperii pe nimeni, dar războiul nu mai este un concept din trecut. El este real şi a început cu peste doi ani în urmă”, a continuat Tusk.

În opinia acestuia, lucrul cel mai îngrijorător în prezent este că practic orice scenariu este posibil: ”Nu am întâlnit o situaţie ca aceasta din 1945”. În acel an, Al Doilea Război Mondial s-a încheiat prin capitularea Germaniei hitleriste.

Protecție pentru UE

În acelaşi timp, Donald Tusk a afirmat că asistăm la o revoluţie în mentalitatea europeană, caracterizată prin faptul că nimeni nu mai pune sub semnul întrebării nevoia de apărare comună.

”Să ne uităm la Germania, unde a avut loc o transformare enormă. Astăzi, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) concurează pentru a vedea care dintre ele este mai pro-ucraineană”, a explicat premierul polonez.

Referitor la instrumentalizarea chestiunii migranţilor de către Rusia, Tusk s-a pronunţat pentru o protecţie mai consecventă a frontierelor externe ale UE. ”Uniunea Europeană în ansamblul său, ca o organizaţie puternică, trebuie să fie pregătită mental pentru a lupta pentru securitatea frontierelor noastre şi a teritoriului nostru”, a încheiat el.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cutremurul de 5,7 Richter din Grecia, resimțit până în Italia

Publicat

in

Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs vineri în largul insulelor greceşti Strofade, în Marea Ionică (vest), potrivit Observatorului Euro-Mediteranean, fără a provoca iniţial victime sau pagube importante, au indicat mass-media elene, potrivit AFP, scrie Agerpres.

„Seismul a fost înregistrat la ora locală 09:12 (07:12 GMT) la o adâncime de circa 20 de kilometri, într-o zonă în care cutremurele sunt frecvente”, a declarat seismologul Gerassimos Papadopoulos la televiziunea publică ERT.

Două replici, cu magnitudinea 2,9, respectiv, 4,5 au urmat acestui cutremur, potrivit lui Gerassimos Papadopoulos. Seismul a fost resimţit pe insula Zakynthos, aflată în apropiere, dar şi în peninsula Peloponez.

Observatorul din Atena raportase iniţial două cutremure succesive cu magnitudinea 5,2, respectiv 5,7, însă Gerassimos Papadopoulos nu a exclus „o eroare de sistem”şi a raportat un singur cutremur cu magnitudinea 5,7. Insulele Strofade cuprind două insule, una nelocuită, iar cealaltă adăpostind o mănăstire.

Grecia este situată pe falii geologice majore, iar cutremurele sunt frecvente, în special în larg, însă de obicei nu provoacă victime sau pagube majore. Ultimul cutremur cu victime din Grecia, cu magnitudinea 7, a avut loc la 30 octombrie 2020 în Marea Egee, între insula grecească Samos şi oraşul Izmir (vestul Turciei).

Resimțit în Italia

Cutremurul din largul coastelor Greciei s-a simțit în Italia, potrivit Antena 3.

„Mișcarea tectonică din Grecia s-a făcut simțită în regiunile Puglia, Calabria și Sicilia din Italia. Seismul a fost unul la mică adâncime, ceea ce explică faptul că el a fost simțit la mare distanță de zona epicentrală.  Mulți italieni au intrat în panică după ce au simțit cum se zguduie pământul dar, deocamdată, nu există informații referitoare la eventuale persoane rănite sau la pagube materiale. Italienii, aflați în vacanța aferentă Paștelui catolic, au mai avut parte, săptămâna trecută, de un cutremur produs în Marea Ionică, de magnitudine mai redusă”, a relatat corespondentul Antena 3.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend