Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Metodă incredibilă în SUA: Acoperă cu pături cei mai mari arbori din lume, din cauza incendiilor

Publicat

in

Pompierii au înfășurat cu pături rezistente la foc arborii sequoia străvechi, în timp ce incendiile afectează Sequoia National Park din California, relatează BBC.

Oficialii se tem că focul ar putea ajunge în câteva ore la Giant Forest, pădurea unde se află unii dintre cei mai mari arbori din lume.

Pădurea găzduiește aproximativ 2.000 de sequoia, inclusiv General Sherman, cel mai mare copac de pe Pământ, cu o vechime de aproximativ 2.500 de ani.

Peste 350 de pompieri, împreună cu elicoptere și avioane care au căzut apă, au fost mobilizați pentru a lupta împotriva flăcărilor.

Ei au înfășurat mai mulți copaci, inclusiv generalul Sherman, cu folie de aluminiu pentru a-i proteja.

“Este o zonă semnificativă pentru mulți, mulți oameni, așa că se depune mult efort special în protejarea acestei păduri”, a declarat pentru LA Times purtătorul de cuvânt al parcurilor naționale Sequoia și Kings Canyon, Rebecca Paterson.

Din punct de vedere al volumului, General Sherman este cel mai mare copac cu o singură tulpină de pe Pământ, estimându-se că are o vechime de aproximativ 2.300 până la 2.700 de ani. Arborele are un diametru la bază de 11 metri și o înălțime de 83,8 metri, puțin sub înălțimea Statuii Libertății, de 93 de metri.

Experții spun că arborii sequoia sunt foarte rezistenți la foc și au evoluat pentru a supraviețui flăcărilor.

Peste 7.400 de incendii au avut loc în stat anul acesta, afectând peste 2,2 milioane de acri (890.300 de hectare).

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Ministerul Justiției o scrie negru pe alb: Guvernul sfidează Constituția prin restricții/ Eliminarea testaților din spațiul public, discriminatorie

Publicat

in

De

La începutul lunii, Ministerul Justiției a avizat favorabil, cu observații, hotărârea de de guvern privind prelungirea stării de alertă. Observațiile cuprinse în document arată însă modalitatea în care guvernul încalcă legea fundamentală, prin îngrădirea exercițiului unor drepturi prin acte normative infralegale și prin prelungirea restricțiilor pe termen lung.

Potrivit documentelui emis de Ministerul Justiției, permiterea accesului la diverse evenimente sau în diverse spații doar persoanelor vaccinate și celor care au trecut prin boală, exceptând persoanele care au un test negativ, reprezintă o discriminarea fără o justificare obiectivă.

„Prevederile care dau posibilitatea participării la anumite activități/evenimente, respectiv permit accesul în anumite spații doar persoanelor vaccinate împottriva SARS-COV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și persoanelor care se află în perioada curpinsă între a 15-a și 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2 sunt de natură să creeze discriminări față de cei care, deși nu se află în niciuna dintre cele două ipoteze, sunt dispuși să efectueze un test RT-PCR sau un test antigen rapid. Mai mult, în această ipoteză remarcăm și că este vorba practic despre o punere în executare necorespunzătoare a dispozițiilor art. 6 indice 3 din OUG nr. 68/2021, dat fiind că în ceea ce privește testarea aceste dispoziții sunt golite de conținut.

În concluzie, după cum am precizat și în adrese anterioare, menționăm că, fără existența unei motivări obiective care să justifice diferența de tratament juridic, soluțiile normative propuse sunt de natură a limita în mod discriminatoriu drepturi și libertăți fundamentale, atât timp cât atingerea scopului asigurării sănătății publice se poate realiza prin alte metode proporționale”, se arată în document.

În continuare, Ministerul Justiției amintește considerentele Curții de Apel Cluj, care a anulat o hotărâre de guvern privind prelungirea stării de alertă, chiar dacă hotărârea nu este definitivă. Avizul face trimitere inclusiv la prevederea clară din Constituție potrivit căreia exercițiul unor drepturi și libertăți poate fi îngrădit doar prin lege adoptată în parlament.

content-image

content-image

content-image

content-image

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Compania germană BioNTech urmează să lanseze în 2022 şantierul unor instalaţii de producţie de vaccinuri în Africa

Publicat

in

De

Compania germană în domenul biotehnologiei BioNTech a anunţat marţi că urmează să înceapă, la mijlocul lui 2022, să construiască instalaţii de producţie de vaccinuri cu ARN mesager în Africa – în Senegal şi Rwanda -, relatează AFP.

Societatea a semnat o scrisoare de intenţie cu Guvernul din Rwanda şi cu Institutul Pasteur din Dakar, în Senegal, confirmând astfel un angajament pe care şi l-a asumat la sfârşitul lui august, la o reuniune, la Berlin, anunţă ea într-un comunicat.

Viitoarea linie de producţie, a cărei localizare precisă nu a fost comunicată, urmează să fie prima etapă a unui ”nod central într-o reţea de producţie descentralizată şi robustă în Africa”, anunţă societatea cu sediul la Mainz, în vestul Germaniei.

Această infrastructură ar putea, iniţial, să producă ARN-ul mesager necesar fabrcării a 50 de milioane de vaccinuri împotriva covid-19 pe an, iar capacitatea ar putea creşte treptat la câteva sute de milioane de doze de vaccin cu ARN mesager, ”prin adăugarea altor linii de producţie şi instalaţii reţelei de producţie de pe continent”.

1% DINTRE VACCINURILE UTILIZATE ÎN AFRICA, PRODUSE PE CONTINENT

”Obiectivul nostru este să dezvoltăm vacconuri în Uniunea Africană (UA) şi să dezvoltăm capacităţi durabile de producţie de vaccin, în vederea unei îmbunătăţiri comune a îngrijirii medicale în Africa”, anunţă CEO-ul şi cofondatorul BioNTech Ugur Sahin.

În prezent, aproape 1% dintre vaccinurile folosite în Africa sunt produse pe acest continent.

UA vrea să crească această proporţie la 60% până în 2040, potrivit News.ro.

La lansarea producţiei, BioNTech urmează să furnizeze personalul necesar, însă preconizează ca apoi ”să transfere capacităţile de fabricare şi kow-how-ul partenerilor locali”.

BioNTech lucrează la producţia parţială a vaccinului său împotriva covid-19, pe care l-a dezvoltat împreună cu Pfizer, în Africa de Sud, anul viitor.

În acest proiect, compania în domeniul biotehnologiei s-a asociat cu laboratorul Biovac, cu sediul la Cape Town, în vederea realizării etapei finale a îmutelierii.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend