Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO – Mâine, Moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia, purtate prin prin întreg Argeșul- VEZI PROGRAMUL DEPLASĂRII

Avatar

Publicat

in

Maine, miercuri, 22 aprilie 2020, moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia de la Curtea de Argeș, Ocrotitoarea Spirituală a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, vor fi purtate într-o deplasare specială prin municipiile și orașele din cuprinsul Județului Argeș.

Mașina care va purta moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia, va trece prin fața bisericilor centrale și a spitalelor din municipii și orașe, pentru a invoca mijlocirea lui Dumnezeu, astfel ca Județul Argeș și România, să fie izbăvite de epidemia de Coronavirus Covid – 19.

Credincioşii sunt îndemnați și rugați, să urmărească procesiunea de la fereastră, de la balconul locuinței, sau de la locul de muncă, unindu-se în rugăciune, fără a se alătura procesiunii în vreun fel, date fiind restricțiile legale din această perioadă.

Racla cu Sfintele moaşte va pleca de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, în jurul orei 09:00, după ce Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, va rosti Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei și Rugăciunea către Sfânta Muceniță Filoteia.

Ora aproximativă a trecerii Moaștelor Sfintei Mucenițe Filoteia:

ora 09.30: Curtea de Argeș

ora 10.30: Pitești

ora 12.00: Podu Broșteni

ora 12.30: Costești

ora 13.30: Leordeni

ora 15.00: Mioveni

ora 16.30: Câmpulung Muscel

ora 19.00: Curtea de Argeș

Miercuri, 22 aprilie 2020, moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia de la Curtea de Argeș, Ocrotitoarea Spirituală a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, vor fi purtate într-o deplasare specială prin municipiile și orașele din cuprinsul Județului Argeș.

Publicată de Profit 24 TV pe Marţi, 21 aprilie 2020

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Vlad Voiculescu îl spulberă pe Ludovic Orban: ‘Zilnic trebuie să vină cu ceva ca poporul să vadă ei chiar muncesc, nu stau degeaba’

Avatar

Publicat

in

De

Copreședintele USR PLUS București, Vlad Voiculescu, lansează acuze dure la adresa premierului Ludovic Orban, după conferința de presă de la Institutul Cantacuzino.

„În orice campanie electorală obiectivul celor aflaţi la guvernare pare că este unul simplu: zilnic să taie câte o panglică. Zilnic trebuie să vină cu ceva, o realizare a partidului, oricât de mică, oricât de ridicolă, astfel încât poporul să vadă ‘ei chiar muncesc, nu stau degeaba’. Şi când nu mai are panglici de tăiat, premierul României organizează o conferinţă de presă la Institutul Cantacuzino, militarizat de PSD în 2017”, declară Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în guvernul Cioloș.

Conform acestuia, imunomodulatorul OROSTIM-HV care este lansat luni, la Institutul Cantacuzino, este un supliment alimentar.

„Ce nu va spune premierul este că la 3 ani de la militarizare, după milioane de euro investite fără niciun plan şi nicio direcţie, Institulul nu a produs nimic altceva decât o gaură şi mai mare în buget şi multe pensii speciale. Este sezonul panglicilor şi premierul se duce să lanseze un… supliment alimentar, adică un produs care nu are nevoie nici măcar de autorizaţie de punere pe piaţă – un fel de extras de măceşe care se va putea vinde şi la Plafar. Atât s-a putut. PS ah, era să uit: una dintre realizările conducerii militare este că a pus sârmă ghimpată la garduri”, menţionează reprezentantul USR PLUS.

Voiculescu adaugă că, după ce au luat Institutul Cantacuzino de la Ministerul Sănătăţii, unde el îl adusese înapoi în 2016, „nimic notabil nu s-a întâmplat”.

„Activitatea laboratoarelor este acum neglijabilă, deşi în spitale ar fi atât de mare nevoie! Cât despre activitatea de cercetare…”, mai arată fostul ministrul al Sănătăţii, conform agerpres.ro.

Citește și:

Mutarea făcută de Klaus Iohannis: Înainte de alegeri, șeful STS a fost avansat în grad!

Ce taxă îi așteaptă pe români odată cu venirea noului an. Cât trebuie să plătească și prin ce mod se pot recupera banii

Atenție! S-a schimbat legea! Poliția nu mai are dreptul să te amendeze dacă nu ai buletinul la tine!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ludovic Orban: ‘Orice redeschidere a piețelor nu va fi posibilă decât cu respectarea unor norme de protecție’

Avatar

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că ”Când vom avea o analiză și vom fi pregătiți să luăm o decizie, o vom face publică. (…) Dar, sigur, orice redeschidere a piețelor nu va fi posibilă decât cu respectarea unor norme de protecție”.

„Vă spun că analizăm acuma, dar să nu o daţi încă ca o ştire, analizăm posibilitatea redeschiderii pieţelor care funcţionează în spaţii închise. Cu atât mai mult cu cât a venit iarna şi temperatura a coborât, analizăm posibilitatea de a redeschide pieţele. Sigur, sunt şi alte măsuri, dar orice decizie pe care o vom lua, o vom lua în funcţie de evoluţia epidemiei. (…) Când vom avea o analiză şi vom fi pregătiţi să luăm o decizie, o vom face publică. (…) Dar, sigur, orice redeschidere a pieţelor nu va fi posibilă decât cu respectarea unor norme de protecţie sanitară foarte strictă”, a arătat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă.

Pe de altă parte, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că nu a primit deocamdată legea care prevede redeschiderea pieţelor pieţelor, în vederea promulgării, Orban a declarat că proiectul respectiv a fost atacat de către Guvern la Curtea Constituţională.

„Am atacat la Curtea Constituţională, pentru că legea nu poate să schimbe o hotărâre de guvern şi o lege, să spun, care reglemenetază activitatea pieţelor nu poate să modifice o hotărâre de guvern, care este legată de starea de alertă. Şi mai sunt şi alte motive de neconstituţionalitate. (…) Da. Cred că vineri am semnat-o”, a spus Orban.

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, l-a acuzat, luni, pe preşedintele Klaus Iohannis că minte în legătură cu faptul că nu ar fi primit, spre promulgare, legea care prevede redeschiderea pieţelor.

„Iohannis minte din nou! Legea cu deschiderea pieţelor este trimisă la promulgare de aproape 20 de zile! Să îl ajutăm pe Iohannis să se documenteze! A minţit cu vaccinul, a minţit cu infectările şi acum minte şi cu pieţele”, a scris Ciolacu luni pe Facebook.

El a ataşat şi o trimitere spre site-ul Camerei Deputaţilor, din care reiese că legea respectivă ar fi fost trimisă spre promulgare pe data de 12 noiembrie.

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat dacă va promulga legea pentru redeschiderea pieţelor, preşedintele Iohannis a replicat că actul normativ nu a ajuns la el.

„Legea pentru redeschiderea pieţelor nu a ajuns la mine”, a spus el.

Pe 10 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul PSD potrivit căruia pe durata stării de alertă pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante şi talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de distanţare socială şi protecţie sanitară.

Amendamentul, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Daniel Zamfir, a fost introdus în proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, care a fost adoptat cu 173 voturi pentru, unul împotrivă şi 93 abţineri, conform agerpres.ro.

Citește și:

Mutarea făcută de Klaus Iohannis: Înainte de alegeri, șeful STS a fost avansat în grad!

Ce taxă îi așteaptă pe români odată cu venirea noului an. Cât trebuie să plătească și prin ce mod se pot recupera banii

Atenție! S-a schimbat legea! Poliția nu mai are dreptul să te amendeze dacă nu ai buletinul la tine!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend