Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO – La Bascov, jandarmii au prins peștele cel mare dar… era împuțit!

Publicat

in

Doi argeșeni, în vârstă de aproximativ 20 de ani, au găsit o reinterpretare autohtonă pentru proverbul “cu mâța-n sac”…Aceștia au fost surprinși de jandarmi, cu fitofagul în dubă, pe raza comunei Bascov.

În total, 145 de kilograme de pește ofereau spre vânzare, la stradă, dintr-o autoutilitară.

Bănuielile jandarmilor argeșeni au fost rapid confirmate, în sensul că cei doi tineri nu aveau documente pentru deținerea, transportul sau comercializarea peștelui.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pe numele celor doi, fapta acestora fiind prevăzută de art.64, litera h) din O.U.G. 23/2008.

Ulterior, s-a luat legătura cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, care a constatat că peștele nu întrunește condițiile necesare comercializării și a consumului uman, astfel că, întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți specializate, în vederea incinerării.

Întâmplarea vine ca un rezultat al acțiunilor desfășurate în acest weekend pe raza județului Argeș, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale în domeniul piscicol, când jandarmii argeșeni au fost sesizați de către mai mulți pescari despre faptul că, în lacul de acumulare Budeasa, au găsit o unealtă de pescuit interzisă. La fața locului, jandarmii au descoperit o plasă, interzisă la deținere, însă, pentru că nu au descoperit și posesorii acesteia, au procedat la scoaterea ei din apă și distrugerea acesteia prin ardere.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

ACTUAL

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a făcut anunțul! Acești angajați își vor primi banii de salarii. ‘Cei responsabili pentru situația asta ar trebui să răspundă’

Publicat

in

De

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Florin Spătaru, a anunțat că bugetele majorității operatorilor economici cu capital de stat din industria de apărare au fost deblocate, astfel încât plățile salariale aferente nucleului industriei de apărare să poată fi realizate până la sfârșitul anului.

Potrivit unui comunicat al ME, ministrul de resort, Florin Spătaru, a avut o întrevedere cu membrii Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA) pentru a găsi soluţii la problemele urgente ale acestui sector industrial. Cel mai important aspect ridicat în cadrul întâlnirii a fost neaprobarea de la începutul anului a bugetelor de venituri şi cheltuieli a majorităţii operatorilor economici din portofoliul Ministerului Economiei, fapt ce a dus la zero investiţii şi, mai grav, la imposibilitatea plăţii salariilor.

„Am decis ca, imediat după întâlnirea cu liderii sindicatelor, să semnez aprobarea bugetelor care erau blocate fără niciun motiv întemeiat, de la începutul acestui an. Nu putem cere performanţă de la oameni care nu-şi primesc nici măcar salariile. Fără bugete aprobate, banii pentru nucleu, adică banii prevăzuţi prin lege pentru personalul din industria naţională de apărare, nu puteau să ajungă la oameni. Astfel de situaţii nu sunt admisibile şi cei responsabili pentru situaţia asta ar trebui să răspundă. Anul 2021 este primul an din istoria acestui minister când în industria de apărare s-au făcut ZERO investiţii. A fost cu adevărat un an negru pentru industria naţională de apărare”, a spus ministrul Economiei.

Florin Spătaru a subliniat că industria naţională de apărare reprezintă un capitol important din noul program de guvernare şi a anunţat că, în urma analizării capabilităţilor acesteia, va propune Guvernului un plan investiţional strategic.

Totodată, acesta a adăugat că va demara discuţii cu MApN pentru a identifica noi oportunităţi de colaborare.

„Industria de apărare din România este supusă unor provocări şi probleme stringente, în această perioadă, fără precedent. Finanţarea acestui sector lăsat până acum în eşalonul doi este esenţială, dacă ne dorim o industrie de apărare competitivă şi performantă”, a susţinut şeful de la Economie.

La rândul lor, liderii sindicatelor au subliniat necesitatea unei strategii de atragere de forţă de muncă tânără şi specializată în industrie, precum şi crearea unei grile de salarizare, în conformitate cu condiţiile speciale de muncă.

„Veniturile din industria de apărare trebuie corelate cu oportunităţile de dezvoltare pe care aceste companii le pot oferi tinerilor, astfel încât aceştia să fie motivaţi să rămână şi să se specializeze pe domeniile lor de activitate”, este de părere ministrul.

De asemenea, întâlnirea a evidenţiat necesitatea unui cadru legislativ special dedicat industriei de apărare. În plus, Florin Spătaru s-a pronunţat în favoarea unui plan sustenabil de atragere de comenzi din partea statului român.

„Avem nevoie de o schimbare de atitudine în relaţiile parteneriale şi o mai strânsă colaborare între companiile româneşti din industria de apărare şi instituţiile statului român care beneficiază de aceste produse”, a afirmat ministrul Economiei, conform agerpres.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

ARGEȘ | Accident grav în Pitești

Publicat

in

De

Pompierii au intervenit, in urma cu putin timp, la un accident rutier în Pitești, zona Craiovei cu victimă un pieton. Victima este un bărbat in varsta de 81 de ani găsit cu funcții vitale, este conștient și transportat la spital de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un bărbat de 24 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Calea Craiovei, din direcția Centru către Bradu, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat un bărbat de 81 de ani, din Pitești, care se angajase în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.
În urma accidentului, pietonul a fost rănit și transportat la spital de către echipajele medicale, cu diagnostic preliminar de traumatism cranio-cerebral.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend