Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO | Klaus Iohannis, semnal de alarmă legat de certificatul de vaccinare: ‘Trebuie să avem grijă să nu ducă la discriminări’

Publicat

in

Klaus Iohannis a susţinut luni o declaraţie de presă, înainte de participarea la  Consiliul European. Preşedintele României s-a referit la certificatul de vaccinare şi posibilele pericole legate de acesta.

“Avem o discuţie despre pandemie şi aici sunt două teme de importanţă deosebită. Primul este certificatul digital care va înlesni libera circulaţie. Sigur, va trebui să avem grijă ca acest certificat să nu ducă la discriminări între cetăţenii europeni”, a declarat Iohannis.

Preşedintele a vorbit şi despre tema solidarităţii cu state non-UE în privinţa vaccinării.

“Avem pe de altă parte, legat de pandemie şi vaccinare, tema solidarităţii cu state terţe. În cazul nostur vorbim despre Moldova. Noi am donat deja 300.000 de doze de vaccin Moldovei, dar sigur că şi alţii trebuie să facă lucruri similare pentru a ne asigura că avem o distribuire echitabilă a vaccinurilor'”, a mai precizat Klaus Iohannis.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Lista modificărilor la Codul rutier 2022: Care sunt situațiile de comportament agresiv în trafic, cum vor fi pedepsite, plus noi contravenții și amenzi – Ordonanță în Monitorul Oficial

Publicat

in

De

Circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia, ori folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație sunt câteva din situațiile de comportament agresiv în trafic, definite în noua Ordonanță adoptată de Guvern și publicată vineri în Monitorul Oficial.

Codul rutier a fost modificat joi de Guvern: Principalele schimbări

Ordonanța adoptată joi de Guvern prin care s-au adus modificări și completări la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat imediat după ședința de Guvern că noile măsuri cuprinse în ordonanța adoptată reglementează mecanismele de sancționare a abaterilor prin raportare la gradul de pericol social al acestora, definirea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, sancționarea faptei privind circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor și trecerea într-o clasă superioară de contravenții a faptei privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire.

Cum este definit comportamentul agresiv în trafic și ce amenzi sunt aplicate în aceste cazuri

În Ordonanța de Urgență a fost introdus un nou articol prin care se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice și sunt prezentate situațiile considerate drept agresive.

Astfel, prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

  • a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
  • b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  • c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
  • d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
  • e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
  • f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
  • g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
  • h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
  • i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.”

Ce noi amenzi sunt introduse

Potrivit MAI, noile modificări prevăd sancționarea comportamentului agresiv adoptat în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, cu amendă contravențională având o valoare cuprinsă între 580 de lei și 725 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor urmează să fie sancționată cu amendă având o valoare cuprinsă între 1.305 de lei și 2.900 de lei, abatere prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (în prezent această faptă fiind sancționată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni) și, în plus, cu aplicarea sancțiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Se introduce o majorare cu 30 de zile a perioadei de suspendare aplicată pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată și se trece la o clasă superioară de contravenții pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire, fiind prevăzută o creștere a sancțiunii contravenționale, noile amenzi ajungând la o valoare cuprinsă între 870 și 1.160 de lei.

Modificări vor fi aduse și în ceea ce privește soluția de suspendare, de drept, a termenului de prescripție de 6 luni, pentru cumulul de 15 puncte de penalizare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Totodată, se stabilește viteza maximă admisă în afara localităților pentru vehiculele din categoria A2, respectiv 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri.

De asemenea, se introduce o nouă contravenție. Nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea, în timpul mersului, urmează să fie sancționată cu amenda cuprinsă între 870 și 1.160 lei.

O nouă situație în care permisul de conducere poate fi retras

O altă modificare vizează o nouă situație în care permisul auto poate fi retras:

  • “- Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliția rutieră și în cazul în care titularul acestuia nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentrației de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive, iar în urma efectuării examinării medicale s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive, cu ocazia procedurii de recoltare a mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive, eliberându-se o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație.
  • – Retragerea permisului de conducere se dispune până la ora 08.00 a zilei următoare, dar nu mai puțin de 12 ore.”, se arată în Ordonanță.

Sinteza schimbărilor la Codul rutier – detalii din nota de fundamentare la aceasta ordonanță:

În nota de fundamentare la proiectul de ordonanță, citată de Agerpres, sunt sitetizate mai multe modificări la Codul rutier astfel:

  • se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;
  • se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii (de la 580 lei – 725 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuieşte cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile;
  • se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională;
  • se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;
  • se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
  • se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
  • se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
  • se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
  • se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile;
  • în cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile;
  • se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.

În Ordonanță se menționează că dispozițiile referitoare la noile contravenții și amenzi intră în vigoare la 30 de zile începând de astăzi, când actul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Ana Bogdan, în semifinalele turneului ITF de la Andrezieux-Boutheon

Publicat

in

De

Ana Bogdan s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Andrezieux-Boutheon (Franţa), după ce a trecut de franţuzoaica Salma Djoubri (19 ani, 467 WTA).

Bogdan (116 WTA, a treia favorită) s-a impus după o oră şi 32 de minute, scor 6-3, 6-3.

Pentru un loc în finală, Ana se va duela cu altă reprezentantă a Franţei, Jessika Ponchet (199 WTA).

Ana a câştigat ambele meciuri directe de până acum cu Ponchet, 6-1, 6-3 în 2019, în optimi la Concord (Massachusetts), şi 7-5, 7-5 în 2021, în sferturi la Limoges.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend