Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO – Incendiu violent în Argeș – Mașini și un depozit făcute scrum – A FOST MÂNĂ CRIMINALĂ ?

Publicat

in

Un puternic incendiu a făcut prăpăd, azi noapte, în Coșești, sat Jupânești. Potrivit ISU Argeș, focul a izbucnit la un fânar dintr-o gospodărie, însă flăcările s-au extins rapid.  Autoritățile au trimis acolo doua autospeciale de stingere, un SMURD și un echipaj serviciul voluntar de la Domnești.  Conform informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, au ars aproximativ 8 tone de fân, circa 5 mc de scândură, construcția din lemn pe aproximativ 200 mp, 2 autovehicule din vecinătatea acesteia în proporție de 90% fiecare, utilaje de prelucrare a lemnului, un darac, o trăsură și o căruță din lemn și alte bunuri aflate în interior. De asemenea, au fost evacuate două butelii. Din fericire nu au fost victime. Pompierii spun ca incendiul este posibil să fi pornit de la deșeurile aflate în apropierea construcției dar nu nu este exclusă nici o mână criminala. 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Ludovic Orban: Am aplatizat curba de infectare, asta am făcut prin toate măsurile pe care le-am luat şi cu riscurile majore pe care nu le-au avut alte ţări

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că în momentul de faţă nu s-a terminat valul 1 în privinţa infectărilor cu noul coronavirus.

„În momentul în care s-a declanşat criza, în România nu se producea nimic: măşti, mănuşi, combinezoane, substanţe dezinfectante. (…) Astăzi avem capacitatea de a le produce. Situaţia s-a schimbat radical. (…) Predicţiile făcute, inclusiv de specialişti, sunt nişte predicţii care nu se puteau anticipa pentru că nu se cunoaşte absolut orice despre acest virus. Ce se cunoaşte este că e un virus care suferă mutaţii, care are nişte evoluţii ce, în parte, nu pot fi anticipate. Ce am făcut noi? Am aplatizat curba de infectare, asta am făcut prin toate măsurile pe care le-am luat şi cu riscurile majore pe care nu le-au avut alte ţări. (…) La noi riscurile de import al cazurilor a fost foarte mare, pe lângă transmitere comunitară”, a afirmat Ludovic Orban, într-un interviu difuzat sâmbătă de Digi 24.

El a spus că obiectivul, în continuare, este de a nu se reveni la nicio restricţie.

„Obiectivul nostru este să nu revenim cu nicio restricţie, în măsura în care oamenii respectă condiţiile, regulile. Să fim cinstiţi: nu putem să controlăm toate terasele, instituţiile. (…) Fac un apel către toţi să aibă responsabilitatea să respecte regulile”, a declarat Orban

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Viorel Cataramă reacționează după declarația premierului: Nu poate exista o infracțiune mai gravă din partea unui demnitar

Publicat

in

De

Viorel Cataramă, fost vicepreşedintele PNL şi actual preşedinte al Partidului Dreapta Liberală, reacţionează dur la afirmaţiile premierului Ludovic Orban despre deciziile CCR. 

„Primul Ministru al României instiga populația la nerespectarea hotărârilor CCR!

Nu poate exista o infracțiune mai gravă din partea unui demnitar.

Pe cale de consecință, și noi, simplii cetățeni putem cere sau instiga la nerespectarea legilor?

Iar în acest context, spre ce se îndreaptă țara noastră? Nici cele mai opresive și totalitare regimuri nu și-au permis să facă asemenea declarații vreodată!

Ce fac instituțiile statului român? De ce lasă România să intre în beznă?”, scrie Cataramă pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban a recomandat cetățenilor să nu țină cont de decizia CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri din epidemie, ci să acționeze responsabil. „CCR nu e la prima decizie care zădărnicește măsurile de apărare a sănătății și vieții cetățenilor”, a spus Orban, într-un interviu la Digi24. „E cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament”, a afirmat premierul. În momentul în care moderatorul l-a întrebat dacă a vrut să spună ca oamenii să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, premierul a răspuns: „Să țină cont de regulile normale și firești în astfel de situații”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend