Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO – INCENDIU VIOLENT ÎN ARGEȘ – CASĂ FĂCUTĂ SCRUM

Avatar

Publicat

in

Un puternic incendiu s-a produs azi-noapte (01.40) la o casă tip P+1+M din localitatea Buzoești. S-a intervenit de urgență în primele momente cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de la Secția de Pompieri Costești, iar ulterior au fost solicitate în sprijin încă o autospecială de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime de la Detașamentul de Pompieri Pitești.
Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă la nivelul etajului 1,mansardă și camera centralei.
Pompierii au acționat pentru localizare și lichidarea incendiului timp de aproximativ 3 ore și jumătate.
Totodată s-au luat măsuri de protecție a caselor din vecinătate.
În casă se aflau 3 persoane, au fost anunțate de către un vecin care a observat flăcările, astfel au reușit să se evacueze la timp.
Cele 3 persoane nu au avut nevoie de asistență medicală.
S-a salvat parterul, iar restul construcției a ars pe aproximativ 200 mp.
Incendiul este posibil să fi pornit de la camera centralei, din cauza jarului sau scânteilor căzute din sistemul de încălzire, în contact cu materiale combustibile aflate în imediata apropiere.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Popa Dinică, noul primar la Corbeni

Avatar

Publicat

in

De

PSD a mai repurtat o victorie, la Corbeni! Candidatul social-democrat, fostul preot Nicolae Dinică, a câștigat fotoliul de primar al comunei, în faţa edilului liberal, Remo Mateescu si a fostului viceprimar PSD, Petre Nedelea.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Panțurescu a câștigat Primăria Curtea de Argeș

Avatar

Publicat

in

De

La Curtea de Argeș, conform datelor partiale oficiale, Constantin Panturescu, candidatul PSD, a castigat alegerile si un nou mandat de primar. Acesta l-a invins pe candidatul PNL – Cristian Mitrofan.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend