NATIONAL
VIDEO Incendiu la Secția ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța: Bilanț revizuit: 7 din cei 10 pacienți de la ATI au murit/ Imagini dramatice cu pacienți scoși pe geam. Spitalul nici măcar nu ceruse autorizație de securitate la incendiu
Publicat
acum 3 aniin
De
adminȘapte pacienți au murit în incendiul puternic izbucnit, vineri, la Secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, unde erau internate 10 persoane. Inițial, DSU a anunțat 9 victime, bilanțul fiind revizuit dopă mai bine de două ore și jumătate. Zeci de pompieri au intervenit pentru evacuarea celor peste 100 de pacienți din spital, aproape toți cu COVID, care au fost transferați la mai multe unități medicale. Presa locală a difuzat imagini dramatice cu pacienți scoși de pompieri pe geam. Spitalul nu avea autorizație de securitate la incendiu, document pe care ar fi trebuit să îl aibă din 2007, când au fost făcute anumite lucrări și nici măcar nu a solicitat un astfel de aviz.
Cercetarea la fața locului în ancheta pentru ucidere din culpă deschisă în urma incendiului de la Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța ar putea dura până duminică, iar în paralel sâmbătă vor începe audierile, a declarat pentru HotNews.ro prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanța, Viorel Teliceanu.
Vlad Teodor Berbecar, medic co-fondator al Asociației Caravana cu Medici, numit la conducerea Autorității Naționale pentru Managementul Calității în Sănătate în luna mai, la propunerea fostului ministru al Sănătății Ioana Mihăilă, este singurul oficial demis până în acest moment după incendiul izbucnit în această dimineață în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, în care au murit 7 pacienți.
Stela Halichidis, medic primar boli infecțioase și managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, a cărui demitere a fost cerută de premierul Florin Cîțu după ce 7 pacienți au murit vineri dimineață în incendiul izbucnit în secția de Terapie Intensivă, conduce spitalul de 12 ani, din anul 2009, de pe vremea când Radu Mazăre era primarul Constanței. Ea a obținut o funcție de conducere în spital – director adjunct medical – în același an în care a devenit medic primar.
Obținerea autorizației de securitate la incendiu, proiectul de mărire a puterii electrice instalate și sistemul de detecție pentru incendiu se numără printre obiectivele tăiate de Primăria Constanța de pe lista de investiții la Spitalul de Boli Infecțioase din oraș, aflat în subordinea autorităților locale, unde 7 pacienți au murit vineri dimineață într-un incendiu izbucnit în secția de Terapie Intensivă. Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a declarat vineri, după tragedie, că ISU a constatat anumite nereguli la Spitalul de Boli Infecţioase, iar conducerea unităţii medicale a făcut un plan de remediere a acestora şi a trimis documentele la ISU. Primarul afirmă că unitatea medicală avea tot ce era necesar.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a afirmat vineri, la Constanța, întrebat dacă îşi reproşează ceva după noua tragedie produsă într-un spital din România, că rolul DSU este să intervină în situații grave: ”Din păcate, pe noi ne vedeţi când avem urgenţe. Eu apar când există o problemă gravă”. Întrebat despre o evantuală demisie după acest nou incendiu, el a spus: ”Doctorul Arafat nu este Superman care să rezolve toate problemele”.
Premierul Florin Cîțu a declarat vineri că este de neacceptat ce s-a întâmplat vineri la Constanța unde 7 pacienți și-au pierdut viața în urma unui incendiu la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase. El a anunțat că l-a demis pe șeful Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). De asemenea, Cîțu a precizat că a cerut primarului Constanța să demită managerul spitalului.
Spitalul de Boli Infecțioase Constanța – unde 7 pacienți au murit în urma unui incendiu în Secția ATI – nu avea autorizație de securitate la incendiu, document pe care ar fi trebuit să îl aibă din 2007, când au fost făcute anumite lucrări și nici măcar nu a solicitat un astfel de aviz. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că responsabilitatea pentru lipsa avizelor este a celor care trebuie să le solicite și că, pe lege, pompierii nu pot închide un spital.
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanța, Viorel Teliceanu, este prima persoană din rândul autorităților care a anunțat că în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase au murit 7 persoane, și nu nouă, așa cum anunțaseră autoritățile cu mai bine de două ore și jumătate înainte. El a explicat pentru HotNews.ro și cum a fost posibilă o astfel de confuzie și care sunt primele constatări la fața locului, în ancheta deschisă pentru ucidere din culpă.
În incendiul de la Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța au murit 7 pacienți, a anunțat ministrul de Interne Lucian Bode. Reamintim că Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunțase încă de la ora 11.32 că 9 din cei 10 pacienți din ATI și-au pierdut viața, astfel că mai bine de două ore și jumătate s-a știut că sunt 9 victime. Potrivit ministrului de Interne, din cei 7 decedați, 5 au murit în spitalul cuprins de flăcări, iar doi după ce au fost transferați. Precizările lui Bode au venit la aproape două ore și jumătate după anunțul DSU, care preciza că sunt 9 pacienți morți.
UPDATE 12.11 Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila:
- Toți pacienții sunt transferați acum la alte spitale. Este un eveniment nefericit, cauza va fi stabilită de specialiști, trebuie așteptat raportul
- După ce se va stabili cauza, vom vedea ce măsuri trebuie dispuse
- Strict pe partea medicală, Ministerul Sănătății dispusese în urama controalelor la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 2 măsuri care trebuiau realizate de spital si au fost relizate. Se referă la achiziția de aparatură
- Din punct de vedere medical, planul a fost realizat
- Legat de securitatea pe incendii, ISU poate furniza situația, eu nu pot răspunde
- În urma incendiului se va întocmi raport ISU cu cauza incendiului
- Despre victime: Cele 9 persoane erau din ATI
- În total, erau 10 pacienți la ATI, din care 9 decedați
- Ce le transmite rudelor victimelor? Nu le pot transmite decât condoleanțe și că se va face analiză la sânge pe cauzele incendiului
- Instalațiile sunt suprasolicitate peste tot. Ați făcut verificări? Aceasta poate fi o cauză, dar nu e corect să antamăm o cauză până nu se pronunță specialiștii
- Eu la începutul mandatului am stabilit cu ISU și în fiecare județ s-au făcut cursuri pentru securitatea la incendiu
- Și cei de la Constanța au fost pregătiți
- Nu am prelungit contractul de management al managerului spitalului. Expiră anul viitor. Nu am evaluat-o eu, ci Consiliul de Administrație al spitalului
UPDATE 12.00 Prefectul de Constanța:
- Forțele de intervenție au sosit la fața locului în 7 minute. Au fost peste 125 de pompieri care au interrvenit cu 50 de mașini de la ISU Dobrogea și din Galați, Călărași, Ialomița
- Sunt 9 victime
- Ceilalți pacienți au fost distribuiți deja la 3 spitale
- Sunt alte spitale pregătite să preia pacienți
Șeful ISU Dobrogea:
- Cele 9 victime au fost găsite în Secția ATI, în paturi. Acolo erau internate 10 persoane
- Nu sunt victime în alte zone ale spitalului
- Pentru stabilirea cauzelor trebuie verificate toate aspectele
- În februarie a fost un control la toate spitalele. Au fost găsite nereguli și aplicate sancțiuni
- Spitalul funcționează conform normelor la data dării în exploatare
- Spitalul s-a angajat că va rezolva toate neregulile până la finalul anului, noi nu am mai verificat
- Când am ajuns aici era oprită instalația de oxigen
Manager spital:
- Totul funcționa conform legii, toate defecțiunile au fost remediate. S-a întâmplat un necaz. Toate actele sunt în regulă, nu era nimic în neregulă. Aveam toate autorizațiile.
- La întrebările repetate ale jurnaliștilor:Mie îmi e raău, ce vreți, să mor aici?
- Rețeaua a fost verificată., nu era nimic în funcțiune în afară de aparatura medicală
Informațiile transmise de DSU:
- Incendiul s-a manifestat la nivelul secției ATI cu pacienți COVID. la 09.53 a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
- Sunt 9 pacienți decedați.
- Întregul spital a fost evacuat.
- Incendiul a fost lichidat la ora 10:55.
- Au fost prealertate toate spitalele din județ pentru preluarea pacienților. Forțe solicitate în sprijin de la județele CL, GL și IL.
UPDATE 11.20 Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila:
- Nu pot să confirm un număr de persoane decedate, dar pot să confirm că sunt persoane decedate. Toate aceste informații vor fi comunicate după finalizarea intervenței ISU și evacuarea pacienților.
- De dimineață am dispus DSP Constanța să găsească soluții pentru relocarea pacienților.
- Nu aș dori să înaintez o cauză a incendiului, va fi stabilită de ISU. Cauzele pot fi și legate de infrastructură, de suprasolicitarea instalației, dar pot fi și cauze umane.
- Acum, cel mai important e ca pacienții de acolo să fie transferați la alte spitale
UPDATE 11.03 Potrivit unor surse oficiale citate de News.ro, opt dintre pacienţii din spital au decedat. Evacuarea pacienţilor şi căutarea eventualelor victime continuă.
UPDATE 11.00 La Secția ATI erau internați 10 pacienți
Ministerul Sănătății a transmis că, din primele date transmise de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, în această dimineață se aflau internate în unitatea sanitară113 persoane, din care 10 persoane în ATI.
Toți pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean de Urgență Constanța, la Spitalul de Pneumoftiziologie și la un spital mobil ISU. Au fost activate de către DSP Constanța și unitatile sanitare din Medgidia și Mangalia, în caz de nevoie.
UPDATE 10.54 Guvernul a transmis că premierul Florin Cîțu i-a solicitat secretarului de stat Raed Arafat să meargă la fața locului pentru a se asigura că operațiunile de acolo se desfășoară fără probleme.
“Premierul a fost informat despre incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța și continuă să țină legătura cu reprezentanții MAI, Ministerul Sănătății și cei ai prefecturii Constanța. În acest moment, este activată o celula de criză la MAI pentru a coordona intervenția și a se asigura că sunt evacuați pacienții și că sunt locuri pentru ei în alte spitale”.
UPDATE 10.45 Prefectul de Constanța, Silviu Coșa: S-ar părea că sunt 4 pacienți de la ATI decedați în incendiu. Intervenția e în desfășurare
UPDATE 10.44 Pompierii au instalat lângă spital o unitate mobilă pentru triajul pacienților evacuați
UPDATE 10.28 ISU cerut în sprijin echipaje din Călărași și Ialomița. De la ISU Călărași se trimit în sprijin 7 ambulanţe SMURD şi 1 autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU Ialomița se deplasează 1 ambulanţă SMURD şi 1 autospecială pentru transport victime multiple, a transmis IGSU.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, scrie News.ro, iar la fața locului au ajuns numeroase echipaje de pompieri și ambulanță.
Focul a izbucnit la Secția ATI, la primul etaj al spitalului.
La acest moment, pacienţii sunt evacuaţi.
Șeful Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a declarat, la Digi 24, că s-a dispus evacuarea UPU și a secției de terapie intensivă, iar pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean Constanța.
El a repetat că spitalul nu se află în subordinea Consiliului Județean, ci a Primăriei: “Nu este în subordinea CJ, dar suntem în contact în permanență cu cei care sunt la fața locului. Deocamdată, din ce știu, nu sunt victime și nu sunt răniți”.
Spitalul este foarte vechi, de 60 – 70 de ani, a subliniat Lupu
Știre în curs de actualizare
NATIONAL
Ciucă evită să spună dacă PNL îl susţine pe Iulian Dumitrescu la CJ Prahova
Publicat
acum 2 minutein
19 aprilie 2024De
adminPreşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat, joi seară, la Digi 24, dacă PNL îl susţine pe Iulian Dumitrescu pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova şi evitat un răspuns, potrivit News.ro.
Nicolae CiucăFoto: Inquam Photos / George Călin
„”În acest moment nu am o propunere de la filiala Prahova. În momentul în care o voi avea vom lua o decizie, decizia o va lua Biroul Politic Naţional. Nu avem propunerea care să intre în analiza Biroului Politic Naţional”, s-a eschivat liderul liberal.
Ciucă a afirmat că până acum liberalii au validat toate listele de candidaţi pentru consiliile judeţele şi consilii locale.
„Am rămas cu două filiale – Prahova şi Bihor”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA sub control judiciar după ce ar fi primit mită 16 milioane de lei, a declarat joi că nu îl poate împiedica nimic să candideze la alegerile locale din 9 iunie, însă este o decizie personală, pe care trebuie să o ia.
„Există o Constituţie în ţara asta şi Constituţia a fost făcută de nişte oameni mai deştepţi şi decât mine şi decât dumneavoastră şi conform Constituţiei şi cred că ştiţi că am dreptul să candidez. Există un Statut al partidului, care a fost făcut de nişte oameni şi mai deştepţi decât mine şi conform Statutului am dreptul să candidez, dar există o decizie personală pe care trebuie să o iau eu”, a afirmat Iulian Dumitrescu, citat de News.ro.
Despre dosarul penal în care este acuzat de luare de mită, Dumitrescu a spus că „sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, care vrea să pună mâna pe judeţul Prahova”.
Iulian Dumitrescu este cercetat de DNA sub control judiciar după ce ar fi primit mită 16 milioane de lei (peste 3,2 milioane de euro) de la un om de afaceri căruia îi ceruse 47,5 milioane de lei.
De asemenea, procurorii au pus sechestru asupra conturilor bancare ale celor trei, asupra unui imobil al lui Iulian Dumitrescu și asupra a 19 imobile ale surorii și cumnatului fostului șef CJ Prahova.
NATIONAL
Diferența între ‘a se consuma până la…’ și ‘a se consuma de preferință înainte de…’. Puțini consumatori știu asta
Publicat
acum 14 minutein
19 aprilie 2024De
adminVerificăm mereu data de expirare a produselor și avem grijă să nu consumăm alimente cu data depășită. Însă această dată nu este întotdeauna o dată limită.
Verificarea datei de expirare a produselor este foarte importantă pentru a vă asigura că beneficiați de alimente și produse care sunt sigure și de calitate. Consumul de produse expirate poate fi periculos pentru sănătate, deoarece acestea pot fi contaminate cu bacterii sau alte microorganisme care pot cauza intoxicații alimentare sau alte probleme de sănătate.
Este recomandat să verificați întotdeauna data de expirare a produselor alimentare și să nu consumați niciodată produse care au trecut de data lor limită. Dar știați că această dată nu este întotdeauna o dată limită?
Când se aplică „a se consuma până la…” sau „a se consuma de preferință înainte de…”
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a dezvoltat anul trecut un instrument pentru a ajuta operatorii din sectorul alimentar să decidă când să aplice mențiunile „a se consuma până la…” sau „a se consuma de preferință înainte de…” pe produsele lor.
Data de „a se consuma până la…” pe alimente este despre siguranță – alimentele pot fi consumate până la această dată, dar nu după, chiar dacă arată și miros bine.
„A se consuma de preferință înainte de…” se referă la calitate – produsele alimentare pot fi consumate în siguranță după depășirea datei corespunzătoare mențiunii „a se consuma de preferință înainte de”, cu condiția ca instrucțiunile de depozitare să fie respectate și ca ambalajul să nu fie deteriorat, dar gustul și textura lor ar putea începe să se altereze.
Comisia Europeană estimează că până la 10% din cele 88 de milioane de tone de deșeuri alimentare generate anual în UE sunt corelate cu marcarea datei de expirare a produselor alimentare.
2% dintre consumatorii români nu înțeleg termenul de valabilitate de pe ambalajul produselor
Conform unui studiu european (flash eurobarometru 425 din 2015) cu privire la înțelegerea expresiei „a se consuma de preferință înainte de…” de pe etichetele produselor alimentare, situația la nivelul consumatorilor români, cât și la nivel european, este următoarea:
– Depinde de tipul produselor alimentare: 14% în România, 25% în UE.
– Produsele alimentare pot fi consumate și după această dată, dar s-ar putea să nu mai aibă aceeași calitate: 14% în România, 47% în UE.
– Produsele alimentare vor fi sigure pentru consum până la data indicată, dar nu ar trebui să fie consumate după această dată: 24% în România, 64% în UE.
– Niciuna dintre variantele de mai sus: 4% în România, 3% în UE. Nu știu: 2% în România, 1% în UE.
Ciucă evită să spună dacă PNL îl susţine pe Iulian Dumitrescu la CJ Prahova
Diferența între ‘a se consuma până la…’ și ‘a se consuma de preferință înainte de…’. Puțini consumatori știu asta
3.200 de tentative de trecere ilegală a frontierei româneşti în 2024 / „Nu există riscuri”
Verdict după 43 de ani în „Colectiv”-ul Irandei: Incendiul în care au murit 48 de tineri a fost provocat defecțiunile electrice ale clubului Stardust
Răzvan Lucescu a ratat calificarea în semifinalele Conference League
Se deschide o fabrică importantă – Un gigant al industriei va produce piese pentru avioane în România
CRIMĂ ȘOCANTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ – Și-a ucis soția zdrobindu-i capul cu ciocanul de șnitele
VIDEO | Explozie violentă la un apartament din Curtea de Argeș – Proprietarul a murit, soția in stare gravă
Recompensă de 3.000 de euro pentru cel care îl recunoaște pe omul din fotografie: ‘Cash’
Video | Imagini virale, în Curtea de Argeș! Rămas fără combustibil, un român s-a dus cu elicopterul la cea mai apropiată benzinărie
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
“Gospodarul” Ionuț Moșteanu, omul cu digitalizarea, face de râs USR Argeș – Site-ul partidului este neactualizat de 4 ani
Deși peste tot pe unde se preumblă fără folos se laudă că militeaza să accelereze procesul de digitalizare a administrației...
Doi bărbați din Costești cercetați de poliție după ce au înscenat un accident rutier pentru a încasa asigurări
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus...
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Un TIR plin cu marfă s-a răsturnat
La putin timp după miezul nopții, pompierii argeseni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care un...
PNL cu gargara electorală, PSD cu lupta pentru salvarea turismului argeșean – Vicele CJ Argeș merge mâine la Ministerul Mediului pentru a bloca un proiectul controversat al ariei protejate Vidraru
În timp ce PNL Argeș pozează electoral în salvatorul turismului argeșean, PSD conduce o delegatie de investitori la Ministerul Mediului...
Curtea de Argeș
USR-istul Bogdan Marina face jocurile PSD!?! Abonat la contracte pe bani publici, aranjamente de culise, notorietate ioc
Alianta Dreapta Unită formată din USR, Forța Dreptei și PMP nu functionează prea bine in multe localități din Argeș și...
Viceprimarul Evlampie de la Brăduleț și-a pierdut actele la un mall din Pitești – ACUM S-A AFLAT CE STUDII ARE LIBERALUL
Fostul primar PSD al comunei Brăduleț, actual viceprimar PNL al aceleiași comune s-a emotionat așa de tare ieri, după o...
SCHIMBĂRI ȘOC LA SPITALUL VALEA IAȘULUI – PNL acuză PSD că vrea să închidă cel mai apreciat spital din Argeș
Într-o altă notă de batjocură adusă cadrelor medicale, sub aparența unui simplu schimb de nume, prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean...
ALERTĂ! AU REAPĂRUT VIPERELE! Vremea caldă a trezit tîrîtoarele
Vremea neobișnuit de caldă din această perioadă a scos mulți iubitori de munte pe traseele montane. Totuși, temperaturile ridicate au...
RAZIE ÎN TÂRGUL SĂPTĂMÂNAL DE LA DOMNEȘTI! AMENZI LA GREU ȘI DOSARE PENALE!
La sfârșitul de săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, împreună cu polițiștii celorlalte structuri,...
Mioveni
MAPN recrutează tineri pentru a deveni militari de carieră – VEZI DETALII
Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară? Acum este momentul! Alege o carieră plină de...
O fetiţă de patru ani din Argeș a căzut de la etaj a doua oară în doi ani / Ea se afla în recuperare după primul incident
O fetiţă în vârstă de patru ani din Mioveni este în stare gravă după ce a căzut joi de la...
VIDEO | Accident grav în Argeș – Ambulanța cu doi pacienți răsturnată
Un grav accident rutier produs în comuna Suseni, in aceasta dimineată. În accident a fost implicată o ambulanță ce transporta...
Aproape jumătate din pensiunile și hotelurile din Argeș, fără Autorizație de Securitate la Incendiu – ISU nu a dat amenzi
Potrivit unei informări a ISU Argeș, aproape jumătate dintre unitățile de primire turistică din județul Argeș – pensiuni, hoteluri, complexuri...
Câmpulung
ATENȚIE! PNL Argeș vinde iluzii electorale periculoase: revitalizarea fostelor fabrici comuniste
Am rămas mască după ce am vazut neghiobia găștii de specialiști liberali conduși de habarnistul Coteț și înfumuratul Cosmin Petrescu,...
ARGEȘ | Accident grav – Femeie de 75 ani dusă la spital
Un grav accident rutier în care a fost implicat un autoturism, a avut loc în această dimineață în municipiul Câmpulung,...
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
Un tânăr, care figura dispărut din anul 2015, a fost găsit de jandarmii argeșeni. Bărbatul, în vârstă de 30 de...
În Trend
-
NATIONALacum o săptămână
Se deschide o fabrică importantă – Un gigant al industriei va produce piese pentru avioane în România
-
ACTUALacum o săptămână
CRIMĂ ȘOCANTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ – Și-a ucis soția zdrobindu-i capul cu ciocanul de șnitele
-
ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Explozie violentă la un apartament din Curtea de Argeș – Proprietarul a murit, soția in stare gravă
-
NATIONALacum 2 zile
Recompensă de 3.000 de euro pentru cel care îl recunoaște pe omul din fotografie: ‘Cash’
-
NATIONALacum 2 săptămâni
Video | Imagini virale, în Curtea de Argeș! Rămas fără combustibil, un român s-a dus cu elicopterul la cea mai apropiată benzinărie
-
NATIONALacum o săptămână
Vine frigul din nou în România! ANM: Vor apărea ninsorile, iar temperaturile scad foarte mult
-
Barfeacum 4 zile
Martalogul primarului PIC vă calmează – Visați blocaje-n trafic și injurați ca proștii, în loc să vă bucurați că circulați ca-n București
-
NATIONALacum o săptămână
Viitorul sună inedit! Tot mai mulți membri ai generației Z se declară gay și spun că somnul e un țel de viață
You must be logged in to post a comment Login