Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Imagini virale cu un rus încercând să își pună portyanki au adus la noi ironii din partea Ucrainei. „Poate că sunt arma secretă a armatei ruse?”

Publicat

in

O înregistrare video cu un soldat rus care înjură în timp ce încearcă să își înfășoare laba piciorului într-o pânză (portyanki) în loc de șosetă a ajuns motiv de noi ironii pentru armata ucraineană.

soldat rus incercand sa isi infasoare piciorul in panza (portyanki)Foto: Captura video

„F..u-i. Cum să porți aceste învelitori nenorocite? Secolul 21 este o c…ă și noi luptăm în același mod în care au luptat bunicii noștri”, spun un soldat rus, în timp ce un alt militar filmează râzând, potrivit înregistrării video distribuită de Ministerul ucrainean al Apărării.

Soldatul care nu reușește să facă portyanki, cârpe care se înfășoară în jurul labelor picioarelor pentru a preveni formarea bășicilor, înjură în continuare în timp ce se chinuie să își bage piciorul în gheată.

„A doua armată a lumii” își prețuiește tradițiile istorice. De dragul mobilizării, a fost eliberată rezerva strategică de învelitoare pentru picioare. Poate că sunt arma secretă a armatei ruse?”, a notat pe pagina sa de Twitter Ministerul ucrainean al Apărării.

În realitate, aceste portyanki, (din bumbac pentru vară, finet pentru iarnă), care au făcut parte din echipamentul standard al soldaţilor ruşi de pe vremea lui Petru cel Mare ar fi trebuit să fie scoase din întrebuințare până în 2013, potrivit The Guardian.

Parțial abandonate în reformele militare din 2007, portyanki trebuiau să ajungă definitiv la capătul drumului, când ministrul Apărării Serghei Șoigu a ordonat că „până la sfârșitul anului 2013… trebuie să respingem în sfârșit, pe deplin, acest concept în forțele noastre armate”.

Cârpele – comune peste tot înainte de revoluția industrială – erau extrem de practice: mult mai ieftine de făcut decât șosetele, mai rapid și mai ușor de spălat, uscat și reparat și (cu condiția să fie legate corespunzător) potrivite scopului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: Deşi a fost învinsă de ACSHC Fenestela 68, ACSH Gheorgheni a revenit pe primul loc

Publicat

in

De

ACSH Gheorgheni a revenit pe primul loc în clasamentul Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă, deşi a fost învinsă de ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-5 (1-1, 1-2, 3-2, 0-0, 1-0), după şuturile de departajare, vineri, pe propriul patinoar, anunță Agerpres.

Zsombor Molnar (2), Matyas Biro, Serghei Paior şi Vilmos Gergo Danalizi au înscris golurile echipei covăsnene, victoria fiind adusă de Vitali Karamnov.

Pentru formaţia din Gheorgheni au punctat Daniel Trancă (2), Peter Vincze, Hunor Csaszar şi Brance Orban.

Clasament

  • 1. ACSH Gheorgheni 31 puncte (15 jocuri)
  • 2. Steaua 30 (13)
  • 3. ACSHC Fenestela 29 (18)
  • 4. CSM Galaţi 23 (12)
  • 5. SC Miercurea Ciuc 20 (11)
  • 6. Corona Braşov 20 (10)
  • 7. ACS Sapienţia U23 6 (15)
  • 8. Sportul Studenţesc 0 (12)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Țara în care toți locuitorii vor întineri peste noapte: planul ingenios pus la cale de autorități

Publicat

in

De

Coreea de Sud a adoptat legi pentru renunţarea la metoda sa tradiţională de a calcula vârsta şi adoptarea standardului internaţional, o schimbare care îi va face pe toţi cetăţenii săi cu un an sau doi mai tineri în documentele oficiale, potrivit The Guardian.

Coreenii sunt consideraţi că au vârsta de un an când se nasc, iar un nou an este adăugat la fiecare 1 ianuarie. Această vârstă este cea menţionată de coreeni cel mai des în viaţa de zi cu zi.

Există şi un alt sistem, separat, pentru recrutare şi pentru calcularea vârstei legale pentru a consuma alcool şi a fuma, în care vârsta unei persoane este calculată de la zero la naştere şi se adaugă un an la 1 ianuarie.

Totuşi, de la începutul anilor 1960, Coreea de Sud a folosit, pentru documente medicale şi legale, şi norma internaţională de a socoti de la zero la naştere, adăugând un an la fiecare aniversare a naşterii.

Acest şir derutant de sisteme va dispărea – cel puţin din documentele oficiale – din iunie 2023, când noile legi care stipulează folosirea doar a metodei internaţionale pentru calculul vârstei vor intra în vigoare.

”Schimbarea are ca scop reducerea costurilor socio-economice nenecesare, întrucât disputele legale şi sociale, dar şi deruta persistă din cauza modurilor diferite de a calcula vârsta”, a declarat Yoo Sang-bum, din partea partidului Puterea Poporului, aflat la guvernare, în faţa Parlamentului.

Jeong Da-eun, o angajată într-un birou, în vârstă de 29 de ani, se bucură de această schimbare şi spune că mereu a trebuit să se gândească de două ori când a fost întrebată în străinătate despre vârsta sa.

”Îmi amintesc că străinii se uitau miraţi la mine pentru că îmi lua atât să răspund ce vârstă am”, a spus ea.

”Cine nu s-ar bucura să devină cu un an sau doi mai tânăr”, a adăugat ea.

Originile acestui sistem sunt incerte. O teorie este aceea că la naştere o persoană are un an ţinând cont de timpul petrecut în pântece – nouă luni fiind rotunjite la 12. Alţii leagă acest sistem de un străvechi sistem numeric asiatic, care nu avea conceptul de zero.

Explicaţiile pentru adăugarea câte unui an la 1 ianuarie sunt şi mai complicate.

Unii experţi indică teoria conform căreia vechii coreeni îşi plasau anul naşterii în calendarul chinezesc cu un ciclu de 60 de ani, dar, într-o perioadă în care nu existau calendare obişnuite, îşi ignorau ziua naşterii şi adăugau pur şi simplu un an întreg în prima zi a calendarului lunar. Acel an în plus la 1 ianuarie a devenit o banalitate, în timp mai mulţi sud-coreeni au început să respecte calendarul occidental.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend