Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Evadare demnă de scenariile filmelor de la Hollywood: Cum au reușit șase palestinieni să scape din închisoarea de maximă securitate

Publicat

in

Şase palestinieni – inclusiv un fost lider al unei gruppări armate – au evadat luni dintr-o închisoare din Israel, printr-un tunel săpat sub o chivetă, declanţând o vastă urmărire, într-un scenariu demn de filmul hollywoodian “Shawshank redemption”, relatează AFP.

Serviciile carcerale israeliene au anunţat luni, înainte de zori, că o primă alarmă a fost declanşată către ora locală 3.00 (şi ora României), după ce locuitori au declarat că au văzut ”persoane suspecte” în apropierea Închisorii Gilboa (nord), în care sunt încarceraţi sute de palestinieni, potrivit news.ro.

Imagini ale serviciului carceral surprind un tunel săpat sub cermica sălii de baie, la baza unei chiuvete, prin care deţinuţii au evadat din această închisoare de maximă securitate.

Serviciile penitenciare au anunţat că sunt pe cale să mute cei aproximativ 400 de de deţinuţi din Gilboa, din cauza unor ”infracţiuni privind securitatea”, cu scopul de a evita ca aceştia să evadeze prin alte tuneluri care ar fi putut să fi fost săpate în pământ.

Această evadare aminteşte fimul american al lui Frank Darabont “Shawshank redemption” (1994), în care doi bărbaţi, interpretaţi de către Tim Robbins şi Morgan Freeman, evadează din închisoare printr-un tunel pe care l-au săpat în ani de zile.

Ea intervine în contextul în care Israelul începe luni seara sezonul sărbătorilor evreieşti cu Noul An Rosh Hashana.

Poliţia israeliană a lanat o vastă urmărire.

Armata a pus la dispoziţia poliţiei mijloace de observare aerene şi a anunţat că şi-a pregătit trupele săintervină la nevoie, în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat din 1967.

URMĂRIRE

Poliţia s-a desfăşurat în jurul oraşului Jenin, în nordul Cisiordaniei, a constatat un jurnalist AFP.

Câini de urmărire au acţionau, iar puncte de control au fost înffinţate în apropiere de Gilboa.

Unul dintre fugari, Zakaria al-Zoubeidi, era liderul Brigăzilor Martirilor Al-Aqsa – aripa armată a Partidului Fattah al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas – în acest oraş, cunoscut drept un punct fiebinte în Cisiordania.

Presa israeliană scrie că evadaţii s-ar afla deja în Cisiordani, unde securitatea anumitor sectoare este controlată de către palestinieni.

Premierul israelian Naftali Bennett a catalogat această evadare un ”incident foarte grav” şi a anunţat că urmăreşte urmărirea fugarilor.

Aceştia au fost încarceraţi din cauză că au pregătit sau au comis atacuri vizând israelieni, precum Mahmoud Abdullah Ardah, condamnat pe viaţă în 1996.

FACŢIUNI JUBILEAZĂ

Zakaria al-Zoubeidi s-a angat în 2007 să depună armele, în schimbul unui acord cu Israelul vizând retragerea sa de pe listele cu palestinieni căutaţi.

Însă autorităţile israeliene au renunţat, apoi, la acest acord, iar serviciul israelian de securitate internă Shin Beth a anunţat că acesta a fost implicat în ”diverse atacuri”.

Bărbatul a fost arestat şi încarcerat în 2019.

Mişcările islamiste Hamas, aflată a putere în Fâşia Gaza, şi Jihadul Islamic, una dintre principalele mişcări armate palestiniene, au salutat această evadare.

”Este un act eroic şi curajos, o victorie a voinţei şi hotărârii deţinuilor noştri eroici, o adevărată înfrângere a sistemului de securitate sionist, pe care prezenta ocupaţie îl prezintă drept cel mai bun din lume”, a declarat un purtător de cuvânt al Hamas, Fawzi Barhoum.

Închisoarea de Maximă Securitate Gilboa a devenit operaţională în 2004, în plin val de atentate legate de a Doua Intifadă, o revoltă palestiniană în perioada 2000-2005.

Evadarea de luni are loc în urma unor ciocniri sângeroase, în ultimele luni, în diverse locuri în Cisiordania ocupată, mai ales în satul Beita şi în tabăra Jenin, un fief al contestării palestiniene şi recent teatrul unor confrntări mortale între armata israeliană şi facţiuni locale palestiniene.

De asemenea, manifestaţii rare au avut loc în ultimele săptămâni, care pun în discuţie leadershipul preşedintelui Mahmoud Abbas, iar confruntări continuă de-a lungul barierei de securitate care desparte Israelul şi Fâşia Gaza, de unde operează Jihadul Islamic.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Prima hotărâre definitivă la ÎCCJ împotriva restricțiilor: Închiderea sălilor de fitness din luna martie, anulată

Publicat

in

De

Înalta Curte de Casatie și Justiție a respins recursurile împotriva sentinței Curții de Apel Cluj din aprilie prin care s-au anulat prevederilor de suspendare a activității sălilor de sport/fitness din Hotărârea de Guvern 348/2021 și din Hotărârea CJSU Cluj nr.50 din 27 martie.

„Respinge recursurile declarate de recurenta – reclamantă Indigo Gym SRL, de recurenţii – pârâţi Guvernul României, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj şi Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, precum şi de recurentul – intervenient Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul M.A.I. împotriva Sentinţei civile nr. 104 din 9 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne în interesul recurentului-pârât Guvernul României, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2021”, se arată în minuta ÎCCJ.

Potrivit clujust.ro, la solicitarea unei săli de fitness, Curtea de Apel Cluj a decis anularea prevederilor privind suspendarea activității sălilor de sport/fitness din Hotărârea de Guvern 348/2021 și din Hotărârea CJSU Cluj nr.50 din 27 martie, știrea fiind publicată atunci în premieră de Clujust.ro

Extras din motivarea CA Cluj:

„În ceea ce privește caracterul gradual, necesar și proporțional al măsurilor atacate în prezentul dosar instanța apreciază că acest caracter lipsește în ce privește măsura suspendării activității sălilor de sport și fitness în spații închise .

În primul rand atât din analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generate de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 23.03.2021“, întocmit la nivelul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției cât și din discuțiile ce au dus la adoptarea Hotărârii nr.20/2021 a pârâtului de rândul 2(f.74-85 vol .I) nu rezultă o analiză a activitatii acestor sali de sport si fitness care își desfasoară activitatea în spatii închise, a riscului manifestat sau prognozat de această activitate (așa cum impune art. 2 din Legea 55/2020 ),a gravității acestui risc care să poată fi combătut prin măsura suspendării temporare a activității .Se face doar mențiunea că activitatea acestor săli este una de risc.

Lipsa unei motivări impuse de art. 31 din Constitutie ,art. 30,31 din Legea 24/2000 nu permite astfel concluzia ca masura este graduala, necesară și proporțională cu riscul ce se doreste a fi combatut asa cum impun art. 2 din Legea 55/2020 si art. 53 din Constituție .

14.Neîndeplinirea acestor cerințe rezultă și din istoricul activității în spatii închise în sălile de sport si fitness de la începutul pandemiei și până la adoptarea HG 348/2021.

Pe perioada stării de urgență această activitate a fost în mod evident suspendată .După adoptarea Legii 55/2020 și instituirea stării de alertă prin HG 394/2020 în Anexa 3 art. 9 s-a prevăzut că în condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:6. Se reia activitatea și se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ai ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. 12) din Legea nr. 55/2020.

HG 476 din 16 iunie 2020 a avut în Anexa nr. 3 – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc”, art. 9, pct. 5 prevederi similare .La fel celelalte HG-uri de prelungire a stării de alerta au păstrat aceste prevederi .

În concluzie inițial activitatea analizată a fost suspendata, dar apoi a fost permisă, cu respectarea normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății,norme care în esență stabilesc o serie de restricții pentru desfăsurarea activității sălilor de sport/fitness în spații închise.

Ordinul care a stabilit initial aceste condiții, restricții este OMTS nr. 667 din 7 iulie 2020 care la art. 6 se prevede că se aprobă Regulamentul privind condițiile necesar a fi respectate în vederea desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic, prevăzut în anexa nr. 6.

Aceste conditii priveau modul de organizare a activității de pregătire fizică:respectiv organizarea spațiului de pregătire fizică anaerobă (pe aparate) astfel încât să permită menținerea unui spațiu de siguranță pentru fiecare persoană de minimum 7 mp,organizarea spațiului de pregătire fizică aerobică astfel încât să permită menținerea unui spațiu de siguranță pentru fiecare persoană de minimum 10 mp.Apoi accesul în sala de fitness și aerobic se făcea numai în baza unei programări prealabile. Programarea utilizatorilor trebuia făcută în așa fel încât să permită suficient timp pentru igienizarea periodică a sălii, dar și pentru eliberarea vestiarelor, în condițiile în care și aici trebuia menținută o distanță de siguranță între persoane.Era obligatorie o evidență nominală a persoanelor care au folosit sala în fiecare interval orar, astfel încât să se poată face cu ușurință identificarea contacților, în eventualitatea depistării unui caz de infectam cu COVID-19 printre utilizatorii respectivei săli de fitness sau aerobic.Numărul de persoane care se antrenează la un moment dat era limitat în funcție de capacitatea sălii, pentru a se menține distanța de siguranță, astfel încât fiecărei persoane să îi revină un spațiu de 7 mp în cazul exercițiilor pe aparate și 10 mp în cazul exercițiilor de tip aerobic.

În ceea ce privește antrenamentul de fitness și aerobic în spații închise se arată că utilizatorii sălilor de fitness și aerobic vor fi instruiți să își spele mâinile înainte și după terminarea antrenamentului;în cazul sălilor de fitness se va evita utilizarea aparatelor în regim de circuit și se va încuraja utilizarea unui singur tip de aparat în cadrul aceleiași sesiuni de antrenament.Se delimitează spațiile de exerciții, cu menținerea distanței fizice de minimum 1,5 m între oricare două persoane și asigurarea unui spațiu de minimum 7 mp/persoană în cazul exercițiilor pe aparate, respectiv de 2 metri între oricare două persoane și asigurarea unui spațiu de minimum 10 mp/persoană în cazul exercițiilor de tip aerobic. Se va asigura aceeași distanță inclusiv între sportiv și personalul tehnic (antrenor, medic etc).Aparatele sportive vor fi dezinfectate înainte și după fiecare utilizator.Curățarea și dezinfecția zonei cât mai des posibil.Cu excepția perioadei de desfășurare a activităților fizice intense, purtarea măștii este obligatorie pe toată durata prezenței în sală.

Pentru măsurile care trebuie luate după antrenament se stipula ca se interzice folosirea în comun a dușurilor, saunei si altor zone cu risc mare de transmitere a virusului.

Prin OMTS nr. 780/2020 s-a aborgat ordinul sus indicat dar s-au adoptat reglementari identice.Prin OMTS nr. 1.219/2020 s-a abrogat Ordinul nr. 780 din 12 august 2020, dar reglementarile au rămas identice, cu excepția dispariției interdicției de la pct. 5, Măsuri care trebuie luate după antrenament.Prin OMTS nr. 197/2021 s-a abrogat Ordinul nr.1219 din 12 august 2020, dar reglementarile au rămas identice cu câteva măsuri chiar mai exigente decât cele anterioare .

În baza acestor prevederi legale se poate concluziona așadar că activitatea sălilor de sport si fitness a fost supusă unor măsuri restrictive începând cu luna mai 2020 .

Deși nu a existat nici o analiză privind această activitatea, așa cum se desfașura, cu restricțiile de mai sus, modul în care ea a influentat sau poate influenta evolutia numarului de cazuri COVID(respectiv o influență în sensul creșterii acestor cazuri )pe baza simplei aprecieri că activitatea este una de risc, s-a luat măsura suspendării acestei activități, abstracție făcându-se de restricțiile anterioare și de eficiența lor .

În măsura în care s-ar fi realizat o analiză se putea observa că menținerea deschisă a activității sportive în interior, cu restricțiile de mai sus, nu a avut nici un efect concret relevant asupra creșterii cazurilor COVID și astfel suspendarea acestei activități nu este necesara si nici proporțională.

În primul rand nici pârâții și nici intervenienta accesorie nu au prezentat vreo dată ,vreun studiu, vreo analiză care să susțină un efect concret relevant respectiv o influență chiar minimă asupra creșterii cazurilor de infectare . În schimb reclamanta a depus, anexat notelor scrise calificate ca fiind o completare de actiune(comunicat de asemenea pârâților), un studiu efectuat cu privire la riscul transmiterii COVID-19 în cluburile de fitness și facilități de agrement în toată Europa, în baza datelor colectate în perioada 4 mai – 25 octombrie 2020.(f.25-59 vol .II) Eșantionul analizat a inclus aproape 60 de milioane de vizite, în 13 țări, respectiv cluburile de fitness și facilități de agrement din Marea Britanie în baza datelor colectate în perioada din 24 iulie – 25 octombrie 2020, eșantionul analizat incluzând aproape 55 de milioane de vizite. S-a concluzionat că rata cazurilor COVID-19 pozitive a fost de 1,12 cazuri la 100.000 de vizite pentru seturile de date combinate. Datele au dus la concluzia că cluburile de fitness și centrele de petrecere a timpului liber oferă siguranță.

În concluzie în lipsa unor date concrete și obiective , furnizate de pârâți în sensul contribuției, chiar minime, a acestei activitati la creșterea numărului de cazuri COVID în ciuda restricțiilor deja impuse se poate sustine în mod neechivoc că această activitate desfasurată cu respectarea ordinelor de mai sus nu a avut un efect concret asupra creșterii numărului de cazuri COVID.

În sensul acestei concluzii este și analiza teoretică expusă de reclamantă .Astfel în intervalul 17 iunie 2020-28 martie 2021 operatorii economici din acest domeniu au avut posibilitatea să-și desfășoare activitatea, cu o singură excepție. Astfel în municipiul Timișoara sălile de fitness au fost închise începând cu data de 25 octombrie 2020, printr-o hotărâre a CJSU Timiș, într-un moment în care incidența în localitate ajunsese la 3,39 cazuri la mia de locuitori. Timișoara a fost tot timpul, în acest interval de timp, pe primele locuri în ceea ce privește numarul de cazuri, în ciuda închiderii sălilor de fitness. Cluj Napoca a inregistrat cresteri si descresteri ale numărului de cazuri, fără o legătură semnificativă cu activitatea sălilor de fitness. Astfel dacă sălile de fitness ar fi fost cauza sau cel puțin ar fi contribuit la extinderea contaminării semnificativ, atunci ar fi trebuit ca în Timișoara să scadă cazurile, iar în Cluj-Napoca sau la nivel național să crească. În realitate în ambele localități similare ca număr de locuitori si densitate fenomenul a evoluat similar,desi în una sălile erau închise, iar în alta deschise .

Toate aceste elemente sustin neechivoc ca masura suspendarii activității nu este una necesară pentru combarea riscului urmărit,dar ea nu este nici graduală și nici proporțională nici măcar în ipoteza în care s-ar lua doar pe un termen extrem de redus . Astfel realitatea ultimelor 9 luni permite concluzia ca această activitate, cu restricțiile deja impuse, se poate derula, fara a influenșa semnificativ evolutia cazurilor COVID. Suspendarea ei fără a exista date noi care să pună în evidență o asemenea contribuție apare evident ca inutilă pentru riscul ce se doreste a se combate si totodată disproporționată . Astfel ea nu va avea nici un efect notabil în combaterea riscului urmărit, singurul efect fiind pierderile financiare si posibila insolvență a operatorilor economici din acest domeniu . Măsura nu este nici graduală întrucât nu s-a analizat posibilitatea suplimentării restricțiilor.”

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

CSM Galaţi a obţinut primele sale puncte din acest sezon

Publicat

in

De

CSM Galaţi a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 3-2 (1-0, 0-0, 1-2, 1-0), după prelungiri, sâmbătă, pe Patinoarul ”Dunărea”, într-un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă, potrivit Agerpres.

CSM Galaţi a obţinut prima sa victorie din această stagiune, luându-şi revanşa după ce a pierdut vineri în faţa harghitenilor cu 3-6.

Vitali Kiricenko şi Aleksandr Neznamov au dus scorul la 2-0 pentru gălăţeni, oaspeţii au egalat în urma golurilor reuşite de Mathias Haaranen şi Arnold Sillo, victoria gazdelor fiind adusă de golul lui Mircea Constantin (65:54).

Citește și: Se ZGUDUIE ministerul de INTERNE – Pretinse fapte penale de ABUZ în SERVICIU și DELAPIDARE..

Clasament

1. ACSH Gheorgheni 15 puncte (6 jocuri)

2. CSHC Fenestela 68 6 p (2 j)

3. SC Miercurea Ciuc 4 puncte (2 j)

4. CSM Galaţi 2 p (2 j)

5. Corona Braşov 0 p (2 j)

6. ACS Sapienţia U23 0 p (2 j)

7. CSA Steaua 0 p (2 j)

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend