ACTUAL
VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ

Publicat
acum 2 săptămâniin
De
admin
Nici până la această oră, Iulian Rădulescu, bărbatul de 47 de ani care a fost luat de ape în Curtea de Argeș , vineri, 20 ianuarie, nu a fost găsit. Forțele de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș continuă căutările. Pompierii au lansat o barcă pentru a continua misiunea de căutare a persoanei, însă intevenția este îngreunată de prezența unei cantități foarte mari de mâl.
Bărbatul a fost văzut ultima dată de către o localnică și soțul acesteia. Femeia spune că l-a atenționat pe omul dispărut în ape să nu treacă peste puntea improvizată, deoarece debitul apei este destul de mare dupa ce in ultimele ore a plouat foarte mult, dar el s-a aventurat. Omul a cazut de pe punte. Localnica l-a alarmat pe soțul ei, care a intrat după el în apă, atât el, cât și femeia. Însă, nu l-au putut salva.

SE CERE DEMISIA PRMARULUI PANȚURESCU
Între timp, pe rețelele de socializare, argeșenii cer demisia primarului Constantin Panțurescu și declanșarea unei anchete penale susținând faptul că tragedia putea fi evitata dacă primăria și-ar fi făcut treaba la timp. Asta pentru că Iulian Rădulescu, bărbatul luat de viitură, este același cetățean care în ultimii ani a venit la ședințele de consiliul solicitând primarului să rezolve situația unui pod atât de necesar pentru ca pârăul să fie traversat în siguranță. La fiecare venire a sa in plenul ședințelor de Consiliu Local, Iulian Rădulescu avertiza că puntea improvizata este un real pericol atat pentru familia sa, mai ales pentru tatăl sau care are un handicap grav, dar și pentru alți locuitori din zonă. De fiecare dată, primarul Panțurescu nu a luat în seamă cererile bărbatului, ba mai mult îl certa sau râdea de situația din zonă, iar acum, toți cei care cunosc situația în zonă, sunt revoltați și aduc acuze primarului Panțurescu. Printre cei care și-au exprimat revolta sunt si câțiva consilieri locali, unul dintre aceștia fiind chiar coleg de partid cu primarul Panțurescu. „Oare se simte bine, acum , primarul știind că acea famile s-a rugat ani de zile de le să rezolve situaația cu puntea? Chetuiesc banii pe alte prostii în loc să rezolve adevaratele probleme ale cetățenilor”, ne-a declarat unul dintre consilierii locali.
Poate vrei sa citesti
Cei mai periculosi hackeri din lume, nord-coreenii, au sustras cripto monede de 1,7 miliarde dolari
IPJ aplică legea discreționar!?! Mihai Morar NU a primit amendă pentru încălcarea restricțiilor pe Transfăgărășan, meltenii de la cabana DA – DOVEZILE SUNT CLARE
VIDEO | ULTIMA ORĂ! Dosar penal în cazul evenimentului de la Cabana Capra – Administratorul cabanei riscă pănă la 3 ani închisoare pentru înșelăciune
VIDEO | Incendiu devastator în Argeș
Salvatorii români, misiune de sprijin în Turcia
Când se încălzește vremea – Prognoza pe 4 săptămâni
ACTUAL
ANSVSA avertizează! Acest produs nu trebuie consumat- Conține acrilamidă

Publicat
acum 26 de minutein
7 februarie 2023De
admin

”Retragerea produsului de pe piaţă şi rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanşate la solicitarea furnizorului, constatându‐se un conţinut ridicat de acrilamidă. Toate produsele retrase urmează a fi distruse”, arată sursa citată.
Un sortiment de chipsuri a fost retras de la vânzare, dintr-un cunoscut lanț de magazine, din cauza conţinutului ridicat de acrilamidă, o substanţă dăunătoare.
Consumatorii nu trebuie să consume acest produs, fiind rugaţi să îl distrugă sau să îl returneze la magazinul de unde l-au cumpărat, cu bonul fiscal, până în 17 martie.
Acrilamida este o substanţă oxidantă rezultată din degradarea amidonului, de obicei în urma procesului de prăjire la temperaturi înalte.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
ACTUAL
Prefectul Capitalei, Toni Greblă: ‘Stăm rău la consolidarea antiseismică a clădirilor. An de an fonduri de la Ministerul Dezvoltării, fonduri europene rămân neconsumate’

Publicat
acum 41 de minutein
7 februarie 2023De
admin

Prefectul Capitalei, Toni Greblă a declarat marţi despre clădirile cu risc seismic din Bucureşti că nu sunt puţine, fiind de ordinul a 1.000 de astfel de imobile. Prefectul a criticat indolenţa unor oameni din administraţie care nu pregătesc temeinic proiectele pentru consolidarea antiseismică a clădirilor şi a arătat că an de an fonduri europene de la Ministerul Dezvoltării rămân neconsumate nu suntem în stare să muncim pentru a realiza proiecte pentru consolidare antiseismică şi al le transpune în practică. Ar trebui ca şi acest ultim tragic eveniment să ne trezească la realitate, a spus prefectul despre cutremurul devastator din Turcia.
”Multe clădiri din Bucureşti sunt cu grad de siguranţă scăzut sau foarte scăzut. Sunt celebrele cu bulină roşie, dar sunt şi alte clădiri care necesită o consolidare, o pregătire mai bună să poată să facă faţă unui cutremur de o intensitate mai mare”, a spus prefectul Capitalei.
Întrebat dacă este pregătit Bucureştiul pentru un cutremur şi dacă pregăteşte exerciţii împreună cu ISU, prefectul a spus că sunt două lucruri deosebite.
”Deci mai întâi pregătirea antiseismică, reabilitarea antiseismică a unor clădiri din Bucureşti, care nu sunt puţine, sunt de ordinul a 1000 de clădiri. Consolidarea şi numărul clădirilor care pot fi afectate depinde de intensitatea unui viitor cutremur. A doua parte e pregătirea postcutremur, iar ISU stau mult mai bine. Am făcut exerciţii, există dotare, există un plan aprobat şi fiecare entitate care se implică postcutremur ştiu foarte bine ce au de făcut. Stăm rău, însă, la consolidarea antiseismică a clădirilor”, a arătat Toni Greblă.
El a precizat, despre situaţia actuală, că ”s-a inventat un concept, capacitatea administrativă”.
”Eu l-aş înlocui cu indolenţă, indolenţa unor oameni din administraţie care nu pregătesc temeinic proiectele pentru a putea să purceadă la consolidarea antiseismică a clădirilor”, a arătat prefectul.
Toni Greblă a menţionat că în ultimii 15 ani niciun municipiu nu poate să spună că nu a avut bani pentru consolidarea clădirilor.
”An de an fonduri de la Ministerul Dezvoltării, fonduri europene rămân neconsumate nu suntem în stare să muncim pentru a realiza proiecte pentru consolidare antiseismică şi al le transpune în practică. Ar trebui ca şi acest ultim tragic eveniment să ne trezească la realitate. Este necesar să consolidăm clădirile vechi ale Bucureştiului”, a mai spus prefectul Greblă, conform news.ro
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Eurovision 2023 România: Finala selecției naționale are loc sâmbătă – lista pieselor din concurs
Cerealele ieftine din Ucraina lovesc agricultura românească. Europarlamentari PNL cer Comisiei Europene să ia măsuri
VIDEO Momentul prăbușirii unor blocuri la cutremurul din Turcia, suprins de o cameră de la bordul unei mașini

ANSVSA avertizează! Acest produs nu trebuie consumat- Conține acrilamidă
BCR a revizuit în jos prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2023

VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții

EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă

Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE

VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


VESTEA VEȘTILOR! Proba practică pentru permisul auto poate fi dată şi fără poliţistul examinator
Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect iniţiat de parlamentari UDMR, care propune reglementarea profesiei de examinator auto autorizat şi...


Vedeta Zu, Mihai Morar, fără permis 2 luni și amendat!?!
A scăpat de avalanșă dar nu și de rigorile legii! Pentru că n-a ţinut cont de avertizare şi a intrat...


IPJ aplică legea discreționar!?! Mihai Morar NU a primit amendă pentru încălcarea restricțiilor pe Transfăgărășan, meltenii de la cabana DA – DOVEZILE SUNT CLARE
UPDATE: IPJ Argeș informează că „aplicarea sancțiunilor nu are un termen imediat. Termenul de aplicare a sancțiunilor contraventionale este de...


VIDEO | ULTIMA ORĂ! Dosar penal în cazul evenimentului de la Cabana Capra – Administratorul cabanei riscă pănă la 3 ani închisoare pentru înșelăciune
IPJ Argeș informează că, în continuarea verificărilor privind evenimentul care a avut loc în noaptea de 04 spre 05 februarie...
Curtea de Argeș


Când se încălzește vremea – Prognoza pe 4 săptămâni
Vremea se încălzește de săptămâna viitoare, când temperaturile vor ajunge la valori mai mari decât cele specifice pentru această perioadă,...


Noua Casă 2023: Care sunt regulile din acest an pentru cei ce vor să cumpere o locuință prin contractarea unui credit garantat de stat
Programul Noua Casă, prin intermediul căruia persoanele interesate de achiziționarea unei locuințe noi pot contracta credite garantate de stat, se...


VIDEO | Avalanșă în Argeș – 60 persoane captive în cabana Capra au cerut ajutorul ISU – Zăpada le-a intrat în camere si le-a spulberat mașinile
A;a cum relatam într-o știre anterioară, în cursul nopții trecute, pe DN7C, km.106-107, în zona Cabanei Capra, a avut loc...


VIDEO | Avalanșă de mari dimensiuni în Argeș. Maşinile de lângă Cabana Capra au fost îngropate în zăpadă
O avalanşă de mari dimensiuni s-a produs în noaptea de sâmbătă în Munţii Făgăraş, în apropierea Cabanei Capra, de unde...


REZULTATE RECENSĂMÂNT – Argeșul, scădere cu aproape 7% a populației – VEZI POPULAȚIA în fiecare localitate din județ
România a pierdut peste un milion de oameni din populația rezidentă în circa 10 ani, conform datelor provizorii ale Recensământului 2021....
Mioveni


VIDEO | Accident grav în Argeș! Două femei au ajuns la spital
Un grav accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs în comuna Călinești, în această dimineață. Două...


Buletinele cu CIP devin obligatorii în România – Cine le plăteşte şi care sunt schimbările anunţate
Buletinele electronice vor fi emise în toată țara până la finalul anului și vor fi gratuite. Din 2030, oricine vrea...


FASOLEA ȘI CIOLANU` AU UMPLUT SPITALU` – Peste 750 argeșeni au ajuns la Urgențe în minivacanța de 1 Decembrie
769 de pacienţi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești (SJUP) în minivacanţa de...


Colonelul Bogdan Olar nu mai este șeful ISU Argeș – A TRECUT ÎN REZERVĂ
Începând cu data de 16.11.2022, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, colonel...
Câmpulung


REVIN NINSORILE – Cod galben de ninsori și viscol în mare parte din țară/ Harta zonelor vizate
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de vreme rea, inclusiv un cod galben de ninsori și viscol. Prima...


HAI LA … STAT! Angajări la Primăria Câmpulung – VEZI DETALII
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG, județul ARGEŞ, anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante. Posturi scoase...


VIDEO – Accident mortal în Argeș – Șofer de 78 ani decedat
Un grav accident rutier s-a produs, in urmă cu puțin timp, în Godeni. Au fost implicate trei autoturisme, iar o...
În Trend
- NATIONALacum 2 săptămâni
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții
- ACTUALacum 3 săptămâni
EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă
- ACTUALacum 3 săptămâni
Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF
- ACTUALacum 2 săptămâni
Revoltă la Curtea de Argeș după ce un bărbat a fost luat de viitură: „PRIMARE, EȘTI BINE?”
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO | Bărbat luat de viitură La Curtea de Argeș – MOBILIZARE MASIVĂ A POMPIERILOR
- NATIONALacum 3 săptămâni
Femeia din Vaslui care a violat-o cu un cârnat pe fosta amantă a soțului, eliberată din arest – Victima, plătită să-și retragă plângerea
- ACTUALacum 2 săptămâni
A murit omul de afaceri Gheorghe Boncea
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB