Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO – După semnalul tras de PROFIT, CONTROALE ÎN FORȚĂ LA MAXI TAXI, în Argeș – NEREGULI ȘI AMENZI MAJORE

Avatar

Publicat

in

După ce ziarul nostru a relatat, marți dimineața, despre neregulile din transportul de călători, prefectul Emanuel Soare a luat la cunostință și, imediat după apariția cu aglomerația din mijloacele de transport, acesta ne-a declarat că va lua măsuri. La fel și Poliția. Dacă ieri, echipajele de la rutieră au desfășurat contorale si au amendat firme de transport public, azi a venit randul Prefecturii să se țină de cuvânt și să ia in serios reclamatiile calatorilor prin inetrmediul ziarului nostru. Așa se face că, dis de dimineață, prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a participat la o acțiune amplă de control, desfășurată în Pitești, împreună cu șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi, Gheorghe Lupescu și cu șeful Inspectoratului de Poliție Județean, Mihai Neagoe. Încă de la primele ore ale dimineții au fost controlate mijloacele de transport în comun- autobuzele Publitrans, mașinile de tip maxi-taxi- dar și taxiurile și mașinile de școală. La acțiune au participat echipe mixte, formate din jandarmi și polițiști. S-au mobilizat aproximativ 20 de jandarmi și mai multe echipaje de Poliție.

Au fost efectuate verificări la agenți economici, în zonele comerciale și la transportatori, la trei dintre ieșirile din oraș (Calea Câmpulung, Craiovei, Podul Viilor și Podul peste Râul Doamnei). Operatorii de tip maxi-taxi și taxiurile au fost controlate și în orașul Ștefănești, verificându-se respectarea măsurilor de protecție individuală. Deși astfel de acțiuni s-au desfășurat cu regularitate, mai mulți șoferi și pasageri au fost surprinși fără mască de protecție și sancționați. Prefectul Emanuel Soare a asistat la acțiunile de control și a declarat că acestea vor continua în forță până când argeșenii vor înțelege să respecte măsurile de protecție individuală. Același lucru se va întâmpla și în piețele și zonele comerciale din județ, unde mai mulți vânzători sfidează regulile de protecție sanitară și refuză sfaturile primite din partea jandarmilor și polițiștilor și plătesc amenzi usturătoare (între 500 și 2500 lei, conform Legii 55/2020).
“Toate instituțiile cu atribuții de control sunt pe teren, este operațional și în Argeș numărul de TelVerde (0800800165) la care cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Vom face tot ceea ce este instituțional posibil să verificăm modul cum se respectă măsurile. Sperăm ca cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și să respecte măsurile de prevenire a infecției cu noul coronavirus”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Prima reacție a lui Traian Berbeceanu, după ce a fost confirmat cu Covid: ‘Fuseseră confirmați pozitiv mai mulți colegi din Prefectură’

Avatar

Publicat

in

De

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a fost confirmat cu COVID-19. Berbeceanu anunță că este în izolare la domiciliu și are forma ușoară a bolii.

Potrivit acestuia, s-a testat la cerere, după ce mai mulți colegi din Prefectură au contactat coronavirus.

Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deși am fost testat pozitiv.
Nu am simptome iar analizele si CT-ul au dat rezultate foarte bune.
Am respectat regulile de distanțare fizică, am purtat mereu mască de protecție și totuși m-am contaminat.
Insă, sunt absolut sigur, faptul că m-am protejat m-a ajutat ca încărcătura virală să fie mică și să fac o formă ușoară a bolii.
Testarea am efectuat-o la cerere, deoarece la acel moment fuseseră confirmați pozitiv mai mulți colegi din Prefectură.
Imi desfășor activitățile de la domiciliu, sunt în contact permanent cu cei trei subprefecți, sunt conectat la toate activitățile iar Instituția Prefectului Municipiului București funcționează în parametrii normali.
Mulțumesc colegilor pentru dedicare și implicare, în curând mă voi alătura echipei!
Purtați mască, respectați normele aflate în vigoare și vom trece peste aceste clipe dificile!
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc să fiți sănătoși!”, este mesajul lui Berbeceanu.

Vezi și

Mutarea făcută de Klaus Iohannis: Înainte de alegeri, șeful STS a fost avansat în grad!

Ce taxă îi așteaptă pe români odată cu venirea noului an. Cât trebuie să plătească și prin ce mod se pot recupera banii

Atenție! S-a schimbat legea! Poliția nu mai are dreptul să te amendeze dacă nu ai buletinul la tine!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Lovitură cruntă pentru Klaus Iohannis și Ludovic Orban, din partea lui Igor Dodon

Avatar

Publicat

in

De

Igor Dodon, Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, a hotărât să îi dea în judecată pe președintele României Klaus Iohannis, cât și pe prim-minstrul Ludovic Orban. Dodon susține că autoritățile românești s-au implicat în înfrângerea sa în alegerile prezidențiale.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, avocatul lui Igor Dodon a depus o cerere cu privire la constatarea faptului implicării în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și 15 noiembrie 2020 a persoanelor străine – Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul României, Ludovic Orban, și Președinta formațiunii ,,Uniunea Creștin Democrată din Germania”, Annegret Kramp-Karrenbauer.

După ce au analizat cererea depusă de avocatul lui Igor Dodon cu privire la constatarea faptului implicării în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și 15 noiembrie 2020 a persoanelor anterior menționate, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au trimis documentul spre examinare la Judecătoria Chişinău.

CSJ a constatat joi, 26 noiembrie, competența Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, la judecarea cauzei de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Dodon împotriva Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Chişinău nr. 1 cu privire la contestarea actului administrativ şi constatarea faptului implicării în campania electorală pentru alegerile prezidențiale a persoanelor străine. Prin urmare, cererea a fost trimisă spre examinare Judecătoria Chişinău.de Apel Chişinău.

„Or, prin lege este stabilită competența în litigiul dat a judecătoriilor și nu poate fi modificată”, se arată în documentul emis de reprezentanții CSJ.

„Din considerentul că un prim aspect al procesului echitabil este înfăptuirea justiției de către „un tribunal învestit de lege”, adică în primul rând având competență clar stabilită de legea națională, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va soluționa conflictul negativ de competență, prin constatarea competenței la examinarea și soluționarea cauzei nominalizate a Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani”, au mai spus magistrații, conform Ziarul de Gardă.

Judecătorii au precizat că, în cererea sa, Igor Dodon nu a invocat pretenții clare, precum și participanții/pârâții la proces împotriva cărora a înaintat acțiunea.

Decizia magistraților a putut fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de o zi de la pronunțare, prin intermediul Curții de Apel Chișinău, lucru care și s-a întâmplat, informează b1.ro

Citește și:

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend