Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Doi indicatori importanți în funcție de care se va decide ridicarea restricțiilor. Rafila: Ne pregătim categoric și noi pentru așa ceva, dar cu precauție / Care ar putea fi prima măsură de relaxare

Publicat

in

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că decizia de renunțare la restricții și chiar de ridicare a stării de alertă, la un moment dat, va fi luată în funcție de doi indicatori importanți, unul dintre ei fiind numărul pacienților cu COVID internați la terapie intensivă. Renunțarea la masca de protecție în spațiul liber ar putea fi prima măsură de relaxare, dacă numărul îmbolnăvirilor va scădea, a afirmat Rafila.

Alexandru Rafila, ministrul SanatatiiFoto: AGERPRES

Cele mai importante declarații făcute de Rafila într-o conferință de presă susținută acum:

  • Cifrele ne arată că am intrat pe un trend descendent, care trebuie să se cupleze cu alți doi indicatori pentu a putea discuta despre ridicarea restricțiilor și chiar, la un moment dat, ridicarea stării de alertă: scăderea numărului de persoane internate, dar, mai ales, scăderea numărului pacienților de la ATI
  • În țările în care s-a decis renunțarea la restricții sunt puțini pacienți la terapie intensivă
  • Sunt câteva state din UE care au ridicat mare parte din restricții
  • Ne pregătim categoric și noi pentru așa ceva, dar cu precauție
  • Vom ridica restricțiile când numărul spitalizărilor la ATI va începe să scadă susținut
  • Tulpina Omicron este dominantă la peste 90% din totalul secvențierilor
  • Doar 1 din 8 pacienși din ATI are infecție cu tulpina Delta
  • Rata de reproducere a scăzut rapid, duminică era 0,89
  • Mă aștept ca marți să avem în jur de 25.000 de cazuri, dar în cursul săptămânii vom scădea, probabil, zilnic, sub 20.000 de cazuri
  • Trendul este, în mod evident, descendent și în privința pacienților spitașizații pe secții. La ATI este constant, dar nu mai pune probleme
  • Caracteristicile pacienților din ATI: Media de vârstă 65 de ani. 88% dintre ei au comorbidități. Doar 18,5% dintre pacieni sunt vaccinați
  • În țările care au ridicat restricțiile rata de vaccinare este de 70-80%. Numărul pacienților din ATI este scăzut
  • Decizia de ridicare a stării de alertă va fi luată de guvern cu toți actorii implicați în gestionarea pandemiei
  • Rugămintea către toată lumea este să mai aibă puțină răbdare, să respecte regulile și să se vaccineze

La ce nivel trebuie să scadă numărul pacienților din ATI pentru a se ajunge la ridicarea unor restricții?

  • Importantă va fi și tendința. Trebuie să fie o tendință descrescătoare consolidată pentru a lua decizia de ridicare a restricțiilor
  • Nu trebuie să ne hazardăm și să ajungem la o situație cu o și mai mare presiune la ATI

Despre Deltacron:

  • Zilnic apar variante ale acestui virus, dar ele nu rezistă. Din fericire, variantele care se transmit foarte rapid demonstrează și o patogenitate mică
  • Nu putem să îi convingem pe oameni să se vaccineze decât spunându-le adevărul: vaccinul protejează de formele de risc

Există un plan al acestor relaxări?

  • Nu avem un calendar. Deocamdată nu avem motive să avem un calendar pentru că situația este în continuare serioasă la ATI
  • Până se ridică starea de alertă, s-ar putea renunța la unele restricții, precum ridicarea măștii de protecție în spațiu liber sau majorararea numărului de participanți la unele evenimente
  • Cred că ridicarea obligativității măștii, dar nu în spațiile închise, ar putea fi o primă măsură după scăderea numărului de spitalizări la ATI

Există un orizont de timp legat de ridicarea măștii de protecție?

  • Probabil că într-un interval de 2-3 săptămâni dacă numărul de cazuri scade consistent
  • Nu vor mai fi luate decizii unilateral, vom ține legătura și cu mediulo de afaceri, cu angajatorii din România, pentru a le oferi predictibilitate

De ce medicii de familie nu se implică mai mult în testare?

  • Înțeleg că sunt bariere birocratice, noi am încercat să ajutăm la ridicarea acestor bariere
  • Avem nevoie de parteneriat din partea medicilor de familie și trebuie să îl vedem și în situații dificile
  • Opinia mea e că vom asista la o scădere consistentă a cazurilor

Vor mai fi acordate tichete celor care se vaccinează?

  • A fost un element de stimulare, vă las să apreciați dacă au întra-adevăr un efect stimulativ
  • Nu cred că acum aceste tichete mai au un viitor. A fost un mecanism care nu a funcționat în mod deosebit
  • Vom discuta în perioada următoare despre renunțarea la acest sistem de acordare de tichete

Câte amenzi s-au dat pentru lipsa PLF?

  • S-au încercat măsuri legislative, nu e competența MS pentru anularea acestor amenzi
  • E destul de greu de revitalizat campania de vaccinare în momentul de față
  • Din păcate, această înțelegere a situației a fost destul de puțin receptată de populație. În mediul rural avem populație nevaccinată și care ar putea fi la risc odată cu începerea unor activități

Se poate depista Omicron cu testul rapid?

  • Da, se poate depista, dar nu în aceeași măsură ca la PCR

Există discuții ca în viitor vaccinarea anti-COVID să fie făcută de medicii de familie?

  • Da, există asemenea discuții. Centrele de vaccinare își au rostul când există o problemă de sănătate publică
  • Medicii vacinatori trebuie să devină medicii de familie

Se vor mai face anchete epidemiologice după ridicarea stării de alerte, dat fiind că personlul a fost detașat în DSP-uri pentru perioada stării de alertă?

  • Se vor mai face, dar probabil că nu vor mai fi anchete în focar
  • Pentru personalul angajat la MS, DSP-uri, se încearcă o soluție pentru ca acești oameni să poată continua. Este și moral, și etic ca acești oameni să își poată continua activitatea

Ce restricții sunt în vigoare acum în România

Starea de alertă este prelungită pentru 30 de zile în România începând cu 7 februarie. Iar principalele măsuri restrictive valabile în această perioadă sunt:

  • masca este obligatoriile în spațiile închise și deschise.
  • este interzisă organizarea de evenimente private – nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea.
  • activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.
  • accesul în mall-uri este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • accesul în magazinele alimentare din mall-uri este permis pentru persoanele nevaccinate dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire, este asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană din suprafața destinată vânzării; este limitat numărul coșurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane care pot avea acces.
  • în magazinele nealimentare este permisă activitatea cu publicul în condițiile în care e vorba persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni. Nu se cere dovada vaccinării dacă magazinele au sub 200 mp.
  • activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00—22.00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Dacă aceasta este depășită capacitatea se reduce la 30%. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30% dacă incidența trece de 3/1000. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului cu purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30% dacă incidența trece de 3/1000. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5.00—22.00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30% dacă incidența trece de 3/1000, iar numărul maxim de persoane e de 500. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshopuri, conferințe, precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, în intervalul orar 5.00—22.00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30%, iar numărul maxim de participanți la 100 dacă rata de incidență trece de 3/1000. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • mitingurile și adunările publice sunt permise cu participarea a maxim 100 persoane, iar dacă acestea sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness, piscine, ștranduri, jocuri de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30%, dacă rata de incidență trece de 3/1000 . Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite. Dacă acest lucru nu e posibil, societățile care au un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru decalat, cu începere de la ora 7.30, respectiv 10.00 sau împărțit în grupe/schimburi/ture.
  • Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării, unui test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și celor care au trecut prin boală în ultimele șase luni.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Israelul confirmă intrarea în vigoare a unui armistiţiu cu Jihadul Islamic negociat de Egipt

Publicat

in

De

Israelul a confirmat duminică intrarea în vigoare a unui armistiţiu cu gruparea palestiniană Jihadul Islamic la ora locală 23:30 (20:30 GMT), în a treia zi a ostilităţilor soldate cu zeci de morţi în Fâşia Gaza, transmite AFP preluat de agerpres.

Biroul premierului Yair Lapid a declarat că „poate confirma că încetarea focului va intra în vigoare în această seară, la 23:30″.”Dacă încetarea focului este încălcată, statul Israel îşi rezervă dreptul de a răspunde ferm”, a adăugat prim-ministrul israelian într-un comunicat în care mulţumeşte Egiptului pentru eforturile de a media criza.

Anterior, un oficial al serviciului egiptean de securitate declarase, sub protecţia anonimatului, că „Egiptul face apel la toate părţile pentru o încetare a focului începând de duminică, ora 23:30, ora locală” în Fâşia Gaza, între Israel şi gruparea armată palestiniană Jihadul Islamic.

Imediat după, Jihadul Islamic a informat, într-un comunicat, că va „înceta ostilităţile” din acel moment, în conformitate cu apelul egiptean, dar „a subliniat dreptul său de a răspunde oricărei (noi) agresiuni” israeliene.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Liudmila Samsonova a câștigat turneul WTA de la Washington

Publicat

in

De

Rusoaica Liudmila Samsonova a reușit să câstige al doilea său titlul WTA, după ce a învins-o pe Kaia Kanepi (37 WTA, favorită 6), duminică, în finala turneului de la Washington (categorie WTA 250).

Liudmila SamsonovaFoto: Nick Wass / AP – The Associated Press / Profimedia

Aflată pe locul 60 în clasamentul mondial, Samsonova a avut nevoie de o oră și 45 de minute pentru a se impune în fața sportivei din Estonia, scor 4-6, 6-3, 6-3.

În vârstă de 23 de ani, jucătoarea din Rusia a mai trecut pe parcursul competiției de Elise Mertens (30 WTA, favorită 5), Ajla Tomljanovic (69 WTA), Emma Răducanu (10 WTA/2) și Xiyu Wang (95 WTA).

În urma câștigării turneului de la Washington, Liudmila va înregistra un salt de 18 locuri în ierarhia mondială, urmând ca de luni, 8 august, să se afle pe 42.

Samsonova mai are în palmares titlul de la Berlin 2021.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend