Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Cum arată acum giratoriul suspendat de la Berceni. Va fi inaugurat în următoarele săptămâni

Publicat

in

Pasajul suprateran de pe Centura Capitalei la intersecția cu șoseaua Berceni, ultimul pasaj de tip giratoriu-suspendat rămas de inaugurat de pe actuala Centură Sud a Capitalei după inaugurarea Pasajului Olteniței și pasajului Domnești, va fi deschis traficului în următoarele săptămâni. În prezent lucrările au ajuns la un stadiu foarte avansat, aproape de finalizare.

Pasajul Berceni, aproape de finalizareFoto: Captura YouTube

Stadiul Pasajului de la Berceni e în prezent destul de avansat, spre 90%, iar inaugurarea va veni în circa 10-14 zile. Deschiderea traficului vine însă cu o întârziere de circa 10 luni față de termenul contractual inițial.

Lucrările presupun și dublarea actualei centuri pe porțiuni de circa 2,5 km.

VEZI ȘI:

Giratoriu suspendat DNCB – Șos. Berceni + lărgire la 4 benzi a centurii actuale

Lungime: giratoriul + 2,5 km

Cost: 30,5 mil euro

Constructor: Asocierea Trameco SA (Selina) – Vahostav SK AS – Construcții Erbașu SA – Grafic Tends SRL

Contract semnat: martie 2019

Termen de finalizare: 30 luni (6 luni proiectare și 24 luni execuție)

Lucrări începute în: august 2020

Finalizare posibilă (n.r.): 15-20 iunie 2023

Stadiu la zi: 90%

De ce se construiesc pasaje de tip giratoriu suspendat pe Centura Capitalei

În prezent sunt gândite patru pasaje de tip giratoriu suspendat pe Centura Capitalei: Pasajul Domnești și Pasajul Olteniței au fost deja deschise, pasajul Berceni este încă în lucru, iar la Cernica lucrările au fost reziliate cu constructorul italian care nu a reușit să se mobilizeze în șantier timp de doi ani.

Soluția giratoriilor suspendate este aplicată pe Centura Capitalei pentru că Centura Capitalei este lipită de calea ferată de centură, astfel încât orice pasaj trebuie să rezolve direcțiile de trafic și peste calea ferată.

Practic, giratoriile suspendate vor permite șoferilor să o ia în oricare direcție și să evite și calea ferată de centură (fără treceri la nivel), în timp ce Șoseaua de Centură va rămâne la sol și nu va mai avea în calea ei nicio intersecție cu conflict de trafic.

FOTO: Planul pasajului de la intersecția DNCB cu Șoseaua Berceni

DJ 401 (Șos. Berceni) va trece, practic, pe deasupra centurii prin girația suspendată, iar centura și linia de cale ferată vor rămâne la sol fără conflict de trafic și trecere la nivel.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Prințul William participă la primul său angajament public după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer

Publicat

in

De

Prinţul William va participa la un angajament public joi, pentru prima dată după ce soţia lui, Kate, a dezvăluit că a început o chimioterapie preventivă împotriva cancerului, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Printul WilliamFoto: DANIEL LEAL / Avalon / Profimedia

Într-un mesaj video publicat luna trecută, prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a anunţat că testele medicale realizate după o operaţie abdominală majoră pe care a suportat-o în ianuarie au detectat prezenţa unui cancer, o descoperire despre care prinţesa Kate a spus că a reprezentat „un şoc uriaş”.

Prinţul William, în vârstă de 41 de ani, nu a participat de atunci la niciun angajament oficial, într-o perioadă în care cuplul princiar britanic şi cei trei copii ai săi au încercat să gestioneze impactul avut asupra lor de acea veste.

Deşi el şi fiul său cel mare, prinţul George, au fost fotografiaţi pe un stadion în timpul unui meci de fotbal susţinut săptămâna trecută de echipa lor preferată, Aston Villa, ziua de joi va marca primul angajament public oficial al moştenitorului tronului britanic după anunţul făcut de prinţesa Kate.

William va face joi o vizită la o organizație caritabilă din Marea Britanie

Prinţul William va vizita o organizaţie de caritate care redistribuie surplusul de alimente, înainte să viziteze un centru pentru tineri care primeşte cu regularitate livrări din partea acelei asociaţii.

Prinţesa de Wales, la care presa face adeseori referire folosind numele ei de fată, Kate Middleton, îşi va relua şi ea îndatoririle publice atunci când echipa sa medicală va spune că se simte suficient de bine pentru a face acest lucru, a precizat biroul ei de presă, care nu a stabilit deocamdată un calendar şi un termen în această privinţă.

Boala ei a fost detectată în aceeaşi perioadă în care tatăl prinţului William, regele Charles al III-lea, urmează şi el un tratament împotriva unei forme de cancer, care nu a fost precizată.

Suveranul britanic şi-a întrerupt la rândul său îndatoririle publice după acel diagnostic, însă a putut totuşi să salute mulţimea de admiratori care s-au reunit în faţa capelei St-George de pe domeniul regal Windsor după ce a asistat la slujba de Paşte, la sfârşitul lunii martie.

Citeste mai mult

NATIONAL

Doar un român din 5 care obișnuiesc să țină post spun că sunt motivați de credință

Publicat

in

De

Postul este practicat din considerente asociate tradiției în familie (64%), preocupărilor legate de sănătate (42%) sau credinței în Dumnezeu (39%), arată concluziile unui studiu derulat de Reveal Marketing Research, transmis HotNews.ro

Alimente în frigiderFoto: Neil Guegan / ImageSource / Profimedia

  • 47% dintre românii din mediul urban postesc, cei mai mulți dintre aceștia ținând post doar miercurea și vinerea (21%).
  • Cele mai importante motivații pentru care românii postesc sunt reprezentate de obișnuință și educația primită în familie (64%), preocupările legate de sănătate și dietă (42%) și credința în Dumnezeu (39%).
  • 27% dintre români susțin că dietele fără carne sunt mai sănătoase, iar 59% că sunt mai scumpe, comparativ cu cele pe bază de carne.

Conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research, 47% dintre românii din mediul urban declară că obișnuiesc să postească în așteptarea Paștelui, procent asemănător celui înregistrat în 2022 (50%). Dintre aceștia, 21% obișnuiesc să postească miercurea și vinerea, în timp ce doar 11% țin tot postul, iar 15% respectă postul în ultima săptămână a acestuia.

Cele mai importante motivații pentru care românii postesc sunt adesea legate de obișnuința și educația primită în familie (64%). Alte motive notabile includ preocupările legate de sănătate și dietă, menționate de 42% dintre respondenți, și credința în Dumnezeu (39%). În funcție de categoriile de vârstă, pot fi observate tendințe diferite, astfel că, tinerii între 25-34 ani obișnuiesc să postească în mai mare măsură datorită tradiției și educației primite în familie (71%), în timp persoanele peste 55 de ani acordă o atenție deosebită sănătății/ dietei (51%), iar cei între 45 -55 ani credinței (46%).

În ceea ce privește topul principalelor alimente consumate în perioadele de post regăsim mâncarea gătită de post (77%), salatele de crudități și fructele (69%) și măslinele (64%). Mâncarea gătită de post este consumată în mai mare măsură de persoanele mature peste 55 ani (94%), în timp ce salatele de crudități și fructele sunt mai populare printre femei (73% vs. 65% bărbați).

Comparativ cu datele din 2022, se remarcă o creștere semnificativă a popularității și interesului pentru produsele oleaginoase – migdale, fistic, nuci etc. (47% vs. 34% în 2022) sau pentru fructele uscate – goji, smochine, prune etc. (46% vs. 36% în 2022) în perioadele în care românii postesc. Această tendință este prezentă în mai mare măsură în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 45 și 55 ani (53% – produsele oleaginoasele, 56% – fructe uscate) și a celor cu venituri mari, peste 8.000 RON (55% – produsele oleaginoasele, 51% – fructe uscate).

Și în 2024 alimentele de post cel mai puțin consumate rămân tofu (20%) și quinoa (11%). În cazul laptelui vegetal, care continuă să se afle în topul alimentelor mai puțin consumate în prezent (27%), se observă o ușoară creștere a incidenței consumului comparativ cu datele din 2022 (23%).

27% dintre români susțin că dietele fără carne sunt mai sănătoase, iar 59% că sunt mai scumpe față de cele pe bază de carne.

Măsurând percepțiile față de dietele fără carne, 27% dintre români consideră că acestea sunt mai sănătoase, în timp ce majoritatea (44%) nu au o părere clar definită în acest sens. Luând în calcul categoriile de vârstă, datele arată că românii între 35-44 ani cred în mai mare măsură că dietele fără carne sunt mai sănătoase decât cele pe bază de carne (45%).

În 2024, 9 din 10 români sunt de părere că produsele din carne s-au scumpit în ultimul an, comparativ cu 7 din 10 care considerau acest lucru în 2022. Aceste date reflectă o schimbare semnificativă a situației economice a populație într-un interval relativ scurt de timp.

În plus, majoritatea românilor (59%) consideră că dietele fără carne sunt mai scumpe decât cele pe bază de carne, în special cei cu vârste între 45-55 ani (64%), categorie de vârstă ce obișnuiește în mai mare măsură să postească din considerente legate de sănătate (48% vs. 42% total eșantion).

***

Despre Reveal Marketing Research

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 15 ani companii din România și alte țări din Europa.

Reveal Market Resources, studiul nr. 152: Reveal Market Resources este un hub de date ce cuprinde studii gratuite date publicității, cu scopul de a susține piața de marketing și comunicare din România.

Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 22-27.03.2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban. Mărimea eșantionului a fost de 1003 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend