Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO – Actrița Kristen Stewart, prezentă la premiera londoneză a peliculei despre prinţesa Diana: ‘Am pus atât de multă dragoste în acest proiect’

Publicat

in

Actriţa americană Kristen Stewart, prezentă joi la premiera dramei ”Spencer”, proiectată în cadrul Festivalului de Film de la Londra, a declarat că este entuziasmată să o întruchipeze pe prinţesa Diana în faţa publicului britanic, informează Reuters, arată Agerpres.

Vedeta, în vârstă de 31 de ani, a avut parte de cronici elogioase pentru felul în care o portretizează pe prinţesa de Wales. Acţiunea peliculei se desfăşoară pe durata a trei zile şi o are în prim plan pe Diana, care, marcată de problemele din mariajul cu Charles, se pregăteşte lipsită de entuziasm să ia parte la o reuniune de Crăciun alături de membrii familiei regale la reşedinţa Sandringham.

În regia cineastului chilian Pablo Larrain, ”Spencer”, a cărui premieră a avut loc luna trecută la Festivalul de la Veneţia, a fost subiectul unor cronici elogioase, care o proclamau pe Stewart, devenită cunoscută datorită rolului din seria ”The Twilight Saga”, drept candidată la o nominalizare pentru Oscarul la categoria ”cea mai bună actriţă”.

”Sunt entuziasmată să aduc (filmul, n.r.) la el acasă… Am pus atât de multă dragoste în acest proiect. Chiar dacă nu a plăcut nimănui, nu e nicio problemă căci noi am investit tot ce am avut în el”, a declarat pentru Reuters Stewart pe când se afla pe covorul roşu.

”O iubim atât de mult şi am vrut pur şi simplu să o înţelegem…. sper să le placă tuturor la fel de mult pe cât o iubim pe ea”, a mai spus actriţa.

În ”Spencer”, Diana este portretizată din ce în ce mai izolată de membrii familiei regale şi disperată să se elibereze de convenţiile sufocante. Filmul scoate în evidenţă şi relaţiile apropiate cu fiii ei, prinţii William şi Harry.

”Am fost influenţată de încrederea îndrăzneaţă a lui Pablo… aproape că mi-a spus ‘cred că tu trebuie neapărat să faci acest film cu mine”’, a povestit Stewart, care a mai făcut parte din distribuţia unor pelicule precum ”Seberg”, ”Clouds of Sils Maria” şi ”Personal Shopper”.

”Nu am rezistat tentaţiei. Este cu adevărat interesantă. M-am simţit atrasă de ea”, a adăugat actriţa.

Festivalul de Film de la Londra, care se desfăşoară până pe 17 octombrie, a marcat revenirea premierelor de covorul roşu după ediţia de anul trecut desfăşurată în mare parte online din cauza pandemiei de COVID-19.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Motivul pentru care NASA a amânat ieşirea în spaţiu a doi astronauţi

Publicat

in

De

NASA a anunţat marţi dimineaţă amânarea unei ieşiri în spaţiu a doi dintre astronauţii săi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) din cauza riscului ”deşeurilor”, informează AFP.

Astronauţii NASA Thomas Marshburn şi Kayla Barron urmau să iasă în exteriorul laboratorului spaţial în a doua parte a zilei de marţi pentru o misiune cu durata de şase ore şi jumătate care avea drept obiectiv înlocuirea unei antene de comunicaţii radio defectă.

”NASA a fost informată în legătură cu (un risc) de deşeuri pentru staţia spaţială”, a scris agenţia spaţială pe Twitter.

”În absenţa posibilităţilor unei evaluări corecte a riscului pe care l-ar putea prezenta pentru astronauţi, echipajul a decis să amâne ieşirea în spaţiu programată pentru 30 noiembrie până când vor fi disponibile informaţii suplimentare”, a mai precizat agenţia.

La jumătatea lunii noiembrie, Rusia a distrus un satelit propriu cu o rachetă-test, generând un nor de resturi spaţiale. Drept urmare, cei şapte membri ai echipajului de pe ISS au fost nevoiţi să se refugieze temporar în navele andocate pentru a se pregăti de o eventuală evacuare.

NASA nu a preciza dacă amânarea ieşirii în spaţiu a fost cauzată de resturile provenite de la racheta de test rusească.

Rusia a respins acuzaţiile americanilor potrivit cărora testele sale ar fi pus în pericol staţia spaţială.

Responsabilii americani au declarat la rândul lor că nu au fost informaţi în avans în legătură cu acest test al unei rachete anti-satelit, a patra astfel de rachetă care atinge un obiect spaţial de la sol şi care a generat peste 1.500 de reziduuri orbitale reperabile, potrivit Agerpres.ro.

Ieşirea în spaţiu ar fi fost prima pentru astronauta Kayla Barron şi cea de-a cincea pentru Thomas Marshburn.

Cei doi astronauţi au sosit pe ISS pe 11 noiembrie la bordul capsulei Crew Dragon Endurance a SpaceX în cadrul misiunii NASA Crew-3 pentru un sejur de şase luni la bordul avanpostului orbital.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Vaticanul FACE ACUZAȚII după încercarea Comisiei Europene de a INTERZICE folosirea cuvântului Crăciun: Înseamnă a distruge persoana

Publicat

in

De

Vaticanul a luat poziție după ce Comisia Europeană a recomandat creștinilor din Uniunea Europeană să nu folosească termenul de  Crăciun pentru a nu ofensa persoanele de o altă religie. Între timp, Comisia Europeană a renunțat la documentul care a revoltat țările membre UE.

Citește și: Comisia Europeană stârnește un nou scandal: Termenul ‘Crăciun’ trebuie evitat, pentru că îi ofensează pe necreștini

“Consider că preocuparea de a șterge orice discriminare este corectă. Este o cale de care am devenit mai conștienți și care în mod firesc trebuie transpusă în practică. Cu toate acestea, în opinia mea, nu aceasta este modalitatea de a atinge acest obiectiv. Pentru că până la urmă riscăm să distrugem, să anihilăm persoana, în două moduri. Prima este diferențierea care caracterizează lumea noastră. Din păcate, tendința este de a omogeniza totul, neștiind să se respecte nici măcar diferențele de drept, care în mod firesc nu ar trebui să devină un conflict sau o sursă de discriminare, ci să fie integrate pentru a construi o umanitate deplină și integrală. Al doilea: uitarea a ceea ce este o realitate. Și cine merge împotriva realității se pune în pericol grav. Apoi, este anularea rădăcinilor noastre, a dimensiunii creștine a Europei noastre, mai ales în ceea ce privește festivalurile creștine. Desigur, știm că Europa își datorează existența și identitatea multor influențe, dar cu siguranță nu putem uita că una dintre influențele principale, dacă nu și cea principală, a fost creștinismul însuși. Prin urmare, a distruge diferența și a distruge rădăcinile înseamnă tocmai a distruge persoana”, anunță Vaticanul.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend