Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO – 8 zimbri au fost puși în libertate în Munții Făgăraș, în Argeș

Publicat

in

În luna mai, Fundația Conservation Carpathia a pus în libertate primii 8 zimbri din programul de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș, în zona lacului Pecineagu.

În cadrul proiectului LIFECarpathia, finanțat de Comisia Europeană prin programul LIFE și de Endangered Landscapes Programme, în toamna anului trecut au poposit în Munții Făgăraș primii zimbri după mai bine de 200 de ani de la dispariția lor din pădurile României. Zimbri au venit dintr-o rezervația din Germania și din Munții Carpați din Polonia.

Publicitate

În primele luni aceștia au fost găzduiți într-o zonă de carantină, fiind supravegheați în permanență; au fost realizate analizele și tratamentele relevante acolo unde a fost cazul, conform cerințelor legislației în vigoare. Ulterior, în iarna trecută zimbri au fost eliberați într-o zonă mai mare de aclimatizare, astfel având ocazia să se adapteze mai ușor mediului înconjurător (temperatură, relief, vegetație, prădători etc.).

Odată cu eliberarea zimbrilor din această lună, este completată o verigă lipsă în lanțul trofic al zonei. Fundația Conservation Carpathia va realiza acțiuni de monitorizare a zimbrilor pentru a putea verifica gradul de adaptabilitate, dar și pentru a preveni eventuale întâlniri neașteptate cu oamenii din comunitățile învecinate, ca urmare a procesului de reintroducere. Astfel, orice informație legată de activitatea și acțiunile noilor locuitori a Munților Făgăraș în natură este folositoare și oamenii sunt încurajați să contacteze fundația prin reprezentantul Adrian Aldea (a.aldea@carpathia.org).

Conform unui studiu sociologic realizat în cursul anului 2019 de către niste cercetatori canadieni la nivel local în zonele vizate, majoritatea respondenților și-au manifestat opinia pozitivă legat de reintroducerea zimbrului în zona Munților Făgăraș. Aceștia au subliniat în mod repetat importanța speciei pentru natură și pentru dezvoltarea turismului în zonă, însă și importanța generațiilor viitoare de a fi contemporane cu o specie atât de importantă a pădurilor României.

Două zone în plus de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș

Succesul unui proces de reintroducere a unei specii vulnerabile cum este zimbrul, este dat de momentul în care zimbri pot supravietui și se pot înmulți în condiții naturale; conform studiului de fezabilitate realizat, este nevoie de 100 de exemplare. Astfel, pentru a asigura toate condițiile necesare, procesul de reintroducere se realizează în trei zone (minim 30 de indivizi în fiecare zonă) între care zimbri se pot deplasa și migra, facilitând în timp întâlnirea indivizilor din cele trei grupuri.

În fiecare zonă se introduce un grup inițial de minim 10 exemplare și ulterior, anual să se suplimenteze cu mici grupuri de 5 exemplare, până când se va ajunge ca în fiecare locație să avem grupuri de minim 30 exemplare.

În ultimele luni au început demersurile pentru a pregăti aducerea primilor zimbri și în a doua zonă, la Leresti, județul Argeș. Urmează ca în perioada următoare să fie stabilită și o a treia zonă din Munții Făgăraș, conform strategiei de reintroducere. În toamna acestui an, fundația plănuiește să aducă zimbri și în aceste două noi zone.

Acest proces complex nu ar fi posibil fără sprijinul și susținearea autorităților locale din Rucăr și Lerești, autorităților regionale relevante Agenția pentru Protecția Mediului Argeș și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș și, nu în ultimul rând, gestionarilor fondurilor cinegetice învecinate.

Zimbrul, simbol și valoare națională

Zimbrul a fost și rămâne un simbol al României. Puternic și maiestuos, acest animal prezent în istoria și folclorul național a fost prețuit de români de-a lungul a sute de ani. Motivele sunt în parte pragmatice: zimbrul are un mare potențial economic, prin rolul pe care îl joacă în dezvoltarea turismului local bazat pe observarea naturii. Reintroducerea zimbrului nu este doar o chestiune de reparare a greșelilor trecutului, de conservare modernă a biodiversității, ci și un exemplu excelent cum conservarea naturii poate ajuta comunitățile locale să prospere și să se dezvolte.

Astfel, pentru a sprijini dezvoltarea turismului în zonă, Fundația Conservation Carpathia va dezvolta în următorii ani o serie de centre de vizitare destinate turiștilor care vor să cunoască povestea zimbrilor, cu precădere a celor din Munții Făgăraș.

De asemenea, din punct de vedere natural, pe măsură ce numărul de zimbri va deveni stabil, biodiversitatea va beneficia direct: poienile vor fi menținute prin pășunatul zimbrilor și pădurile vor dobândi o mai bună structură naturală, totodată spre beneficiul cerbilor și a căprioarelor, iar fauna sălbatică se va reîntregi.

Despre proiectul LIFE Carpathia

Această acțiune a fost realizată în cadrul proiectului LIFE Carpathia („Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, LIFE18 NAT/RO/00108). Principalul scop al proiectului este reconstrucția habitatelor degradate și aplicarea unor măsuri de conservare care să permită refacerea proceselor naturale și care deopotrivă să creeze beneficii comunităților locale din zona Munților Făgăraș.

Proiectul este implementat de Fundația Conservation Carpathia, în parteneriat cu Asociația Ocolul Silvic Carpathia, Asociația de Vânătoare Piatra Craiului Făgăraș Conservation, SC Carpathia Agro & Finance SRL, Conservation Capital Consulting Ltd., Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș – Basarab I și ProPark – Fundația pentru Arii Protejate, între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene prin programul LIFE Nature (www.ec.europa.eu) și a Fundației Arcadia prin programul ELP (Endangered Landscapes Programme, www.endangeredlandscapes.org). Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.

8 zimbri au fost puși în libertate în Munții Făgăraș, in Argeș, zona Pecineagu

Publicată de Profit 24 TV pe Miercuri, 27 mai 2020

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Atac dur la adresa lui Florin Cîțu: Daca nu știe cum să găsească bani să lase pe altcineva care știe cum să gestioneze politica bugetară

Publicat

in

De

,,Legea dublarii alocatiilor este in vigoare din ianuarie.

De atunci ministrul de finante trebuia sa prinda banii in buget.

Publicitate

A avut o rectificare si nu a facut acest lucru desi chiar guvernul din care face parte a stabilit ca alocatiile se vor da dublate de la 1 august.

Prin neprinderea sumelor necesare la rectificarea din martie a fost încălcată legea 69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare care obligă guvernul sa prinda toate sumele pentru care exista acte normative in vig

Astăzi, CCR s-a pronuntat pe altceva iar ministrul finantelor nu poate păcăli pe nimeni.
CCR s-a pronuntat pe constitutionalitatea legii de respingere a Ordonanței Guvernului prin care s-a prorogat termenul de punere in aplicare a legii dublarii alocațiilor.
Cu alte cuvinte legea este constitutionala, ordonanța este respinsa.
Adica alocatiile trebuiesc platite imediat,începând cu data de 1 a lunii următoare.
Daca ministrul finantelor nu stie cum sa gaseasca bani sa lase pe altcineva care stie cum sa gestioneze politica bugetara.
Bani sunt in bugetul de stat.
Pana la următoarea rectificare sunt la subcapitolul alocatii pentru copii din capitolul asistență sociala din bugetul MMPS iar la rectificare din redistribuiri de la alte capitole si ministere, în special bunuri si servicii.
Iar daca tot bate moneda cu sursa de finantare ii recomand sa citeasca regulile si principiile bugetare, art. 8 alin 2 din legea 500/2002 a finantelor publice dar si legea 69/2010 si sa observe ca nici unui venit nu-i poate fi atribuită o anumita cheltuiala.
Sursa de finantare se regadeste in legea bugetului de stat si in tectificarile anuale.

Am mai spus: Cine nu plătește factura socială în acest an pleacă acasă.
Si nu pentru că vrea o persoana sau alta ci pentru ca daca nu achiti factura socială distrugi economia.
Simplu.
Apă rece! Și carte!”

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

E oficial! Au fost aprobate noile reguli

Publicat

in

De

Noile reguli pentru terasele din Centrul Istoric al Capitalei au fost aprobate, miercuri, de Consiliul General al Municipiului București, în contextul pandemiei generate de noul coronavirus.

Între localurile vecine vor trebui montate separatoare din sticlă sau jardiniere înalte, iar perimetrul terasei va fi trasat de Municipalitate în aşa fel încât să se poată respecta un culoar de trecere de patru metri pe mijlocul străzii. De asemenea, televizorul va fi permis la terase la marile evenimente cultural-sportive.

În regulamentul din 2016 se cerea respectarea culoarului de 4 metri, însă majoritatea comercianților nu respectau acest lucru, iar folosirea televizorului pe terasă era interzisă, notează Hotnews.

Noul regulament prevede că terasele nu pot fi amplasate în dreptul clădirilor care au faţadele degradate sau cu pericol de prăbuşire a elementelor decorative şi a tencuielii. Constatarea va fi făcută de către o comisie stabilită prin dispoziție a primarului general.

Stelian Bujduveanu, consilier general PNL, susţine că această prevedere figura şi în vechiul regulament, mai puțin comisia care să stabilească starea fațadei. Liberalul este de părere că această comisie ar putea face abuzuri.

– amplasamentul teraselor va fi trasat de Administrația Străzilor și delimitat de agentul comercial astfel încât să fie lăsat un culoar de trecere de 4 m. Și până acum trebuia asigurat un culoar de 4 m pentru trecere, dar prevederea nu era respectată.

”La avizare și amplasare se vor utiliza dungile de ghidaj/delimitare ce vor fi figurate pe planurile anexă la prezentul regulament astfel încât să asigure pe axul străzii o distanță (culoar) liberă de 4 m. Este obligatia agentului economic să aibă terasa delimitată. În situaţia în care nu este delimitată avizul nu este valabil. Operatiunea de trasare se va face de către Administrația Străzilor.”, se arată în regulamentul propus.

– terasele trebuie separate între ele și față de stradă cu geam securizat sau jardiniere din lemn și metal.

”Între terase se va putea realiza o separare faţă de vecini si maximum 2,5 m față de stradă exclusiv din elemente de mobilier urban din: a) Sticlă (geam securizat) clară, dimensiune maximă L= 1,25m, H=1,50m, montată în cadre metalice, negre, sprijinită pe tălpici şi nefixată în pavajul străzii, nedepăşind suprafața spațiului închiriat. b) Jardiniere de lemn/metal, dimensiuni maxime L=1,25m, H=1,50m, 1=0,50m, simplu aşezate pe pavajul străzii.”, se arată în regulamentul propus.

– terasele nu pot fi amplasate în dreptul clădirilor cu faţade degradate, cu pericol de prăbuşire a elementelor decorative, tencuieli etc. Constatarea va fi făcută de către o comisie stabilită prin Dispoziție a Primarului General.

– aprovizionarea unităților se va desfăşura zilnic între orele 06:00 şi 10:00. Accesul în afara acestui interval se va putea face cu plata unui tarif în valoare de 300 lei/acces. Plata se va face către Administraţia Străzilor Bucureşti. Mijloacele auto care asigură aprovizionarea vor avea acces în Centrul istoric astfel: intrare pe str. Doamnei şi str. Lipscani şi ieşire pe str. Şelari şi str. Căldărari.

– pe terasele sezoniere sunt interzise: mobilierul pentru servire, inclusiv automatele de vânzare, instalaţiile frigorifice, de preparare a produselor sau de spălare a veselei, standurile/vitrinele de prezentare a produselor şi aparatura electronică de tip TV, plasmă, LCD, LED, video-proiectoare, inclusiv alimentarea cu energie electrică a acestora, cu excepţia marilor evenimente cultural sportive.”

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend