Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO! 6 mașini INCENDIATE INCENDIATE la Curtea de Argeș ! Tinta, tanar care lucrează în străinătate

Avatar

Publicat

in

Alerta maxima, azi dimineață, la Curtea de Argeș dupa ce un apel la 112 venit în jurul orei 04:00, anunța că  pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiu Curtea de Argeș, ard mai multe autoturisme. Incidentul s-a petrecut în vecinătatea blocului ANL

La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. conform datelor oferite de ISU Argeș, au ars complet trei autoturisme, o mașină a fost afectată în proporție de 20%, iar alte două vehicule ale aceluiași proprietar au fost și ele afectate. Salvatorii vorbesc despre cazul unui piroman, focul fiind pus intenționat.

Publicitate

Potrivit informatiilor, vizat în acest caz a fost decât un singur proprietar, care avea mașinile parcate într-o parte și în alta a parcării. Cele două vehicule au fost incendiate intenționat, iar flăcările s-au extins și la celelalte autoturisme.
Bărbatul vizat lucrează în străinătate, în domeniul construcțiilor.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Adrian Năstase, intervenție, în direct, la Antena 3: Se readuce în circuitul public un partid important

Avatar

Publicat

in

De

Fostul premier al României, Adrian Năstase, a intervenit, în direct, la Antena 3, vineri seara. Năstase a lăudat modul în care echipa de conducere a PSD a „reușit să scoată partidul de la reanimare după seria de înfrângeri.

Echipa actuală a încercat să scoată şi a reuşit să scoată partidul de la reanimare după seria de înfrângeri. Eu sunt un tip optimist, practic se readuce în circuitul public un partid important. Lucrul acesta este evident, iar programul politic anunţat astăzi, cu câteva dintre elementele pe care le-aţi observat, după părerea mea ar trebui să ne facă să fim optimişti în legătură cu direcţia în caare evoluează partidul şi probabil că Vasile Dâncu a avut o anumită contribuţie aici”, a spus fostul premier, într-o intervenție la Antena 3.

Publicitate

Adrian Năstase se bucură că s-a revenit la sugestia sa, anume la cea de patriotism economic.

M-am bucurat să găsesc acolo una dintre sugestiile mele mai vechi, din 2012, cea legată de patriotismul economic. Cred că este nevoie în momentul de faţă să trecem la un nou capitol în ceea ce priveşte zona economică. Este clar că intrăm într-o perioadă de competiţie, din punct de vedere economic, cu alte ţări, iar ideea patriotismului economic – nu e folosit termenul de naţionalism sau protecţionism – dar uitaţi-vă peste tot în lume că apar aceste accente pe care şi noi ar trebui să ni le asumăm„, a afirmat Năstase.

Vezi și

SURSE O altă versiune a uciderii lui Emi Pian! Cum ar fi început bătaia: ‘Ce-mi vorbești, mă, mie așa, în nas?’

Un cadru medical cerea șpăgi de mii de euro pentru falsificare de acte și angajări prin ‘pile’

Mare atenție! Amenda va fi majorată pentru această faptă

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Execuții la pachet făcute de Ludovic Orban și Marcel Vela! Au dat afară 9 oameni și au numit 3

Avatar

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, au făcut nouă execuții vineri seara.

Orban și Vela au executat șase prefecți și trei subprefecți. De asemenea, au numit doi prefecți și un subprefect.

Publicitate

Hotărârile luate de Guvernul Orban

HOTĂRÂRE a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Argeș de către Soare Emanuel

HOTĂRÂRE a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bacău de către Miroșeanu Liviu Alexandru

HOTĂRÂRE a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bistrița-Năsăud de către Dolha Nechita-Stelian

HOTĂRÂRE a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Brăila de către Boboc Cătălin

HOTĂRÂRE a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Mehedinți de către Pavel Cristinel

HOTĂRÂRE a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Vâlcea de către Costea Tiberiu

HOTĂRÂRE a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Argeș de către Bughiu Adrian-Dumitru

HOTĂRÂRE a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Caraș-Severin de către Sărăor Elena-Adriana

HOTĂRÂRE a Guvernului privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Vâlcea de către Fârtat Sebastian

HOTĂRÂRE a Guvernului privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bacău de către Ailenei Sorin-Gabriel

HOTĂRÂRE a Guvernului privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Vâlcea de către Fârtat Sebastian

HOTĂRÂRE a Guvernului privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Argeș de către Cîrstea Corneliu.

Vezi și

SURSE O altă versiune a uciderii lui Emi Pian! Cum ar fi început bătaia: ‘Ce-mi vorbești, mă, mie așa, în nas?’

Un cadru medical cerea șpăgi de mii de euro pentru falsificare de acte și angajări prin ‘pile’

Mare atenție! Amenda va fi majorată pentru această faptă

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend