Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Viceprimarul Capitalei, despre situația de la Spitalul Foișor: ‘Avem unii manageri de spital care se comportă ca în niște spitale personale’

Avatar

Publicat

in

Viceprimarul Horia Tomescu susține că în momentul de față în București avem parte de un „război” în lumea medicală. Tomescu mai spune că a informat primarul general, pe Nicușor Dan, cu privire la anumite probleme din spitalele bucureștene.

„În momentul de față în București avem un război.

Tratamentul pentru persoanele infectate COVID este unul singur: oxigenul. Pe de altă parte avem unii manageri de spital care se comportă cu spitalele publice ca în niște spitale personale.

Managementul din spitalul Foișor s-a împotrivit încă de la începutul anului ca spitalul să fie transformat în spital Covid.

Spitalul Foișor nu e un spital de urgență, dar are o secție ATI generoasă și celelalte paturi au rampe de oxigen la fiecare pat care permit conectarea pacienților la oxigen”, a spus Horia Tomescu, la Digi24.

Citește și: Un deputat PNL îl desfiinţează pe Vlad Voiculescu: ‘Ministerul Sănătății nu poate fi agenție de marketing online’

„Acest spital apare inițial pe lista spitalelor Covid iar apoi dispare.

Acest spital e unul dintre ultimele spitale pe care le avem care nu au fost folosite. Conducerea spitalului s-a împotrivit pentru că nu considera că spitalul e unul de urgență.

Eu am informat primarul general în mai multe ocazii referitor la anumite probleme din spitale.

E o situație regretabilă pentru care îmi cer iertare”, a concluzionat viceprimarul.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Stelian Țurlea prezintă cartea zilei: ‘România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică și socială’, de Michael Shafir

Avatar

Publicat

in

De

Stelian Țurlea prezintă în Mediafax cartea zilei. Este vorba despre ‘România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică și socială’, de Michael Shafir.

Ce rost poate avea publicarea unei traduceri 35 de ani mai târziu, într-un context social care se vrea cu totul diferit de cel de care se ocupă acest tom? – se întreabă autorul acestei cărți celebre în prefața la ediția în limba română.

Tot el scrie: Încerc răspunsul acestei întrebări în epilogul care încheie ediția de față.

Michael Shafir este profesor emerit la Institutul de Studii Doctorale, Școala de Relații Internaționale şi Studii Strategice, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj. A obținut titlul de doctor în ştiinte politice la Universitatea Ebraică din Ierusalim, în 1981. A fost directorul secției de ştiri pentru străinătate la Kol Israel, Ierusalim, director adjunct al Diviziei Sondaje Opinie Publică la Radio Europa Liberă, Műnchen, şi şeful sectiei de cercetare pentru România la acelaşi post de radio.

Odată cu mutarea postului la Praga, dr. Shafir a devenit cercetător principal la Open Media Research Institute, revenind ulterior la Radio Europa Liberă, unde a fost coordonator principal pentru cercetarea Europei Centrale şi de Est şi redactor-șef al publicatiei East European Perspectives. Profesorul Shafir a publicat, in 1985, volumul Romania: Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulated Change, editat la Frances Pinter, Londra şi Lynne Rienner, Boulder. In 2002, a publicat la Editura Polirom, din Iași, volumul Intre negare şi trivializare prin comparatie. Negarea Holocaustului in îările postcomuniste din Europa Centrală şi de Est, publicat in acelaşi an şi la Ierusalim, in limba engleză. In 2010, a publicat volumul Radio-grafii şi alte fobii, la Editura Institutul European din Iaşi.

În cartea de față, după ce analizează sistemul politic comunist român, economia șistructura socială și consecințele sale politice, precum și poltica externă în vremea comunismului, Michael Shafir introduce în epilog conceptul de „schimbare simulată”. Această „funcționează atât la nivel intern, cât și la nivel extern, iar direcțiile funcționării acesteia sunt atât din vârful piramidei politice și sociale înspre baza baza piramidei,cât și de la bază înspre vârfurile acesteia. Cu alte cuvinte, schimbarea simulată este, în același timp, și una de două ori simulată.” Michael Shafir explică cum a funcționat această simulare și cum continuă și în zilele noastre: simbolul pseudo-realității comuniste va deveni lăcașul pseudo-realității postcomuniste: simularea instituțională (parlamentul) în cadrul căruia domină însă norma impersonală a prea bine cunoscutei formule svyazi, blat, tolkah, în imediata vecinătate a altui colos, nici el mai prejos din punct de vedere normativ.”

Citește și: Luptele interne din TVR pentru conducerea televiziunii! Dezvăluirile lui Ionuț Cristache: ‘Nu cumva poate fi încadrat la trafic de influență?’

Concluzia concluziilor: o continuitate cu perioada comunistă.

Michael Shafir – România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică și socială. Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu. Editura Meteor Press. 432 pag.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Verdictul EXPERTULUI: ‘Cele afirmate de ÎPS Teodosie nu se înscriu în sfera discriminării. Rolul Statului nu este acela de a evalua interdictiv dogmele’

Avatar

Publicat

in

De

O nouă scindare a apărut, într-o parte a societății civile, în urma unor afirmații făcut de ÎPS Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre rolul femeii în Biserică, precum și despre cum este văzută în teologia ortodoxă. Declarațiile ierarhului i-au scandalizat pe unii, care nici măcar nu au văzut ce a spus ÎPS Teodosie, ci bazându-se mai mult pe titlurile unor știri sau pe afirmațiile altora.

Lucrurile par să degenereze, mai ales că o asociație de magistrați activiști, care își exprimă opiniile despre starea justiției și politică pe rețelele de socializare, chiar fiind sancționați de forurile lor pentru asta, a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării acuzând că declarațiile, mare parte teologice, făcute de ÎPS Teodosie sunt discriminatorii la adresa femeii.

Citește și: VIDEO ÎPS Teodosie explică de ce femeia nu are roluri importante în Biserică: Are condiţia slăbiciunilor sale. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri

STIRIPESURSE.RO a făcut demersul normal în astfel de situații și a vorbit cu unul dintre puțini avocați teologi din România. Radu Zidaru, avocat și membru al Centrului de Studii Nomocanonice din cadrul Universității Babeș Bolyai – Cluj-Napoca, lector al FoRB România, a analizat declarațiile făcute de arhiepiscopul Tomisului și consideră că ele nu sunt discriminatorii. Mai mult, avocatul Radu Zidaru opinează că ”(…) rolul Statului nu este acela de a evalua interdictiv dogmele, ci de a elabora politici publice de protejare a libertății religioase”.

Citește și: Asociația VeDem Just a sesizat CNCD în legătură cu declarațiile ÎPS Teodosie despre femei

Cristi Șelaru: Declarații făcute de ÎPS Teodosie au scindat, din nou, o parte a opinie publice. Așa cum era normal, cei anti-clericali și anti-biserică l-au atacat și au văzut în cuvintele sale jigniri și discriminare la adresa femeii. Din punct de vedere legal, considerați că ceea ce a spus ierarhul de la Constanța se înscrie în ceea ce numesc unii discriminare?

1. Nu am văzut sesizarea însă, personal, cred că cele afirmate de ÎPS Teodosie nu se înscriu în sfera discriminării, așa cum este ea reglementată în OUG nr. 137 din 2000 și este foarte important a sublinia acest aspect, deoarece, în mod subiectiv, unii pot vedea discriminarea într-un fel, iar alții în alt fel, fiecare după cum îi pică mai bine. De asemenea, afirmațiile nu înscriu în sfera discriminării, fiindcă ele nu probează intenția de a discrimina și de a leza demnitatea sau a crea stări negative pentru un grup de persoane sau o comunitate și nici preexistența unui atare scop. Este de subliniat și faptul că ordonanța întrebuințează termeni foarte generali și lipsiți de previzibilitate, ca: orice comportament manifestat în public sau orice comportament activ ori pasiv și, dacă vinovăția sau nevinovăția unei persoane fizice ori juridice atârnă de acest orice, sunt justificate unele rezerve privind obiectivitatea eventualei investigații. Deci, ordonanța însăși suferă de vicii de neconstituționalitate care pot lăsa loc arbitrariului.

Cristi Șelaru: Care ar fi argumentele în favoarea celor care spun că ÎPS Teodosie a discriminat femeile?

2. Cel mai probabil spusele ierarhului, dar problema este că ele sunt scoase din context și cosmetizate cu fraze exagerate, nesusținute în mod real. Există o discriminare reală și o falsă discriminare, iar atunci când noi, ca popor, suntem obligați, să purtăm pe cap izmenele unei conștiințe pervertite de trufie și patimi, cred că noi suntem cei discriminați.

Cristi Șelaru: Sunteți și teolog, dar și avocat. Din punct de vedere teologic, cuvintele rostite de ÎPS Teodosie se înscriu în dogmatica ortodoxă?

3. Din punct de vedere teologic, spusele Înaltului Teodosie se încadrează în limitele stabilite de învățătura creștină și trebuie arătat că teologia ortodoxă apelează, de multe ori, la paradoxuri, pentru a evidenția unele aspecte mai importante. Aici se vădește dificultatea sau poate chiar reaua credință la unii, când fie se poticnesc, fie insistă pe aspectul negativ al afirmației teologice, făcând abstracție de cel pozitiv, care este, întotdeauna, determinant. Este foarte greu de acceptat că învățătura de credință ortodoxă ar fi una misogină, câtă vreme femeia însărcinată este asemănată chivotului de pe Sfânta Masă, acea cutiuță ce conține Sfânta Împărtășanie pentru tot anul.

Cristi Șelaru: Dacă CNCD decide să analizeze cazul, putem vorbi despre un conflict între stat și Biserică?

4. Fiind sesizat cu aferenta cerere, CNCD-ul trebuie să-i dea o rezoluție. Biserica posedă un set de învățături și valori care nu sunt identice cu cele ale Statului și, personal, cred că poate apărea un conflict doar atunci când Statul, prin autoritățile sale, se va amesteca în problemele ce țin de dogma Bisericii, sub pretextul artificial al lezării ordinii de drept. După părerea mea, rolul Statului nu este acela de a evalua interdictiv dogmele, ci de a elabora politici publice de protejare a libertății religioase, așa cum elaborează politici publice pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Cristi Șelaru: ÎPS Teodosie nu este persoană fizică, este ierarhul care conduce una dintre cele mai importante Arhiepiscopii din Biserica Ortodoxă Română. Poate CNCD să disocieze spusele arhiepiscopului fără să aducă atingere Bisericii?

5. Sesizarea la CNCD a fost făcută împotriva ierarhului, în calitate de persoană fizică, și pentru organul colegial abilitat, acest aspect contează mai puțin. Pentru creștini, însă, învățătura transmisă de episcop este învățătura Bisericii și a cenzura învățătura transmisă de episcop, în virtutea unor criterii pur umane și nestatornice, înseamnă a atenta la însăși ființa Bisericii.

Cristi Șelaru: Se poate judeca un citat din Biblie prin prisma legislației actuale?

6. Nu cred să este posibil din perspectiva prevederilor OUG nr. 137/2000, însă lucrurile sunt extrem complicate la nivel normativ, datorită dorinței unora de a impune în spațiul public valori care, de cele mai multe ori, contravin Cărții după care poporul român a învățat să citească.

Cristi Șelaru: Există riscul să se ajungă ca anumite pasaje din Biblie să fie considerate discriminatorii și preoții să se teamă, de exemplu, în cazul în care CNCD va considera discriminarea femeilor ceea ce a spus ÎPS Teodosie, să mai rostească predici bazate pe versete din Biblie?

7. Riscul există pe viitor, datorită tendinței omului de a se îndepărta de valorile care-i asigură mântuirea și de a-și configura altele, în acord cu propriile plăceri. Aspectul că un citat din Biblie este considerat discriminant de către o persoană sau grup de persoane vădește un conflict interior în aceștia. Eva și, apoi, Adam au mâncat din pom [Facere III, 6], după care, fugind de responsabilitate, s-au pitit în bălării. Așa și omul modern, care este atenționat sau care doar se întâmplă să audă niște povețe care deșteaptă în el glasul conștiinței, fugind de responsabilitate, se pitește în spatele discriminării. În viziunea mea, nu pantalonii ong-iști pe care-i poartă o femeie o fac puternică ci darul și dragostea acesteia de a naște în mine soțul, fiul sau nepotul ideal.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend