Conecteaza-te cu noi

Comunicate de Presa

Viață pentru o minune! Inimioara Alexandrei va înceta să mai bată fără dragostea noastră!

Publicat

in

alexandra

Micuța de numai 5 luni a familiei Dogariu, Alexandra, suferă de defect septal ventricular, o malformație congenitală a inimii, care-i pune viața în pericol. Intervenția chirurgicală poate fi făcută și în România, la costuri mult mai mici decât în străinătate, la Spitalul Monza din București, iar suma necesară care îi va salva viața este 21.000 de lei.
Deși abia au reușit să treacă de șocul veștii primite de la medici, părinții micuței s-au mobilizat pentru a face tot ce le stă în putință ca să o salveze pe Alexandra până nu va fi totul în zadar. În sprijinul părinților a venit Asociația “Salvează o inimă”, care a demarat o urgentă campanie pentru strângerea fondurilor necesare, pe platforma de donații online – www.salveazaoinima.ro. Până la ora actuală, pe website, datorită oamenilor cu suflet, s-au strâns, în timp record, aproximativ 60% din fonduri. Banii vor fi folosiți pentru intervenția chirurgicală pe care o va realiza doctorul Mircea Cotul, unul dintre cei mai buni specialiști în chirurgice cardiovasculară pediatrică din România.
“Șansele ca micuța să se facă bine sunt foarte mari, România având unii dintre cei mai buni specialiști în chirurgie cardiovasculară pediatrică din Europa, iar costurile sunt mult mai mici aici decât în restul Europei, spre exemplu. În timp record am reușit să strângem o mare parte din banii necesari și mai avem foarte puțini pași de făcut ca să-i salvăm viața. După foarte multe campanii umanitare derulate la nivel național și care s-au încheiat cu succes, am constatat că românii sunt persoane generoase, cu suflet mare și sar imediat în sprijinul semenilor lor, mai ales dacă acel seamăn este un bebeluș care are toată viața înainte”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.
Cei care vor să salveze inimioara Alexandrei, o pot face donând online, pe website-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/dogariu-alexandra/ sau direct în conturile tatălui, Dogaru Emilian – RO28BTRLRONCRT0293393501 (Ron) sau RO75BTRLEURCRT0293393501 (Euro).
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Finanțarea europeană asigură dezvoltarea durabilă și tranziția spre o economie ecologică, verde

Publicat

in

De

ASOCIAȚIA FORESTIERILOR DIN ROMÂNIA – ASFOR a prezentat în data de 9 iunie 2020 ministrului Costel Alexe un set de propuneri menite să asigure stabilitatea economiei forestiere și nevoile de lemn ale populație. Evenimentul a fost organizat de Universitatea Transilvania din Brașov, cu participarea mai multor factori de decizie și reprezentanți ai asociațiilor profesionale din domeniu.

Au fost propuse intervenții pe termen scurt: sprijin pentru plata salariilor angajaților din sectorul forestier și prelucrarea primară a lemnului, pentru achiziția dispozitivelor IT necesare implementării SUMAL, pentru achiziția de clupe electronice și aplicații electronice de măsurare – intervenții menite să contribuie la asigurarea trasabilității lemnului recoltat.

Angajații din domeniul exploatării și prelucrării primare a lemnului au nevoie de un sprijin asemănător celui primit de angajații din domeniul construcțiilor și anume scutirea de la plată a impozitului și a asigurărilor de sănătate. În același timp se impune găsirea unor soluții de finanțare a unor programe de calificare a muncitorilor din exploatarea și prelucrarea primară a lemnului. O soluție ar putea fi fondurile europene alocate prin Green Deal.

În pădure muncitorii forestieri sunt frecvent expuși accidentelor de muncă. Un sprijin pentru dotarea cu echipamente de protecție ar fi acceptarea la deducerea din impozitul pe venit, total sau parțial, a sumelor folosite pentru achiziția echipamentelor de protecție dar și a costurilor cu activitățile de autorizare specifice (ISCIR, ITM, etc). Este necesară finanțarea, în aceleași condiții de deductibilitate, a unor asigurări colective de viață pentru muncitorii care activează în exploatarea lemnului.

Se impune același tratament fiscal al accizei la carburanți precum cel aplicat în agricultură și piscicultură. În acest sens este corect să fie eliminate accizele pentru carburanții folosiți în lucrările din pădure sau depozite.

Stabilitatea și dezvoltarea economiei forestiere pe termen lung trebuie să se realizeze prin investiții asigurate din fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană.

Construcția drumurilor forestiere și a depozitelor de lemn garantează protejarea mediului, crește siguranța muncii, asigură un grad de colectare mai ridicat dar și o utilizare mult mai eficientă a lemnului.

ASFOR a prezentat în data de 9 iunie 2020 ministrului Costel Alexe un set de propuneri menite să asigure stabilitatea economiei forestiere și nevoile de lemn ale populație.

Sectorul forestier are nevoie de tehnologii moderne de recoltare și prelucrare a lemnului, în acest sens este necesar să fie accesate linii de finanțare care să permită investiții în utilaje, unelte și echipamente folosite în lucrările specifice de recoltare, colectare, sortare a lemnului dar și în producția de produse din lemn.

Recoltarea sustenabilă și valorificarea superioară a lemnului are ca scop principal asigurarea nevoilor interne de lemn ale României, lemn pentru construcții, mobilă, industrie, foc, dar și exportul de produse din lemn.

Prin programe dedicate statul trebuie să încurajeze utilizarea lemnului în construcții și în special casele din lemn, edificate atât de autoritățile publice, cât și de persoanele fizice și juridice. Reducerea cotei TVA pentru lemnul utilizat în construcții la 5%, poate stimula utilizarea lemnului în construcții.

Un procent important din populația aflată în mediul rural se încălzește folosind lemnul. Pentru o utilizare eficientă a resursei de lemn, România are nevoie de un program de finanțare a achiziției instalațiilor de încălzire cu randament de ardere ridicat și de eliminare a TVA pentru lemnul de foc.

Noile programe de finanțare, că vorbim de PAC (Politica Agricolă Comună) prin FEADR, că vorbim de granturi de 200 mii euro prin AFM (Administrația Fondului de Mediu), trebuie să se adreseze IMM-urilor românești și să încurajeze obținerea de produse din lemn, case din lemn și mobilier. Prin aceste măsuri cu siguranță va crește gradul de prelucrare a lemnului și de ocupare a forței de muncă.

Lemnul și produsele din lemn înseamnă 3,5% din PIB, 2,8 miliarde de euro input de valută în economia românească din exporturi, 1,9 miliarde de euro plus la balanța comercială. România are în acest moment o șansă unică de a se adapta rapid la noua politică europeană de dezvoltare a unei noi economii ecologice, verzi.

(https://asfor.ro/2020/06/10/finantarea-europeana-asigura-dezvoltarea-durabila-si-tranzitia-spre-o-economie-ecologica-verde/)

PREȘEDINTE

Ciprian Dumitru MUSCĂ

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Gelu Tofan, PNL Argeş: „Bulibăşeală marca PSD! Agenţii economici mijlocii nu ştiu cine le va administra obligaţiile fiscale!”  C.P.

Publicat

in

De

Prin adoptarea legii nr. 30/2018 pentru completarea Codului de Procedură Fiscală, Parlamentul a stabilit ca administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii să fie executată de către organul fiscal judeţean.
Măsura era una necesară şi dorită de către agenţii economici şi ar fi trebuit să fie aplicată de la 1 aprilie 2018. Însă lucrurile nu au stat deloc în felul acesta, pentru că Guvernul a prorogat acest termen de două ori, iar acum nu se ştie când şi dacă va fi adoptată această măsură.

Preşedintele Comisiei Economice a PNL Argeş, Gelu Tofan a declarat:
„Dezamăgire mare în rândul agenţilor economici mijlocii, pentru că Guvernul a prorogat acest termen deja de două ori! Iar consecinţa este aceea că agenţii economici trebuie să meargă sute de km până la sediile regionale ale organelor fiscale, în situaţia în care ar fi trebuit, de jumătate de an încoace, să-şi administraze la nivel judeţean obligaţiile fiscale datorate statului!”

În plus, deputatul PNL Dan Bica a formulat o întrebare pe această temă Ministrului Finanţelor Publice, dl. Orlando Teodorovici.

Iată ce spune Dan Bica:

„Dat fiind că administratorii agenţilor economici care se încadrează în această categorie sunt puşi în situaţia inadmisibilă de a nu afla, până la sfârşitul anului, cărui organ fiscal competent se vor adresa în viitor, vă soliticit să răspundeţi la următoarele întrebări: 1. Care sunt motivele pentru care ANAF nu s-a putut organiza pentru imlementarea Legii 30/2018? şi 2. Ce măsuri a întreprins Ministerul pe care-l conduceţi, de la data promulgării legii respective până în prezent, pentru ca aplicarea dispoziţiilor acesteia să nu se lovească de piedici administrative, cum ar fi deficitul de personal, lipsa echipamentelor informatice sau a spaţiilor necesare pentru organele fiscale judeţene?”

Sigur că Ministrul Finanţelor Publice, Orlando Teodorovici nu a răspuns acestor întrebări.
Până când se vor lămuri lucrurile, agenţii economici vor trebui să meargă la sediile regionale ale organelor fiscale, iar ANAF este pus în situaţia de a nu şti cum trebuie să se organizeze. Pe scurt, o bulibăşeală marca PSD!

 

Departamentul de Comunicare al PNL Argeş

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend