Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Vești bune pentru o categorie de români! Vor putea primi un nou ajutor financiar

Publicat

in

Cadrele militare aflate la prima numire în funcție, mutate în interes de serviciu, detașate sau împuternicite într-o garnizoană în care nu dețin o locuință vor putea beneficia de ajutor de la stat și pentru plata caselor cumpărate în rate, potrivit unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial.

Astfel, după ce, de la sfârșitul anului trecut, militarii pot primi o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata creditelor imobiliare sau ipotecare, în curând vor putea primi ajutor de la stat și pentru plata caselor cumpărate în rate.

Legea nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare a apărut luni în Monitorul Oficial, iar măsurile cuprinse de aceasta urmează să se aplice de joi.

Pe lângă alte modificări ce vizează cadrele militare, legea aduce prevederi noi legate de compensația pe care o pot primi acestea pentru achiziția de locuințe. Mai exact, cadrele militare, adică cei ce au grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, care sunt numite în prima funcție, mutate în interes de serviciu, detașate sau împuternicite într-o garnizoană și care nu au o locuință vor putea beneficia de o compensație pentru plata ratelor sau fracțiuni din acestea pentru locuințele cumpărate în rate.

Această prevedere apare după ce, de la sfârșitul anului trecut, cadrele militare care au fost numite în prima funcție sau care au fost mutate în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu, nici soțul sau soția nu dețin o locuință în acea localitate, cărora nu li se poate asigura un spațiu de locuit corespunzător și care au contractat un credit ipotecar sau imobiliar beneficiază de o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata împrumutului contractat.

Așadar, după ce măsurile cuprinse în acest act normativ se vor aplica, cadrele militare vor putea beneficia de compensație atât pentru plata ratei lunare a unui credit ipotecar sau imobiliar, cât și pentru contractele de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Această compensație lunară se va acorda, potrivit legii, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau a contractului de vânzare-cumpărare în rate și doar pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Totodată, sumele se vor justifica cu un contract de credit ipotecar sau imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.

Citește și:

Adevăratul motiv! De ce ar fi fost, de fapt, arestat Radu Mazăre în Madagascar

EXCLUSIV Afacerea soției lui Mihai Gâdea a explodat! Lovitura dată de Agatha Kundri – Profitul s-a triplat

Lovitură pentru companiile de telefonie mobilă! Orange, Vodafone, Telekom și Digi riscă amenzi uriașe

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Numărul persoanelor din Iași care se vaccinează împotriva COVID-19 a crescut

Publicat

in

De

Prefectul Marian Grigoraş a informat, sâmbătă, că în cursul zilei de vineri în judeţul Iaşi au fost administrate 5.591 doze de vaccin, în creştere cu peste o mie faţă de ziua precedentă, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, dintre cele 5.591 doze de vaccin administrate în cursul zilei de vineri, 3.682 sunt imunizări cu prima doză, 517 cu a doua doză, 1.392 cu doza trei.

Comparativ, pe 21 octombrie în judeţul Iaşi au fost vaccinate 4.520 de persoane, 2.890 dintre acestea fiind imunizate cu prima doză şi 438 cu doza a doua, iar 1.192 cu doza trei.

“Cele mai multe vaccinări s-au făcut la centrul de la Cinematograful Victoria – 505, Casa de Cultură a Studenţilor – 439, centrul Palas – 432, centrul Gara Iaşi – 395, centrul comercial Era – 364. Dintre medicii de familie, cele mai multe doze zilnice au fost administrate, aşa cum ne-a obişnuit, la cabinetul doamnei doctor Virginia Iulia Movileanu, din Paşcani – 100 de persoane vaccinate”, informează prefectul Marian Grigoraş.

De la începutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, conform datelor centralizate, până pe 22 octombrie au fost efectuate 524.676 de imunizări. Din acest total, 256.135 persoane au fost vaccinate cu doza I şi 198.293 cu doza II, 28.876 de persoane s-au vaccinat cu a treia doza, iar pentru 41.372 de persoane a fost administrat vaccinul Johnson & Johnson.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

BNR îl omagiază pe Regele Mihai printr-o emisiune numismatică

Publicat

in

De

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 25 octombrie 2021, o emisiune numismatică cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României și o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru, conform Basilica.ro.

Atât replica proof, cât şi emisiunea numismatică cuprind chipul Regelui Mihai I al României.

Emisiunea numismatică

Potrivit unui comunicat emis de BNR, moneda din aur dedicată centenarului naşterii regelui are următoarele caracteristici:

Aversul redă corpul central al Palatului Regal din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „500 LEI” și anul de emisiune „2021”.

Reversul prezintă portretul Regelui Mihai I al României și inscripțiile în arc de cerc ,,REGELE MIHAI I” și ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.

Replica proof

Aversul relpicii după medalia jubiliară Ardealul Nostru reprezintă efigiile regilor Mihai I și Ferdinand I și a domnitorului Mihai Viteazul, suprapuse și orientate către stânga.

De jur împrejurul efigiilor se află gravat cu litere majuscule textul „ARDEALUL NOSTRU” şi anii „1601 – 1918 – 1944”. În partea dreaptă, jos, se află litera ,,R” de la ,,replică”.

Reversul are gravat în mijloc un cap de acvilă heraldică românească, având în partea de jos scris textul „ROMANIA”.

De jur împrejur sunt reprezentate stemele celor 11 judeţe din Transilvania de Nord, redobândită în anul 1944.

Medalia jubiliară Ardealul Nostru a fost emisă în data de 15 ianuarie 1945, cu scopul de „a încrusta în aur evocator ziua dezrobirii Ardealului de Nord și pentru a transmite și a se moșteni din generație în generație amintirea concretă a acelor pagini de istorie”. A fost emisă pentru a comemora eliberarea celor 11 județe din Ardealul de Nord încorporate de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, de la 30 august 1940.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend