Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Vești bune pentru fanii Ikea: Suedezii au început construcția celui de-al treila magazin în România

Publicat

in

Retailerul suedez Ikea a demarat lucrările de construcţie a unui nou magazin, ce va fi amplasat în Timişoara, în Dumbrăviţa, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Investiţia în magazinul din Timişoara se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro, iar pe lângă locurile de muncă prevăzute pentru faza de construcţie, la deschiderea noului magazin se vor alătura familiei Ikea aproximativ 250 de angajaţi.
Viitorul magazin de aproximativ 26.000 metri pătraţi, cu 780 de locuri de parcare, va fi amplasat la intersecţia dintre Drumul Naţional şi Calea Aradului, şi va oferi o gamă variată de produse de mobilier pentru casă, numeroase spaţii inspiraţionale pentru amenajări interioare, un restaurant cu specialităţi suedeze, o zonă de cafenea şi un loc de joacă pentru copii.

Conform reprezentanţilor companiei, noul magazin va folosi energie regenerabilă, va fi echipat cu panouri fotovoltaice şi va utiliza, pentru consumul de energie, o centrală geotermală, pentru încălzirea şi răcirea clădirii. În plus, în timpul construcţiei se vor lua măsuri ecologice speciale în materie de sortare şi eliminare a deşeurilor, precum şi de protecţie împotriva prafului, pentru a evita orice neplăceri pentru comunităţile învecinate.

De asemenea, obiectivul este de a recicla minimum 85% dintre deşeurile generate, din care 100% din deşeurile alimentare care provin de la restaurantul şi bistroul Ikea, acestea urmând să fie transformate în compost.

Primul magazin Ikea din România a fost inaugurat pe data de 21 martie 2007, în Bucureşti, zona Băneasa. În luna iunie 2019, Ikea a inaugurat un al doilea magazin în ţara noastră, pe Bulevardul Theodor Pallady din Capitală, în urma unei investiţii de 90 de milioane de euro, care a creat 600 de noi locuri de muncă.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Impozitarea multinaționalelor nu întârzie în România! Ministrul de Finanțe: ‘Este un obiectiv prioritar și vom pregăti toate măsurile necesare’

Publicat

in

De

Adoptarea și implementarea directivei privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE este un obiectiv prioritar și pentru România, urmând să fie aplicată de la 1 ianuarie 2023, a declarat ministrul Finanțelor Adrian Câciu la reuniunea miniștrilor de Finanțe din UE, informează Mediafax.

Propunerea de Directivă privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE a fost cel mai important subiect al reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare (Ecofin), desfășurată marți, 18 ianuarie 2022, la Bruxelles.

Miniștrii de Finanțe au fost invitați să confirme, la nivel politic, prioritatea acestui dosar și necesitatea transpunerii în legislația UE, până la 1 ianuarie 2023, a regulilor internaționale agreate în Cadrul Incluziv al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Directiva asigură o cotă minimă efectivă de impozitare de 15% pentru activitățile globale ale multinaționalelor. Regulile vizează toate grupurile mari, naționale sau internaționale, inclusiv din sectorul financiar, care au venituri financiare combinate de peste 750 milioane de euro pe an și care au compania-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE.

„România susține toate măsurile de combatere a planificării fiscale. Apreciem că acest proiect va contribui la asigurarea unei competiții echitabile în cadrul pieței interne a UE. Adoptarea și implementarea directivei este un obiectiv prioritar și pentru România, de aceea vom pregăti toate măsurile necesare implementării acesteia chiar de la 1 ianuarie 2023”, a precizat Adrian Câciu.

Miniștrii au discutat despre stadiul implementării Mecanismului de Redresare și Reziliență și au aprobat Concluziile cu privire la Raportul privind Mecanismul de Alertă 2022, Concluziile Analizei Anuale a Creșterii Durabile 2022 și Recomandarea pentru politica economică a zonei euro 2022. De asemenea, cei 27 au avut un schimb de opinii pe marginea mandatului UE pentru viitoarea reuniune G20, din februarie 2022.

La prima reuniune Ecofin organizată sub președinția sa, Franța și-a prezentat prioritățile în domeniul economic și financiar.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Fernando Alonso a suferit o nouă operaţie. I s-au scos plăcile de titan ca i-au fost puse atunci în maxilar

Publicat

in

De

Victima unui accident de bicicletă în februarie 2021, pilotul spaniol al echipei Alpine, Fernando Alonso, a dezvăluit că a suferit recent o nouă operaţie, la Berna (Elveţia), pentru a i se scoate plăcile de titan care i-au fost puse atunci în maxilar, conform news.ro.

O operaţie care a mers bine conform spaniolului, care se odihneşte înainte de a-şi începe pregătirea pentru următorul sezon de Formula 1.

Primele teste de iarnă vor avea loc în perioada 23-25 ​​februarie la Barcelona.

În februarie 2021, Alonso, care se afla pe bicicletă, a fost lovit de o maşină în apropiere de Lugano. El a stat atunci două zile în spital şi a fost operat la maxilar.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend