Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Veste bună pentru argeşeni -Cabinetul stomatologic din incinta spitalului va fi redeschis

Publicat

in

SPITAL CURTEA DE ARGESMedicii vor lucra cu Casa de Asigurări aşa că serviciile vor fi mai ieftine sau chiar gratuite
Începând cu luna iunie, Spitalul Municipal Curtea de Argeş ar putea avea din nou un cabinet de stomatologie. Acesta a fost amenajat complet în incinta instituţiei sanitare încă de acum câţiva ani, cu bani de la primărie şi diferite sponsorizări însă, în momentul în care Casa de Asigurări nu a mai subvenţionat nici un serviciu medical stomatologic, acesta a fost închis. La un moment dat se vorbea despre închirierea locaţiei unui medic stomatolog pentru cabinet particular însă nici această procedură nu a mai fost dusă spre finalizare.
Aşadar, conform declaraţiei managerului Spitalului Municipal Curtea de Argeş, Ionela Dăneţ, există toate şansele ca începând cu luna iunie cabinetul stomatologic să fie redeschis.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Florin Cîțu: ‘Nu trebuie să ne învârtim în jurul certificatului, trebuie să ne uităm la soluții care să ducă la obiective. Obiectivul nostru este de a avea mai multe persoane vaccinate’

Publicat

in

De

Președintele Senatului, liderul PNL Florin Cîțu, a declarat că „nu trebuie să ne învârtim” în jurul certificatului verde, ci trebuie să găsim soluții pentru ”a avea mai puține persoane infectate” și ”de a avea mai multe persoane vaccinate”.

Ministrul Sănătăţii este acolo pentru a rezolva problema care este astăzi, aici. Atunci era un alt ministru al Sănătăţii (n.r. în vară, anul trecut), astăzi avem o problemă, număr mare de persoane infectate, număr mic de persoane vaccinate. Ăsta este rolul ministru Sănătăţii pentru astăzi (…). Nu trebuie să ne învârtim în jurul certificatului, trebuie să ne uităm la soluţii care să ducă la obiective.

Care este obiectivul nostru? Obiectivul nostru este de a avea mai puţine persoane infectate, hai să vedem care sunt soluţiile, de a avea mai multe persoane vaccinate, haideţi să găsim soluţiile. Poate certificatul e una dintre ele, poate nu. Dar, până la urmă, eu aici am o problemă, că nu văd care e obiectivul, că altfel, dacă nu am obiectiv, nu pot să judec dacă cineva îşi face treaba sau nu. Oricum, evaluarea o face premierul şi dacă premierul este mulţumit, este bine atunci„, a precizat Cîţu, la Palatul Parlamentului, întrebat pe acest subiect.

El a fost întrebat cum comentează faptul că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spunea că „oportun era în august să fie aprobat acest certificat, acum deja nu mai are rost”.

Liderul liberal a afirmat că observă o creştere a numărului de infectări şi o scădere a numărului de vaccinări.

„Creşte numărul de persoane infectate, scade numărul de persoane vaccinate. Eu ştiu că în vară eram de pe băncile Parlamentului, acuzaţi de oameni care au astăzi puterea de decizie că nu creştem campania de vaccinare, că sunt persoane care sunt infectate în număr mare. Astăzi vedem acelaşi lucru, fără niciun fel de soluţii. Aşa se întâmplă în viaţă, câteodată te prind din urmă ipocrizia şi altele (…)”, a conchis Cîţu, informează agepres.ro.

Vezi și:

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a făcut anunțul momentului: Ce se întâmplă cu majorarea alocațiilor de stat pentru copii

Florin Cîțu, săgeți către Marcel Ciolacu: ‘Nu s-a gândit foarte bine când a venit cu această soluție. Să ne gândim ce vom face iarna viitoare, pentru că la vară știm foarte bine, consumul scade’

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

Diana Șoșoacă, proiect de lege devastator. Senatoarea vrea introducerea pedepsei cu închisoarea pe viață pentru această faptă

Publicat

in

De

Anul 2021 a fost unul al amenzilor pentru senatoare, după ce a încălcat regulile impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

La rândul ei, Diana Șoșoacă a contestat amenzile, însă a pierdut o parte dintre procese. Senatoarea a fost implicată în mai multe scandaluri în Parlamentul României.

Pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru cei care subminează economia națională

Exercitându-și atribuțiile de senator, Diana Șoșoacă a depus la Parlament un proiect de lege care vizează pedepsa cu închisoarea pe viață pentru cei care subminează economia națională. Proiectul nu este original, ci a fost preluat dintr-o altă propunere legislativă inițiată de  avocatul Dan Chitic, reprezentant recunoscut al mișcării antivacciniste.

În expunerea din motive, senatoarea a susținut că România a fost jefuită sistematic încă din 1415. Conform proiectului, în intervalul 1415-1945, țara noastră ar fi pierdut echivalentul a 484 de miliarde de euro.

Această sumă ar fi rezultatul explorării aurului de către Turcia, Austria și Rusia, la care se adaugă ceea ce s-ar fi furat în perioada de la declararea independenței până în 1945.

Ce prevede proiectul de lege inițiat de Șoșoacă

Proiectul ar modifica Codul Penal în două puncte, respectiv reformularea articolului nr. 176 care definește termenul „public” și introducerea unul alt paragraf articolului 394, care stabilește infracțiunea de subminare a economiei naționale.

Proiectul de lege introduce infracțiunea de subminare a economiei naționale, definită prin „fapta de a folosi o unitate din cele care se referă art.176 ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă este de natură să submineze economia națională, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani sau detenția pe viață și interzicerea unor drepturi”, potrivit b1tv.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend