Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Veste buna! Alocatiile copiilor ar putea ajunge la 200 lei

Avatar

Publicat

in

cresa copiiVeste buna pentru parinti si copii. Alocatia ar putea fi marita de la 42 la 200 lei in cazul in care proiectul de lege cae se dezbate astazi va fi aprobat.

Această prevedere face parte dintr-un proiect de lege ce se află pe masa Parlamentului şi care trebuie să primească azi votul final. Proiectul prevede creşterea alocaţiei pentru copii la 200 de lei, de la cuantumul actual de 42 de lei pe lună. Totuşi, legea trebuie negociată cu noul ministru al muncii, Rovana Plumb.

Publicitate

Marţi se aşteaptă ca în plenul Parlamentului să fie un vot pentru retrimiterea legii la comisie şi mai departe să existe o discuţie cu grupurile parlamentare şi cu ministrul Muncii, pentru a se vedea cu cât se va putea mări alocaţia copiilor, chiar din acest an.

Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentari aparţinând tuturor grupurilor. Actul prevede modificări în Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. În expunerea de motive, iniţiatorii precizează că un copil român primeşte o alocaţie în valoare de aproximativ 7 euro, adică “de 35 de ori mai mică decât alocaţia unui copil din statele UE, care beneficiază în medie de 210 euro”.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Cosmin Gușă prezintă pilda Elenei Udrea: ‘Știți ce s-a schimbat? Buzunarul în care curge robinetul’

Avatar

Publicat

in

De

Analistul politic Cozmin Gușă, membru al Partidului Social Democrat, prezintă, pe pagina de socializare, „pilda” Elenei Udrea, care, spune el, lovește în politicienii români.

PILDA ELENEI UDREA LOVEȘTE-N POPULAȚIA DE POLITICIENI ROMÂNI!”, spune Cozmin Gușă.

Publicitate

Care este PILDA Elenei Udrea

În anul 2006, în cadrul unui interviu, Elena Udrea dezvăluia adevărul gol-goluț despre cum decurg lucrurile în politica românească.

Fosta „Blondă de la Cotroceni” dădea cărțile pe față și spunea că la alegeri se schimbă, de fapt, buzunarul în care curge robinetul de bani.

„În campanie minți, ca să te voteze electoratul. După care, nu-ți mai pasă. Așa se întâmplă în politică: vin în campanie, mint sau venim în campanie și mințim, că și eu fac politică, așa că n-are rost să mă disociez. Venim în campanie și mințim, vorbim frumos, criticăm pe adversari, arătăm cât de răi sunt ei și cât de buni am fi noi, ajungem la Putere și facem exact ce au făcut și ceilalți.

Eu am spus mereu, știți ce s-a schimbat? Buzunarul în care curge robinetul”, declara Elena Udrea.

Vezi și

Ministerul Finanțelor Publice își ‘ascute colții și ghearele’ din umbră. Banii de la stat deschid ușa controalelor

Contracte cu ‘cântec’ pentru ‘Trupa lui Biluță’. Șapte dintr-o lovitură!

Acuze fără precedent la adresa USR-PLUS, din partea comisarului care candidează la Primărie: Soția și mama, amenințate – tatăl, hărțuit!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ALEGERI LOCALE ARGEȘ – Prezența la vot, ora 10 – 8,58 %, au votat 45.113 de alegători

Avatar

Publicat

in

De

Argeşenii sunt așteptați, astăzi, 27 septembrie, să îşi aleagă reprezentanţii administraţiei publice locale, respectiv primarii, consiliile locale și președintele Consiliului Județean. Secţiile de vot s-au deschis la ora 7.00, votarea încheindu-se la ora 21.00. În contextul pandemiei de COVID-19, scrutinul se desfășoară în condiții speciale, fiind stabilite reguli la urne și în sălile de vot, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Obligaţia privind purtarea măştii şi dezinfectarea mâinilor înainte de intrarea în secţie, precum şi prezenţa a maximum cinci alegători în sala de vot sunt câteva dintre regulile privind organizarea alegerilor locale 2020, prevăzute de Hotărâre de Guvern. La urne sunt așteptați 525.151 de alegatori. În Argeș au fost organizate 522 de secții de votare și s-au tipărit 2.314.252 buletine de vot.

Până la ora 10:00, au votat 45.113 argeseni, ceea ce inseamna o prezenta la vot în județ de 8,58 %

Publicitate

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend