Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VERDICT CAB – Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

Publicat

in

Magistrații Curții de Apel Bucureşti au decis vineri că fostul presedinte Traian Basescu a colaborat Securitatea. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la ÎCCJ în 15 zile.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a solicitat instanţei stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul fostului preşedinte Traian Băsescu. Antena 3 a prezentat două note informative date de „Petrov”, numele conspirativ care ar fi fost dat fostului preşedinte Traian Băsescu. În cele două note se vorbeşte despre doi colegi de la Institutul de Marină.

VEZI AICI CUM A DECURS PROCESUL

În acţiunea depusă la CAB de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu, se arată că fostul preşedinte şi-a turnat colegii şi a menţinut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI şi MApN.

„Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la C.A.B.-S a-VIII-a C.A.F. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă”, a decis CAB.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Un proiect de lege adoptat de Senat dă un semnal că piața de capital va fi afectata pe o perioada de doi ani (CFA România)

Publicat

in

De

​Senatul a adoptat pe 19 mai un proiect de lege care prevede interzicerea, pentru o perioadă de doi ani, a înstrăinării participațiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută. Reprezentanții CFA România consideră că semnalul transmis de acest proiect de lege investitorilor este ca piata de actiuni va fi afectata pe o perioada de doi ani.

Proiect de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică (click pentru a deschide)

“Chiar și simpla încercare de a trece acest proiect dă un semnal negativ investitorilor. Chiar dacă nu există în acest moment o listă scurtă cu numele companiilor unde statul este acționar unic și care ar putea fi considerate pentru o listare, investitorii rămân interesați și urmăresc piața de capital românească pentru oportunități”, spun ei.

Potrivit acestora, faptul că ar exista legislație care în mod clar exclude posibilitatea ca România să aducă pe piața de capital un pachet minoritar într-o companie de stat face ca investitorii să urmăreasca într-un mod pasiv piața de capital româneasca și poate chiar să îi țină departe de numele companiilor care sunt tranzacționate în acest moment.

De asemenea, spun reprezentanții CFA România, poate fi un semnal privind înrăutățirea guvernanței corporative la companiile de stat.

Conform sursei citate, sectoarele economice vor ieși din criză la momente diferite.

“Viteza cu care își vor reveni va depinde de evoluția crizei medicale. O rezolvare rapidă a crizei medicale va conduce la perspective de revenire mai rapidă a economiei. Prin urmare, într-un orizont de doi ani pot apărea ferestre de oportunitate pentru listarea de noi companii. Adițional o listare vine la pachet și cu o îmbunătățire a guvernanței companiei și transparență sporită care de multe ori duc la rezultate financiare viitoare mai bune care pot crește valoarea participației statului. 80% dintr-o companie bună poate valora mai mult decât 100% dintr-o companie cu probleme”, spun ei.

Proiectul a fost inițiat de mai mulți senatori PSD, iar Camera Deputaților este forul decizional.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Coronavirus: Brazilia ar putea ajunge 125.000 de decese – studiu

Publicat

in

De

În timp ce bilanțul deceselor înregistrate zilnic în Brazilia a ajuns cel mai ridicat din lume, un studiu al Universității Washington avertizează că numărul morților ar putea crește de cinci ori, ajungând la 125.000 până la începutul lunii august, relatează Reuters.

Prognoza Institutului pentru Măsurători şi Evaluare în domeniul Sănătăţii din cadrul Universității Washington (IHME), făcută publică după ce bilanțul deceselor înregistrate zilnic în Brazilia l-a depășit luni pe cel al Statelor Unite, a fost însoțită de un avertisment pentru instituirea măsurilor de carantină.

„Brazilia trebuie să urmeze exemplul Wuhanului sau al Italiei, Spaniei și New York-ului prin instituirea de măsuri obligatorii pentru a reuși să controleze răspândirea rapidă a epidemiei și reducerea transmiterii coronavirusului”, susține dr. Cristopher Murray, directorul institutului.

Fără implementarea unor astfel de măsuri, modelul IHME arată că numărul de decese înregistrate zilnic în Brazilia din cauza pandemiei de COVID-19 ar putea continua să crească până la jumătatea lunii iulie, cauzând suprasolicitarea sistemului medical.

Luni, numărul morților raportați de Brazilia în ultimele 24 de ore a fost mai mare decât cel din Statele Unite pentru prima oară de la izbucnirea pandemiei. 807 de persoane și-au pierdut viața în țara sud-americană din cauza COVID-19 comparativ cu 620 de fatalități înregistrate în Statele Unite.

Administrația Trump a anunțat că va interzice străinilor să pătrundă pe teritoriul american dacă anterior aceştia au fost în Brazilia în ultimele două săptămâni, inderdicție care urmează să intre în vigoare marți la miezul nopții.

Citește și:

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend