Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Valoarea de piaţă a primelor 100 de companii listate din lume a atins un record de 35,2 trilioane dolari

Publicat

in

Valoarea de piaţă a celor mai mari 100 de companii listate din lume a crescut cu peste 3.000 de miliarde de dolari (11%) în perioada aprilie 2021 – martie 2022, atingând un nou nivel record de 35.200 de miliarde de dolari, reiese din analiza globală PwC “Top 100 companii conform capitalizării de piaţă”.

Potrivit PwC, în perioada menţionată, 20 de companii din domeniul tehnologiei au ajuns să reprezinte peste o treime (34%) din capitalizarea totală a companiilor din Top 100 mondial, cu un total de 12.000 de miliarde de dolari. În urmă cu cinci ani, tehnologia era reprezentată de doar 12 companii, care deţineau 21% din totalul capitalizării Top 100. Capitalizarea companiilor de tehnologie a crescut în perioada analizată cu 17%.

Un sector cu o performanţă peste medie a fost cel al sănătăţii, valoarea celor 16 companii prezente în Top 100 crescând cu 23%, la 4.000 de miliarde de dolari. Companiile din sectorul energetic au înregistrat, de asemenea, un avans de 30%, la 3.500 de miliarde de dolari, potrivit Agerpres.

După ce a scăzut din 2018 până în 2020, capitalizarea bursieră a companiilor din sectorul financiar din Top 100 a trecut pe creştere, de 7%, până la 3.900 de miliarde de dolari. Continuarea acestei tendinţe în 2023 va depinde de evoluţia incertitudinilor macroeconomice actuale, arată analiza. Alte sectoare prezente în top sunt cele de materii prime, bunuri de consum, industrie, telecomunicaţii şi utilităţi. În 2022, aceste sectoare au reprezentat 33% din totalul capitalizării de piaţă.

Statele Unite continuă să domine Top 100 global, cu 63 de companii şi o valoare a capitalizării de 20.800 de miliarde de dolari, cu 19% mai mare faţă de raportul anterior.

În 2022, valoarea companiilor din China şi din regiunile sale a scăzut cu 23%, la 3.200 miliarde de dolari, în timp ce capitalizarea de piaţă a firmelor europene a urcat cu doar 2%, la 3.300 de miliarde de dolari.

Companiile care compun restul lumii au depăşit atât Europa, cât şi China, cu o capitalizare de piaţă totală de 3.900 de miliarde de dolari şi o creştere de 12%.

În ultimii 10 ani, companiile de tehnologie au dominat top cinci, patru fiind din acest sector: Apple, Microsoft, Alphabet şi Amazon. De altfel, Apple a deţinut aproape tot timpul poziţia de cea mai valoroasă companie publică din lume, cu două excepţii când capitalizarea sa a fost depăşită pentru scurt timp de cea a companiei petroliere Saudi Aramco. Astfel, Apple se situa pe prima poziţie în top la finalul lui martie 2022, cu o capitalizare bursieră de 2.800 de miliarde de dolari, poziţie pierdută însă la finalul lunii mai în favoarea companiei petroliere Saudi Aramco, care a urcat de pe poziţia a treia.

La 31 martie 2022, topul primelor zece companii era completat de Microsoft, Alphabet (Google), Amazon, Tesla, Berkshire Hathaway, Nvidia, Meta Platforms şi TSMC.

Cele mai mari creşteri ale capitalizării de piaţă au fost înregistrate de Shell (161%), Nvidia (107%) şi Tesla (74%), iar cele mai mari scăderi au fost raportate de Paypal Holdings (-53%), Alibaba (-52%) şi Tencent (-39%).

PwC este o reţea de firme prezentă în 156 de ţări cu mai mult de 295.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Ungaria: „Ia-ți pălăria și pleacă”, le transmite Orban înalților oficiali europeni

Publicat

in

De

Înalții funcționari ai Uniunii Europene trebuie înlocuiți, deoarece nu merită o nouă șansă după alegerile europarlamentare, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, citat de Reuters.

Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia

Liderul populist se confruntă cu una dintre cele mai dificile alegeri din cei 14 ani de guvernare, în condițiile în care economia țării sale se află în recesiune, un scandal de abuzuri lovește în centrul platformei sale privind valorile familiei, iar un nou venit politic amenință să răstoarne status quo-ul.

În ciuda acestor provocări, Fidesz-ul lui Orban rămâne cel mai popular partid din Ungaria, dar apariția unui fost membru al guvernului, Peter Magyar, ca un critic vocal al premierului, a conferit votului un sentiment de incertitudine suplimentară.

„Există probleme la Bruxelles, probleme mari. Conducerea (UE) a eșuat”, a declarat Orban în fața susținătorilor, într-un discurs neobișnuit de scurt, de 15 minute, lansând campania Fidesz pentru scrutinul din 6-9 iunie.

„Dacă ați avut performanțe proaste pe parcursul mandatului, v-ați pus alegătorii în pericol și dacă aceștia nu mai așteaptă nimic de la dumneavoastră, nu mai rămâne decât un singur lucru: Luați-vă pălăria și plecați”, a punctat el.

Orban a declarat că economia Europei este în declin și a criticat, de asemenea, politica Occidentului de sprijinire a efortului de război al Ucrainei împotriva invaziei Rusiei, despre care a spus că ar putea să se extindă într-un conflict mai larg dacă UE nu schimbă direcția.

Orban a fost mult timp în dezacord cu aliații săi din UE și cu Washingtonul în legătură cu o serie de probleme, inclusiv refuzul de a trimite arme la Kiev și menținerea legăturilor economice cu Moscova de când forțele rusești au invadat Ucraina în 2022.

Budapesta a fost, de asemenea, blocată în dispute cu Comisia Europeană cu privire la reformele privind statul de drept, care au dus la suspendarea unor fonduri UE în valoare de miliarde de euro pentru Ungaria.

Peter Magyar, luat la țintă

În timp ce Orban vorbea, un nou birou însărcinat cu investigarea amestecului străin în alegerile din Ungaria a lansat o anchetă asupra opozantului Magyar, pe baza unor suspiciuni privind finanțarea străină a campaniilor sale, în timp ce novicele politic a făcut un turneu în mediul rural pentru a obține sprijin.

Magyar speră să speculeze problemele economice ale Ungariei și să profite de dezamăgirea generalizată a alegătorilor față de alte partide de opoziție, care nu au reușit să organizeze o provocare credibilă împotriva lui Orban în mai multe alegeri.

FIDESZ, greu de bătut

Consumul în Ungaria încă nu și-au revenit după cea mai mare creștere inflaționistă din UE de anul trecut, în timp ce bugetul a înregistrat un deficit mare în primul trimestru, ceea ce a determinat guvernul lui Orban să ridice ținta de deficit și să amâne investițiile.

„În timp ce contextul politic și economic este favorabil pentru ca partidul TISZA al lui Magyar să aibă o performanță rezonabilă la alegerile pentru Parlamentul European și la cele locale, acesta nu este nici pe departe aproape de a depăși Fidesz”, a declarat Andrius Tursa de la think-tank-ul Teneo.

„Partidul de guvernământ are un scor în sondajele de opinie de aproximativ 40-42%, deține o bază electorală stabilă și angajată și poate folosi în avantajul său resurse administrative vaste.”, spune analistul.

Citeste mai mult

NATIONAL

WTA Rouen: Gabriela Ruse, eliminată în sferturile de finală de a doua favorită

Publicat

in

De

Parcursul bun al Gabrielei Ruse la turneului de categorie „WTA 250” de la Rouen s-a oprit în sferturile de finală. Românca a fost învinsă de Caroline Garcia (23 WTA), scor 6-3, 6-4.

Gabriela RuseFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia

>> WTA Stuttgart: A doua favorită, eșec în sferturile de finală

Gabriela Ruse, învinsă de Caroline Garcia la WTA Rouen

În vârstă de 26 de ani și ocupantă a locului 126, Gabriela Ruse a pierdut și a doua partidă jucată până acum contra franțuzoaicei Garcia, după cea de la Nottingham din 2019.

A doua favorită a turneului, Caroline a început perfect primul set, a condus cu 3-0 și a câștigat în ciuda unei reveniri timide a româncei.

Setul al doilea a fost unul mai echilibrat, franțuzoaica s-a distanțat la 4-2 cu trei gameuri câștigate consecutiv, în timp ce Ruse nu a reușit să evite înfrângerea.

Meciul a durat o oră și 31 de minute.

În sferturile de finală, Caroline Garcia o va întâlni pe americanca Sloane Stephens (39 WTA, favorita numărul 6).

Venită din calificări, Gabriela le eliminase pe tabloul principal pe Nao Hibino și Clara Burel (a șaptea favorită). Pentru parcursul de la WTA Rouen, românca și-a asigurat un cec în valoare de 5.750 de euro și 72 de puncte WTA.

Open de Rouen 2024 este un turneu din categoria WTA 250 ce se desfășoară în perioada 15-21 aprilie. Se joacă pe zgură și este dotat cu premii totale în valoare de 267.082 $. Campioana en-titre este Viktorija Golubic.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend