Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Valeriu Gheorghiță, despre așa-numitul turism vaccinal: ‘Faptul că avem listele de așteptare rezolvă problema’ + Ce spune despre situația din Timiș

Avatar

Publicat

in

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a vorbit miercuri seară, la B1 TV, despre așa-numitul turism vaccinal, adică acele situații în care comunități mari primesc doze insuficiente de vaccin pentru cererea care există și oamenii aleg să meargă în alte zone din țară pentru a se vaccina. Medicul militar spune că apariția listelor de așteptare rezolvă această problemă.

„Faptul că avem aceste liste de așteptare rezolvă problema prin faptul că persoanele nu se mai înscriu direct pe locurile libere, ele trec pe lista de așteptare și din lista de așteptare vor fi prioritizați cei vârstnici, cei cu boli cronice. Pentru București, chiar pe 20 martie au fost alocate suplimentar 54 de cabinete noi pentru vaccin de la Pfizer, ceea ce înseamnă aproximativ 3.000 de persoane zilnic care pot să fie vaccinate, vaccinarea începând din data de 23. Același lucru s-a întâmplat în alte județe cu o incidență crescută a numărului de cazuri: în Timiș au fost alocate 30 de cabinete noi, în Constanța – 20 de cabinete noi.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis vrea restricții mai dure pentru București, în weekend: ‘Vor trebui schimbate orele de deschidere și pentru magazine și pentru mall-uri’

Aceste decizii le luăm împreună cu autoritățile locale, adică cu Direcțiile de Sănătate Publică din fiecare județ și sunt situații punctuale în care acest număr de cabinete este discutat cu fiecare județ în parte.

Al doilea criteriu este cel legat de rata cumulată de incidență a cazurilor, existând o alocare mai crescută a numărului de cabinete către județele care au o incidență crescută a numărului de cazuri.

Un al treilea criteriu pe care îl vom lua în calcul este legat de lungimea listei de așteptare. De exemplu, în București, în momentul de față, sunt peste 140.000 de persoane pe listele de așteptare, pe locul doi e Clujul cu peste 60.000 de persoane. Evident că aici este o cerere foarte mare, este o nevoie crescută deci, cu siguranță, va fi un al treilea criteriu pe care îl vom lua în calcul când vom aloca noile cabinete de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Citește și: Florin Roman s-a săturat de Vlad Voiculescu: ‘Ori ești solidar cu oamenii și cu deciziile Guvernului, ori pleci’ .

Întrebat dacă alocarea defectuoasă a avut un rol în creșterea cazurilor în județul Timiș și în carantina prelungită din Timișoara și localitățile periurbane, Valeriu Gheorghiță a răspuns: ”Categoric, nu. Erau 20.000 de locuri libere în centrele de vaccinare din Timiș. Chiar și în Timișoara erau multe locuri libere. Acesta a fost și motivul pentru care în cele nouă municipii din județe cu incidență crescută am deschis etapa a treia înainte de 15 martie, tocmai pentru că erau locuri libere și oameni care doreau să se vaccineze nu puteau să facă acest lucru”.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Protest inedit la Iași: banner uriaș arborat pentru a cere Austostrada Moldovei

Avatar

Publicat

in

De

Un banner uriaş, cu un mesaj pro-autostradă, a fost montat, miercuri, pe clădirea sediului PNL Iaşi, iniţiatorii acţiunii fiind reprezentanţii Asociaţiei “Împreună pentru A8”.

Preşedintele asociaţiei “Împreună pentru A8”, Ionel Apostol, a declarat că bannerul măsoară 105 metri pătraţi şi a fost realizat cu sprijinul unor oameni de afaceri din Iaşi, informează News.ro.

Pe banner este scris mesajul “Finanţaţi acum autostrăzile Moldovei A7 şi A8. Cerem dreptul la dezvoltare – Nu izolaţi Iaşul”.

“Este un mesaj adresat autorităţilor. Zilele acestea se decide soarta celor 4,5 miliarde de euro din PNRR. Dacă Guvernul se va ţine de cuvânt şi va finanţa cele două capete din A8 plus tronsonul Târgu Frumos-Leţcani îi vom aplauda. Dacă nu, atunci vom iniţia proteste”, a spus preşedintele Împreună pentru A8, Ionel Apostol.

La rândul său, vicepreşedintele Asociaţiei “Împreună pentru A8”, Cătălin Urtoi, a declarat că Moldova are nevoie urgentă de autostrăzi şi că mesajul transmis de la Iaşi este unul “clar şi ferm”.

“Dacă nu finanţăm acum A7 şi A8, şansele se diminuează. Avem această şansă, prin PNRR, şi nu trebuie să ne batem joc”, a afirmat Cătălin Urtoi.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat miercuri că aproximativ 500 de kilometri de autostradă vor fi realizaţi prin PNRR, între care Autostrada A7 şi capetele autostrăzii A8.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

PNRR poate ajuta la echilibrarea bugetului public prin susţinerea cererii şi ofertei interne, arată un raport

Avatar

Publicat

in

De

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) poate ajuta echilibrarea bugetului public către un deficit în jur de 3% din PIB în 2024, prin susţinerea cererii şi ofertei interne, potrivit raportului de analiză a convergenţei “România – Zona Euro, Monitor”, publicat pe site-ul Băncii Naţionale a României.

“Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi fondurile europene (Cadrul Financiar Multianual) au un rol excepţional pentru România din câteva perspective: macroeconomică, întrucât ajută corecţia deficitului bugetar, poate atenua impactul contracţionist şi poate (prin reforme structurale şi investiţii publice de calitate) influenţa pozitiv evoluţia PIB pe termen mediu; structurală, PNRR înseamnă, în esenţă, politică industrială cu impuls major din exterior, prin condiţii legate de ‘greening’ (înverzire) şi digitalizare, politică publică cu accent pe sănătate şi educaţie, dezvoltarea infrastructurii; transformaţională, cu bătaie lungă: pentru a combate efectele nefaste ale schimbării de climă şi declinul demografic. PNRR şi CFM (bugetul UE pe termen lung) pot duce investiţiile publice (ce includ resurse europene) în PIB de la circa 5% în medie cum sunt prevăzute acum în strategia fiscal bugetară la 7-8% din PIB în următorii ani. PNRR poate ajuta echilibrarea bugetului public către un deficit în jur de 3% din PIB în 2024 – prin susţinerea cererii şi ofertei interne (aspect neglijat adesea în analize)”, se precizează în raport.

Privind nevoia de venituri bugetare superioare, raportul menţionează că este o eroare să se judece alocările pentru educaţie şi sănătate în raport cu ponderea într-un buget public ce are venituri fiscale (ce includ contribuţiile) foarte joase – actualmente în jur de 27% din PIB în România, faţă de o medie de peste 40% din PIB în UE; corect este să fie considerate ca procente în PIB, scrie Agerpres.ro.

“Dacă nu vom avea un buget public mai robust vom rămâne o ţară subdezvoltată în UE, cu mari discrepanţe şi inegalităţi, cu incapacitate cronică de a face faţă la şocuri adverse majore, la provocările viitorului. Tranziţia verde (decarbonizarea) va fi extrem de complicată; vor fi perdanţi şi de aceea se discută despre venit minim garantat în UE şi de nevoia de a avea bugete publice mai robuste; multe firme vor avea mari dificultăţi să se adapteze. Societăţile cu grad de solidaritate scăzut vor suferi mai mult. Şi din această perspectivă se cuvine să judecam regimul fiscal din România, care nu asigură venituri bugetare suficiente”, se spune în document.

Raportul subliniază aspecte esenţiale privind concretizarea PNRR. În primul rând, planul european NGEU de 750 miliarde euro nu este doar pentru redresarea pandemică, ci şi pentru asigurarea rezilienţei zonei euro şi a UE.

“Există o logică nouă de abordare a politicilor de redresare şi rezilienţă coordonată cu obiectivele şi proiectele de reforme structurale din Recomandările Specifice de Ţară (RSŢ) şi cele finanţate prin bugetul UE. În al doilea rând, un PNRR eligibil implică respectarea unor condiţionalităţi referitoare la: domeniile eligibile (tranziţia verde (37%), transformare digitală (20%), creştere durabilă şi favorabilă incluziunii, coeziunea socială şi teritorială, sănătate, politici pentru copii şi tineri); regulile de finanţare suficient de clare încât să prevină, detecteze şi corecteze corupţia, frauda, conflictele de interese, să protejeze securitatea cibernetică naţională şi a UE, să nu finanţeze cheltuieli curente şi să respecte principiul statului de drept. În al treilea rând, proiectele din PNRR trebuie implementate în regim de urgenţă, ceea ce oferă un triplu avantaj: simplificarea şi transparentizarea legislaţiei naţionale, disciplinarea şi coordonarea politicilor naţionale şi implementarea rapidă, pentru a livra rezultate vizibile societăţii. Pentru proiecte nefinalizate se instituie obligativitatea să se restituie banii alocaţi pentru contractele neatribuite până în 2023 şi nerecepţionate până în 2026. Pentru un PNRR respins se poate apela la asistenţă tehnică”, se pecizează în raport.

De asemenea, raportul remarcă agrobusiness-ul drept un sector strategic, subliniază că industria agroalimentară priveşte securitatea naţională.

“Trebuie să existe un regim de reglementare specială privind pământul agricol, care este un activ de mare valoare, aşa cum sunt şi resursele de apă. Un regim special are menirea de a face ca aceste resurse să confere robusteţe economiei autohtone. Situaţia industriei agroalimentare a fost o tema de analiză pentru Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială pornindu-se de la dezechilibre comerciale, externe, mari în acest domeniu (CNSM, 2020). România are un potenţial mult subvalorificat in acest domeniu, în timp ce schimbările de climă vor revela tot mai mult pământul arabil, resursele de apă, ca active de mare valoare”, se spune în document.

Conform sursei citate, băncile, instituţiile financiare nonbancare (IFN) şi fondurile de garantare a creditelor ar putea ajuta mai mult firmele din sectorul agroalimentar să creeze valoare adăugată superioară. Politica agricolă va sprijini probabil mai mult acest sector. Probabil şi Politica Agricolă Comună (PAC), la nivelul UE, va fi influenţată de schimbările de climă. Este de remarcat că în timp ce creditarea agriculturii a crescut (cu 40% a volumului creditului bancar) între 2015-2020, creditarea industriei alimentare a scăzut (cu 2%, în acelaşi interval). Mai mult, în ambele sectoare, finanţarea a fost acordată preponderent pentru nevoi de trezorerie, creditarea proiectelor de investiţii fiind minoritară şi în scădere accentuată pentru firmele din industria alimentară (CNSM, 2020).

“Statul trebuie să menţină controlul unor companii de importanţă strategică; listarea la Bursă are menirea să amelioreze managementul companiilor. Dar nu trebuie să se aştepte listarea pentru a îmbunătăţi managementul acestor companii. Este de dorit grăbirea formării Băncii de Dezvoltare. O prezenţă mai activă a băncilor autohtone în economie este dezirabilă, dar trebuie să fie susţinută de un management corespunzător”, se spune în document.

Realizatorii acestui număr al Raportului Euromonitor menţionează că are câteva mesaje principale, primul fiind că existenţa vaccinurilor şi procesul de vaccinare dau speranţe că izbânda în războiul cu virusul COVID-19 nu este departe. Dar lupta contra pandemiei continuă, fiindcă există noi tulpini ale virusului şi efortul de combatere trebuie să fie pe plan global.

Al doilea mesaj este că redresarea economică este în desfăşurare peste tot în Europa, dar neuniformă şi cu diferenţe sectoriale majore, în timp ce pandemia îşi pune pecetea şi pe anul 2021. Viteza ratei de vaccinare contează mult pentru redresare, se menţionează în document.

În al treilea rând, este perspectiva punerii în acţiune a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care poate ajuta economia din mai multe perspective: susţinere în perioada de corecţie macroeconomică, de transformare prin stimularea “înverzirii” şi digitalizării, de trecere la o paradigmă de dezvoltare care priveşte spre viitor. Se poate vorbi de un nou “ciclu investiţional” cu impuls puternic prin bugetul public. În fine, corecţia macroeconomică începe în acest an, debutul fiind amânat în 2020 din cauza pandemiei. Începerea corecţiei macroeconomice pune într-o lumină favorabilă ratingul României, fapt ilustrat de recenta evaluare de către Standard and Poor’s (16 aprilie).

Raportul a fost întocmit de o echipă condusă de academicianul Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend