Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Valer Dorneanu, ieșire dură: ‘În nicio țară din Europa un prim-ministru nu-și permite să aibă un asemenea limbaj și asemenea atacuri suburbane la adresa Curții Constituționale’

Publicat

in

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a reacționat cu privire la atacul lansat de Ludovic Orban: ”Îmi pare rău că răspândește asemenea idei în spațiul public și incită opinia publică împotriva CCR, care ea ar fi cea care e vinovată de răspândirea pandemiei, de nerespectarea hotărârilor aleșilor. Avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneția și Consiliul Europei şi, în mod sigur, Asociația Curților Constituționale din Europa.”

„Am impresia că prim-ministrul are o altfel de pandemie împotriva Curţii Constituţionale şi a mea personal, incitând opinia publică împotriva acestei importante instituţii. (…) Din păcate, am impresia că scaunul a adăugat acelui cuvânt ‘pandemie’ alte dimensiuni specifice bolii scaunului. Eu l-am cunoscut şi îl cunosc pe domnul prim-ministru de mulţi ani şi de aceea am un pic de fereală şi un pic de respect să-i răspund în aceiaşi termeni pe care i-a folosit dânsul cu politruci şi cu nu ştiu ce. Ştiu că dânsul a urmat studii la TCM Braşov, nu ştiu dacă a făcut înalte studii pe care să le şi absolve, politice, care să justifice să ne califice pe noi, Curtea Constituţională, cum ne califică. Eu nu mă refer la mine, toţi colegii mei sunt profesionişti cu expertiză care nu pot fi calificaţi în niciun chip politruci”, a spus Dorneanu.

El a susţinut că Ludovic Orban incită opinia publică împotriva CCR.

„Îmi pare rău că răspândeşte asemenea idei în spaţiul public şi incită opinia publică împotriva CCR, care ea ar fi cea care e vinovată de răspândirea pandemiei, de nerespectarea hotărârilor aleşilor. Noroc că a apărut şi doamna Weber, Avocatul Poporului, şi mai împărţim vina de a fi distrugătorii ţării şi democraţiei. Vreau să-i amintesc domnului prim-ministru că noi, instituţia CCR, suntem una dintre cele mai importate instituţii care apără statul de drept şi promovează statul de drept. În nicio ţară din Europa un prim-ministru nu-şi permite să aibă un asemenea limbaj şi asemenea atacuri suburbane la adresa Curţii Constituţionale”, a adăugat Valer Dorneanu.

Întrebat dacă va sesiza organismele internaţionale, Dorneanu a spus că are în vedere acest lucru.

„O să discut cu colegii mei, am mai avut asemenea discuţii şi am tot avut rezerve asupra oportunităţii de a face un demers. Cred acum că lucrurile au luat o amploare care impune neapărat o asemenea intervenţie la Comisia de la Veneţia, la Consiliul Europei, la Asociaţia Curţilor Constituţionale. (…) Avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei şi, în mod sigur, Asociaţia Curţilor Constituţionale din Europa’, a adăugat acesta.

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că decizia CCR privind legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor i se pare „abracadabrantă” şi „o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei”.

„Trebuie schimbat ceva. Nu se mai poate aşa. Trebuie schimbată componenţa CCR, trebuie eliminaţi politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistraţi cu cariere în spate. (…) Ca să nu spun că multe dintre deciziile de acolo vin împotriva intereselor fundamentale ale României. Dau exemplu numai decizia legată de lipsirea autorităţilor sanitare şi a Guvernului de orice mijloc de a opri răspândirea virusului, care a provocat cea mai spectaculoasă creştere a numărului de cazuri. (…)

Nu pot să înţeleg o asemenea decizie. Noi, guvernul, am atacat la CCR legea prin care parlamentul, o majoritate parlamentară şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor. (…) Ce se întâmplă dacă o majoritate parlamentară nu pune pe ordinea de zi proiect de lege privitor la stabilirea datei alegerilor? Că nimeni nu răspunde. Care e interesul unui parlamentar dintr-o majoritate? Să prelungească mandatul cât mai mult, mai ales dacă nu va mai fi pe listă în alegerile parlamentare”, a afirmat Orban.

Potrivit premierului, „ordinele sunt date de Florin Iordache şi alţii către Valer Dorneanu şi judecătorii numiţi politic, care iau pe bandă rulantă decizii care nu mai au nicio legătură cu Constituţia României şi cu democraţia”.

Citește și:

Vouchere pentru milioane de români! Cine sunt beneficiarii și când veți intra în posesia lor

EXCLUSIV Războiul continuă! Gheorghe Piperea confirmă: Domnul Tudorache va face apel!

EXCLUSIV Guvernul Orban lasă o portiță larg deschisă STS-ului! Serviciul ar putea să aibă acces la contractele de muncă ale bugetarilor

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

ACTUAL

Ion Cristoiu: ‘Formarea Guvernului Ciucă e boicotată de Florin Cîțu. N-are nici un chef ca premier să fie altul decât el’

Publicat

in

De

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu afirmă că ”Florin Cîțu n-a avut curajul să-l înfrunte pe Klaus Iohannis. N-are nici un chef însă ca premier să fie altul decât el. De aceea, Nicolae Ciucă e lucrat pe șest chiar de Florin Cîțu”.

”Potrivit informației difuzate de întreaga presă, duminică, 24 octombrie 2021, întîmplată dimineața, „prima rundă de negocieri între PNL și PSD, s-a încheiat fără nici un rezultat. Ca urmare, investirea Guvernului a fost amînată spre sfîrșitul săptămînii viitoare”.

Vineri, 22 octombrie 2021, la emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, de pe Aleph News, declaram fără urmă de îndoială că Nicolae Ciucă „va fi investit foarte repede ca premier plin”. Afirmația mea se înălța pe un raționament de bun simț.
Criza politică din România mai are puțin și împlinește două luni de zile.
Firește, n-ar fi cine știe ce problemă (sînt țări în care crizele de guvern durează cîte un an) dacă situația României conduse de un Guvern interimar n-ar fi dramatică.
Valul 4 al Pandemiei a luat cu asalt țara. Restricțiile, dar mai ales administrarea cazurilor care ajung la spital, reclamă un Guvern cu puteri depline.
Criza Gazului din România, dar și cea din Republica Moldova reclamă decizii ferme și rapide, hotărîte. Așa ceva numai un Guvern cu puteri depline poate face.
Nu în ultimul rînd, prima tranșă de la UE în cadrul PNRR reclamă un Guvern cu puteri depline.

Poate că și un Guvern interimar, căzut la Moțiunea de cenzură, ar putea face față dificultăților prin care trece țara dacă el n-ar fi condus de Florin Cîțu.

Greșelile uriașe comise în ultima vreme, campania sîngeroasă dusă de Ludovic Orban în bătălia pentru șefia PNL, ostilitatea presei au făcut din Florin Cîțu un muribund politic. Și dacă ar vrea, Florin Cîțu n-ar putea să ia vreo decizie. E total lipsit de sprijin popular. Să adăugăm acestui lucru și faptul că prin plecarea miniștrilor USR sînt ministere conduse de miniștri care răspund de alte ministere pentru a ne face o imagine asupra Crizei cu care se confruntă România.

În aceste condiții, după eșecul suferit de Guvernul Dacian Cioloș în Parlament, desemnarea lui Nicolae Ciucă pentru a forma noul Guvern lăsa impresia că partidele politice au ajuns la o Înțelegere strategică. Se formează rapid un Guvern minoritar condus de generalul în rezervă Nicolae Ciucă pentru ca, fie și pe perioada iernii, România să fie guvernată.

Formula Ciucă mi s-a părut rezultatul unei astfel de înțelegeri situate dincolo de bătălia politică măruntă, pentru că-și avea originea în sesizarea momentului prin care trece țara.

Nicolae Ciucă părea ales de președinte tocmai ca urmare a acestei Înțelegeri:

  • a) Florin Cîțu era lăsat deoparte.
  • b) Fostul general nu e un om de partid, deși e membru PNL.
  • c) Nicolae Ciucă a fost șeful Marelui Stat Major. În această ipostază el și-a dat măsura organizării. Calitatea sa nu e cea de fost general, ci calitatea de fost șef al Marelui Stat Major.

Deși Înțelegerea nu fusese dată publicității (a mai fost un asemenea moment, cînd România a trebuit să treacă prin Parlament alierea cu NATO în Războiul dus împotriva Belgradului și cînd Ion Iliescu, șeful PDSR, a fost de acord) desemnarea lui Nicolae Ciucă părea să fie rezultatul ei.

Sînt în Istoria unei națiuni momente dramatice, de mare cumpănă, cînd clasa politică trece peste disensiunile tipice democrației și se cade la înțelegere asupra unei decizii. Deși mai ales prin Caragiale s-a făcut caz ironic din Acordul între Liberali și Conservatori în Parlament pentru soluționarea Crizei provocate de Răscoala de la 1907, dat fiind că țara se îndrepta spre haosul complet, momentul a fost o dovadă de patriotism al partidelor.

  • O asemenea Înțelegere presupunea din partea PSD și USR votarea noului Guvern fără nici o condiție. Se impunea asta, pe de o parte pentru ca nici PSD, nici USR să nu preia ceva din erodarea PNL la Guvernare, pe de alta, din urgența trecerii Guvernului prin Parlament.
  • O asemenea Înțelegere presupunea ca PNL, partid condus de Florin Cîțu, să se dea peste cap pentru ca Nicolae Ciucă să formeze cît mai repede Guvernul.

Ce s-a întîmplat în realitate?
PSD a vrut să aibă negocieri cu PNL.

Aceste negocieri au eșuat, deoarece PSD a cerut ca Programul de Guvernare să conțină pomenile electorale din Planul în 10 puncte al PSD.

Păi de unde și pînă unde negocieri?
Dacă PSD ar fi partidul care se pretinde (Salvatorul Patriei, Înțeleptul care înțelege situația), nu e nevoie de nici o negociere. PSD trebuie să se limiteze doar la atît:
Veniți cu Programul și lista în Parlament cît mai repede! Noi vom vota tot ce propune PNL, pentru că țara nu-și poate permite jocuri politice.

Prin participarea la negocieri, PSD a dat cu mucii în fasole. Explicația e simplă:
Marcel Ciolacu nu conduce PSD.

PSD e condus de mai multe găști care-și exprimă interesele prin presiuni făcute asupra lui Marcel Ciolacu. Prin urmare, găștile au socotit că PSD nu poate vota Guvernul PNL fără ca ele să nu primească friptură. Friptura plasării în posturi a Nepoțelelor PSD.

USR a făcut mare caz de Salvarea Patriei. Trompetistul acestei Salvări, Dacian Cioloș, a dispărut fără urmă. În absența lui Dacian Cioloș, liderii USR refuză să voteze un Guvern Nicolae Ciucă, deși pînă mai ieri invocau Salvarea Patriei.

Formarea Guvernului Ciucă e boicotată însă de Florin Cîțu.
Evoluția evenimentelor arată că desemnarea lui Nicolae Ciucă a picat greu la stomac lui Florin Cîțu și celor care l-au impus la șefia PNL. Efortul uriaș de impunere a lui Florin Cîțu la șefia PNL a avut drept temei convingerea că acesta va rămîne premier. Această promisiune a fost fluturată tuturor baronilor locali și centrali. Iată-l însă pe Florin Cîțu redus la condiția de Președinte al PNL.

Mai era ceva dacă Guvernul era condus de un baron PNL.
Cu acesta baronii PNL s-ar mai fi putut înțelege:
O nepoțică ici, o fripturică din buget colo.

Și nu numai baronii PNL, dar și baronii PSD nu-l vor pe Nicolae Ciucă premier.
Cum să te înțelegi cu generalul Nicolae Ciucă cînd vine vorba de o Nepoțică?

Florin Cîțu n-a avut curajul să-l înfrunte pe Klaus Iohannis.
N-are nici un chef însă ca premier să fie altul decît el. De aceea, Nicolae Ciucă e lucrat pe șest chiar de Florin Cîțu”, conform cristoiublog.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

ACTUAL

Lucian Romașcanu: ‘Orice analiză arată că la mijlocul lunii noiembrie va fi vârful cu 4000 de oameni în ATI și peste 200.000 de îmbolnăviri’

Publicat

in

De

„Orice analiză și orice previziune arată că la mijlocul lunii noiembrie va fi vârful cu 4000 de oameni în ATI și peste 200.000 de îmbolnăviri. Vorbim acum despre impactul restricțiilor, dar impactul asupra pandemiei nici vaccinarea nu o să-l aibă mâine.

Din păcate nu avem un orizont la aceste măsuri și, repet – orizontul, incoerența, ilegalitatea – sunt niște lucruri care le fac extrem de greu de digerat de către oameni.”, a spus Romașcanu.

Cu privire la obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă, răspunsul liderului senatorilor PSD a fost un NU ferm.

„Sunt foarte multe lucruri. Acesta este doar unul dintre ele, din ce e aberant în acea lege. Atâta timp cât tu îți asumi să  cumperi 120 milioane de doze de vaccin, trebuie să îți asumi pentru aceeași cetățeni ai tăi și decontarea costului testării.”, a declarat Lucian Romașcanu la Antena3.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend