Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Val de durere în Ucraina: Unul dintre cei mai cunoscuți eroi ai revoluției Euromaidan a fost ucis în luptele din estul țării / Avea 24 de ani

Publicat

in

Roman Ratushnyi, unul dintre eroii revoluției Euromaidan care a dus la fuga președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, a fost ucis în timpul luptelor din estul Ucrainei. Tânărul avea doar 24 de ani.

Roman RatushnyiFoto: Twitter

Vestea morții sale a fost pe amplu distribuită de ucraineni pe Twitter și preluată de mai multe publicații internaționale.

Televiziunea italiană RAI notează că Ratushnyi era un militar al Brigăzii 93 Kholodnyi Yar a armatei ucrainene, acesta fiind ucis în luptă lângă Izium, orașul din regiunea Harkov unde forțele armate ale Ucrainei au reușit să îi oprească pe rușii invadatori după lupte grele duse încă din luna aprilie.

Moartea sa a fost anunțată de organizația neguvernamentală „Let’s Protect Protasiv Yar”, fondată chiar de Ratushnyi pentru a salva o zonă verde deluroasă de la periferia Kievului de proiecte imobiliare ilegale.

„El a fost cel mai bun dintre noi, a fost mereu la în fruntea fiecărei bătălii și nu a arătat niciodată teamă. Am devenit o organizație datorită lui. În ciuda acestei pierderi grele, vom continua munca lui Roman, vom continua să ne schimbăm și să ne construim societatea și țara”, afirmă organizația în anunț.

Agenția de presă Ukrinform notează că tânărul ar fi împlinit 25 de ani pe 5 iulie, el participând la revoluția Euromaidan când era elev.

Roman Ratushnyi a fost unul dintre primii protestatari împotriva regimului pro-rus al lui Viktor Ianukovici

„Părea fără speranță, eram doar vreo 30 și ceva în piață în acea săptămână. Dar apoi, chiar când dormeam, poliția ne-a atacat și restul este istorie”, a relatat el într-un interviu acordat jurnaliștilor de la The Independent în noiembrie 2018, la aniversarea a 5 ani de la izbucnirea protestelor.

Publicația britanică nota la momentul respectiv că tinerii bătuți sever de forțele de ordine au reușit cumva să urce dealul până la Mănăstirea Sfântul Mihail din centrul Kievului unde au găsit refugiu.

A doua zi, sute de mii de ucraineni au ieșit în stradă pentru a protesta față de reprimarea violentă a micului protest la ordinele președintelui pro-rus Viktor Ianukovici.

Ratushnyi le-a spus jurnaliștilor britanici că acela a fost momentul în care manifestațiile au încetat să fie despre aderarea la UE ci pentru a preveni transformarea Ucrainei într-o dictatură precum cea condusă de Alexandr Lukașenko în Belarus.

Devenit activist anticorupție în anii care au urmat, tânărul a luptat din prima zi a invaziei rusești în bătăliile duse în jurul capitalei Kiev și mai târziu a participat la eliberarea orașului Trostianets aflat la 30 km de granița rusă. Alături de unitatea sa el a luptat apoi în regiunea Sumî și lângă Izium, unde a fost ucis.

Urmărește ultimele evoluții din a 111-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Un bărbat înarmat a vrut să intre într-un birou FBI. Adepţii supremaţiei albilor s-ar pregăti pentru o revoluţie armată

Publicat

in

De

Un bărbat înarmat şi îmbrăcat cu o vestă antiglonţ a vrut să pătrundă joi în zona de control de securitate a unui birou al FBI din Ohio, însă a fugit în momentul în care a fost confruntat şi a fost implicat într-un schimb de focuri cu agenţii americani, au anunţat autorităţile, citate de Associated Press.

Agent FBIFoto: Wikipedia

Confruntarea de la biroul FBI din Cincinnati are loc în contextul în care oficialii avertizează asupra creşterii numărului de ameninţări la adresa agenţilor federali în zilele care au urmat percheziţiei de la proprietatea Mar-a-Lago a fostului preşedinte Donald Trump din Florida, notează news.ro.

Oficialii federali au declarat că bărbatul a „încercat să pătrundă” în zona de control a vizitatorilor de la biroul FBI şi a fugit când a fost confruntat de agenţi.

El a fost urmărit pe Autostrada Interstatală 71 şi a avut un schimb de focuri de armă cu poliţia, potrivit Agenţiei de gestionare a situaţiilor de urgenţă din comitatul Clinton.

Autorităţile au închis autostrada în ambele sensuri. Oficialii din Ohio au blocat o rază de 1,5 km în apropierea autostrăzii şi au îndemnat locuitorii şi proprietarii de afaceri să încuie uşile şi să rămână în casă.

Deocamdată nu au fot raportaţi răniţi. O echipă de probe a FBI a sosit la birou pentru a investiga, potrivit mai multor rapoarte media.

Agenţii FBI, ameninţaţi după percheziţiile la Mar-a-Lago, reşedinţa lui Donald Trump

În ultimele zile au existat ameninţări tot mai multe împotriva agenţilor FBI şi a birourilor din întreaga ţară, de când agenţii federali au executat un mandat de percheziţie la Mar-a-Lago.

Pe Gab, un site de socializare popular printre adepţii supremaţiei albilor şi antisemiţi, utilizatorii au avertizat că se pregătesc pentru o revoluţie armată.

Oficialii federali au urmărit, de asemenea, o serie de alte discuţii îngrijorătoare pe Gab şi pe alte platforme care ameninţau cu acte de violenţă împotriva agenţilor federali.

Directorul FBI, Christopher Wray, a denunţat ameninţările în timp ce a vizitat miercuri un alt birou FBI din Nebraska.

„Violenţa împotriva forţelor de ordine nu este un răspuns, indiferent de cine sunteţi supărat”, a declarat Wray.

Agenţii FBI, sfătuiţi să fie vigilenţi

De asemenea, FBI şi-a avertizat miercuri agenţii să evite protestatarii şi să se asigure că cardurile lor de securitate „nu sunt vizibile în afara spaţiului FBI”, citând o creştere a ameninţărilor pe reţelele de socializare la adresa personalului şi instalaţiilor biroului.

De asemenea, i-a avertizat pe agenţi să fie atenţi la împrejurimile lor şi la potenţialii protestatari.

Avertismentul nu a menţionat în mod specific percheziţia de săptămâna aceasta la Mar-a-Lago, dar a atribuit ameninţările online la „relatările recente din mass-media privind activitatea de investigaţie a FBI”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Rusia refuză ca interesele Ucrainei să fie reprezentate de Elveția: Berna și-a pierdut statutul neutru

Publicat

in

De

Rusia a anunţat joi că a refuzat ca Elveţia să reprezinte diplomatic Ucraina pe teritoriul rus, estimând că Berna şi-a ”pierdut statutul său neutru” atunci când a sancţionat Moscova pentru ofensiva militară lansată contra Ucrainei, informează France Presse, potrivit Agerpres.

Miercuri, Ministerul de Externe elveţian a anunţat că Ucraina ar dori ca Elveţia să îi reprezinte interesele în Rusia.

”Din păcate, Elveţia şi-a pierdut statutul său de stat neutru şi nu poate acţiona nici ca mediator, nici ca reprezentant al intereselor” ucrainene, a declarat joi un purtător de cuvânt al diplomaţiei ruse, Ivan Neceaiev.

El a confirmat că Elveţia i-a solicitat Moscovei acceptul pentru a reprezenta interesele diplomatice ucrainene în Federaţia Rusă.

”Este absolut de neînţeles să se propună o mediere, o reprezentare sau alte servicii de bunăvoinţă în contextul unui comportament de o asemenea manieră”, a adăugat Neceaiev.

Atunci când două state îşi rup integral sau parţial relaţiile, Elveţia, care se prevalează de neutralitatea sa, este obişnuită să-şi asume o parte din sarcinile diplomatice sau consulare.

Puterea protectoare le permite statelor în cauză să menţină un minimum de relaţii şi poate de asemenea permite asigurarea protecţiei consulare a cetăţenilor fiecăreia dintre cetăţenii celor două ţări, pe teritoriul celeilalte.

Elveţia şi-a asumat pentru prima dată un rol de putere protectoare în secolul al XIX-lea, reprezentând în Franţa interesele Regatului Bavariei şi ale Marelui Ducat Baden în timpul războiului franco-prusac din 1870-1871.

Activitatea de putere protectoare a Elveţiei şi-a atins apogeul în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când a reprezentat interesele a 35 de state. Statul alpin exercită în prezent mai puţin de zece mandate în această privinţă.

În 24 februarie acest an, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova afirmă constant că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend