Declarându-și intenția de a se alătura alianței de apărare NATO, Finlanda și Suedia abandonează decenii și, respectiv, secole de neutralitate. Cu toate acestea, cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că Austria nu are intenția de a urma acest exemplu, scrie Deutsche Welle.

Armata AustriaFoto: captura tv

El a reiterat acest lucru în aprilie, cu puțin timp înainte de a călători la Moscova pentru a-l implora pe președintele rus Vladimir Putin să pună capăt invaziei sale în Ucraina vecină, spunând: „Austria a fost neutră, Austria este neutră și Austria va rămâne neutră”.

Dar apoi, 50 de austrieci proeminenți – din mediul de afaceri, din politică, din mediul academic și din societatea civilă – au ridicat problema în mod public. Într-o scrisoare deschisă, aceștia i-au cerut președintelui federal Alexander van der Bellen să examineze în mod independent dacă politica de neutralitate a țării a fost potrivită pentru vremurile actuale.

„Din punct de vedere istoric, diferite părți au făcut o serie de presiuni pentru a elimina neutralitatea, dar au eșuat întotdeauna”, spune politologul vienez Heinz Gärtner. „Niciunul dintre marile partide politice nu o dorește și nici oamenii nu o doresc”.

Sondajele de opinie arată în mod regulat că aproximativ 75% dintre austrieci doresc să mențină neutralitatea.

S-ar putea crede că acest lucru ar însemna sfârșitul discuției. Cu toate acestea, se pune întrebarea de ce neutralitatea Austriei pare atât de nenegociabilă, mai ales că țara urmărește o cale de politică externă mult mai activă decât Suedia, Finlanda sau Elveția vecină.

De ce este Austria neutră?

Austria a fost cândva una dintre marile puteri ale lumii, iar o mare parte din istoria sa a fost departe de a fi neutră: Fie că a fost la conducerea Sfântului Imperiu Roman, fie că mai târziu, în secolul al XIX-lea, sub numele de Imperiul Austriac și, în cele din urmă, după 1867, sub numele de Imperiul Austro-Ungar – când a stăpânit o mare parte din Balcani și s-a întins până în Ucraina de astăzi.

Posesiunile teritoriale ale Austriei au fost reduse la granițele actuale ca urmare a înfrângerii sale în Primul Război Mondial și a termenilor Tratatului de la Saint Germain din 1919. Cu toate acestea, țara nu va deveni oficial neutră până la 26 octombrie 1955 – la 10 ani după ce a suferit o altă înfrângere militară în cel de-al Doilea Război Mondial – odată cu semnarea Tratatului de stat austriac, care a restabilit Austria ca stat suveran.

Tanc austriac

La fel ca Germania la acea vreme, Austria a fost ocupată de puterile aliate (Regatul Unit, SUA, URSS și Franța). „Neutralitatea a fost singura modalitate prin care Austria a reușit să obțină plecarea forțelor de ocupație”, explică Gärtner.

„Pe atunci exista chiar și amenințarea că Austria va fi împărțită ca și Germania. Această amenințare a fost evitată atunci când Aliații – în special SUA și Uniunea Sovietică – au consimțit ca Austria să devină în schimb neutră.”

Cât de neutră este Austria?

Chiar dacă Uniunea Sovietică a susținut neutralitatea, nu a existat niciodată nicio îndoială că Austria a manifestat o afinitate clară pentru cultura occidentală, sistemul său de economie de piață și valorile sale democratice. Această atitudine a fost clar exprimată atunci când Austria a devenit membru fondator al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în 1961.

În anii 1960, capitala Austriei, Viena, a devenit, de asemenea, sediul mai multor organizații internaționale importante care au inclus Agenția Internațională pentru Energie Atomică, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și o mulțime de organizații ale Națiunilor Unite.

Bruno Kreisky, care a fost cancelar al Austriei din 1970 până în 1983, a considerat această abordare ca fiind o alternativă preferabilă în materie de politică de securitate în locul înarmării țării.

Politologul Gärtner spune că nu vede nicio contradicție în această cale: „Nu este vorba despre o atitudine neutră, ci despre neutralitate militară”.

Tratatul de stat interzice, înainte de toate, trei lucruri: implicarea militară în conflicte externe, staționarea permanentă a trupelor străine în Austria și apartenența la o alianță militară.

Acest lucru a făcut ca Uniunea Sovietică și Marea Britanie să se opună de mult timp aderării Austriei la Comunitățile Europene, precursoarea Uniunii Europene. Motivul invocat pentru această opoziție a fost un pasaj din Tratatul de stat care interzicea „uniunea cu Germania” – chiar și una limitată la economie.

În cele din urmă, Austria și-a depus cererea de aderare cu puțin timp înainte de căderea Zidului Berlinului și a fost acceptată în UE în 1995.

Cum se compară neutralitatea Austriei cu cea a altor țări europene?

Atât în Suedia, cât și în Finlanda, neutralitatea a fost rezultatul unor ani de doctrină de politică externă autoimpusă. În Austria și Elveția, însă, această neutralitate este ancorată în tratate internaționale obligatorii.

La fel ca în Austria, neutralitatea elvețiană se bazează pe un compromis cu marile puteri: La Congresul de la Viena din 1814-1815, Franța, Austria și Prusia au fost toate de acord să renunțe la interesele lor în teritoriu în favoarea unei confederații neutre.

Cu toate acestea, există diferențe marcante între statele alpine vecine: Elveția, de exemplu, nu a fost niciodată o mare putere. Până când a devenit o națiune în 1848, Elveția a fost un amalgam liber de mici state suverane.

„Elveția menține o neutralitate mai pasivă decât Austria”, spune Gärtner.

De exemplu, ea evită în mod tradițional să semneze sancțiuni economice și, de asemenea, nu este membră a Uniunii Europene, deci nu participă la politica externă sau de securitate a UE.

Austria este mult mai activă atunci când vine vorba de medierea în conflicte internaționale și contribuie cu contingente mult mai mari de soldați la misiunile de menținere a păcii ale ONU decât Elveția.

Așadar, este neutralitatea Austriei încă actuală?

Având în vedere opinia publică și politică, nu se pune problema ca Austria să-și abandoneze neutralitatea.

„Ar fi mult mai interesant”, spune politologul Heinz Gärtner, „să asistăm la o dezbatere cu privire la modul în care Austria va interpreta această neutralitate în viitor.” (Jan D Walter- Deutsche Welle)

Cum și-au schimbat Suedia și Finlanda percepția față de neutralitate

Când Războiul Rece s-a încheiat, Statele Unite și aliații lor din NATO și-au redus bugetele de apărare, au pus capăt recrutării și și-au redus totalul forțelor armate pentru a încasa dividendele păcii.

Dar Finlanda nu și-a permis niciodată acest lux, scrie Atlantic Council.

Trupe finlandeze pe schiuri, ianuarie 1940 Foto: Wikimedia Commons

Bazându-se pe propriile resurse pentru securitatea sa națională, cheltuielile sale de apărare ca procent din produsul intern brut (PIB) au fost, în medie, remarcabil de constante în ultimii cincizeci de ani.

Și-a redus forța militară activă de la 39.000 în 1989 la 23.000 în prezent, dar și-a păstrat politica de recrutare universală pentru bărbații de peste 18 ani. De asemenea, și-a sporit capacitatea de a alinia o forță complet echipată prin mobilizare rapidă de la 250.000 la 280.000.

Mai recent, Finlanda s-a angajat într-o campanie de modernizare a avioanelor sale de luptă. În noiembrie anul trecut, guvernul a anunțat că va cheltui aproape zece miliarde de dolari pe o perioadă de opt ani pentru șaizeci și patru de avioane de luptă F-35 – o cifră de peste trei ori mai mare decât întregul buget anual de apărare al Finlandei la momentul respectiv.

Având în vedere această investiție, bugetul de apărare al țării va depăși ținta NATO de 2% din PIB și, la 46%, va fi cu mult peste ținta (fără îndoială mai evidentă) de 20% pentru finanțarea apărării privind achizițiile publice.

Pentru Finlanda, Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată. De aceea, este pregătită pentru NATO

La scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, Finlanda a alocat un fond multianual de peste două miliarde de dolari pentru accelerarea achizițiilor de material de apărare. Această finanțare va împinge cheltuielile de apărare ale Finlandei și mai mult peste țintele NATO.

Oportunitatea de a deveni state membre NATO și de a-și alege propriile garanții de securitate vin la pachet cu responsabilități mari pentru cele două țări scandinave, potrivit directorului adjunct al Centrului Eurasia de la Atlantic Council, Douglas Klain, care a vorbit cu Europa Liberă.

Potrivit expertului, includerea celor două state în NATO ar crește semnificativ puterea alianței.

„Dacă Suedia și Finlanda se alătură NATO, cred că este destul de clar că vor fi considerate drept furnizori de securitate, nu consumatori. Suedia și Finlanda au armate moderne și eficiente, care lucrează în tandem cu NATO”, a explicat Klain.

Potrivit World Bank, Suedia și-a mărit cheltuielile militare – de la 1.023% din PIB-ul țării în 2017 la 1.221% în 2020. În cazul Finlandei, cheltuielile au crescut de la 1.34% din PIB în 2019 la aproximativ 1.53% în 2020.

Finlanda are la momentul de față 12.000 de soldați și un număr mult mai mare de persoane ce pot fi recrutate în caz de război. Potrivit Institutului Regal pentru Studii în Apărare și Securitate, citat de Foreign Policy, aproximativ trei sferturi din toți bărbații finlandezi termină armata.

„Armata finlandeză rămâne una unică în Europa”, a remarcat Stefan Forss, un analist finlandez în domeniul apărării.

„Antrenăm cohorte de recruți în fiecare an, iar ceea ce se așteaptă de la ei să stăpânească este apărarea împotriva unui eventual atac rusesc major. Acesta a fost punctul central al pregătirii lor chiar și în ultimele decenii, când aproape toate celelalte țări au trecut la gestionarea crizelor folosind unități mici”, a continuat acesta.

De ce se tem Suedia și Finlanda

Pe cât de bine antrenate sunt armatele ambelor țări, Suedia și Finlanda sunt temătoare în privința unui conflict direct cu Rusia. Douglas Klain e de părere că ambele țări împărtășesc temeri similare, însă pentru Finlanda, frica este una direct palpabilă – aceasta împarte o graniță lungă cu Rusia.

„În cazul Finlandei, cred că granița terestră (cu Rusia, n.r.) este cu siguranță principala preocupare. În ultimii ani, tot mai multe avioane rusești au zburat destul de aproape de spațiul aerian finlandez, încercând să-și dovedească adevăratele puteri. Acesta este cu adevărat motivul principal pentru care Finlanda vrea să devină parte din NATO”, a punctat Klain.

surse: Deutsche Welle, Atlantic Council, Europa Liberă, HotNews.ro