Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

UTIMA ORĂ – Crăciun Fericit ! Pesta porcina la Sălatrucu și Suseni VEZI CE MĂSURI S-AU LUAT

Publicat

in

Analizele de laborator au confirmat virusul pestei porcine africane într-o exploataţie nonprofesională din comuna Suseni, sat Burdeşti (64 de porci afectaţi) şi în cadrul unui complex de vânătoare din comuna Sălătrucu, cu un efectiv de 367 de porci mistreţi.

Centrul Local pentru Combaterea Bolilor a aprobat planul de măsuri în cazul celor două focare, delimitând zonele de protecţie şi de supraveghere la Suseni, respectiv, zona infectată şi cea tampon, în cazul focarului la mistreţi.
În Suseni, zona de protecţie cuprinde localităţile: Burdeşti, Ştefăneşti, Chiriţeşti, Galeşeşti, Pădureni, Strâmbeni, Tutuleşti, Suseni, Cerşani şi Ceauşeşti. Localităţile din zona de supraveghere sunt: Recea, Catane, Coşeri, Căteasca, Cireşu, Siliştea, Gruiu, Odăeni, Şerbăneşti, Rociu, Gliganu de Sus, Gliganu de Jos, Lăceni, Broşteni, Pârvu Roşu, Podul Broşteni, Smei, Bradu.
În Sălătrucu, zona infectată (raza 8 km) cuprinde satele: Sălătrucu, Păuleni, Văleni, Paltenu, Cărpeniş, Morăşti, Sendruleşti, Şuici, Rudeni, Cepari Pământeni, Valea Calului, Cicăneşti, Bărăşti, Mioarele, Urecheşti, Căpăţâneni Pământeni, Arefu – jud. Argeş şi Rădecineşti, Scaueni, Robaia – jud. Vâlcea. Zona tampon (încă 5 km rază) este formată din: Turbure, Berindeşti, Căpăţâneni Ungureni, Poienari, Oeştii Pământeni, Oeştii Ungureni, Dumireşti, Valea Danului, Verneşti, Băniceşti, Bolculeşti, Ceparii Pământeni, Dobrotu, Albeştii Pământeni, Albeştii Ungureni, Ceparii Ungureni, Urluieşti, Valea Măgurei, Bârseştii de Sus, Bârseştii de Jos – jud. Argeş şi Poiana, Dangest, Păteşti, Seaca, Brădişor, Stoeneşti, Barislaveşti, Sălătrucel, Babueşti, Caligi, Snamana, Surpati, Valea Babei – jud. Vâlcea. În zona afectată sunt cuprinse şi fondurile de vânătoare: F.V. 1 Negoiu, F.V. 2 Şuici, F.V. 3 Poienari, F.V. 5 Aref, F.V. 6 Valea Danului.

Ca şi în celelalte focare, toţi porcii vor fi ucişi şi neutralizaţi prin îngropare. Efective de jandarmi şi echipaje de poliţie vor verifica transportul animalelor, al cărnii şi al produselor din carne în localităţile aflate în apropierea focarelor. De asemenea, se vor monta dezinfectoare rutiere.

Instituţia Prefectului şi reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor fac un apel către argeşenii din zonele afectate să îşi ţină animalele închise în gospodărie, fără acces la păşunat şi la bălţi, iar orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar.
La nivelul judeţului Argeş, mai sunt active 12 focare de PPA la porc domestic: trei în Băiculeşti, două în Bârla, unul în Mihăeşti, două în Izvoru, unul în Ciofrângeni, două în Slobozia, la cele două exploataţii comerciale şi, ultimul apărut, în comuna Suseni. În această săptămână, au fost închise cele 4 focare din satul Humele, comuna Ungheni.
La porci mistreţi, sunt active 4 focare: în fondurile de vânătoare 25 Grădiştea, comuna Mihăeşti, 24 Mâzgana, comuna Vultureşti, 18 Râul Târgului, comuna Lereşti şi cel din complexul de vânătoare din comuna Sălătrucu.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

DE INTERES! Noi reguli pentru românii care merg în Grecia. Ce acte sunt necesare

Publicat

in

De

Grecia schimbă din nou regulile pentru români. Testul negativ COVID-19 va fi obligatoriu de miercuri dimineaţă, nu de marţi, aşa cum se anunţase iniţial. Apare, însă, o nouă problemă: românii nu mai pot să intre cu maşina în Grecia până miercuri, dacă nu au completat deja formularele speciale cerute de statul elen, aşa-numitele Passenger Locator Form sau PLF, informează Antena3.

„Potrivit informațiilor comunicate în mod public astăzi, 11 iulie, de către autoritățile elene, începând cu ziua de miercuri, 15 iulie, ora 06.00, (și nu 14 iulie, așa cum comunicaseră inițial), toți cetățenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas în scop turistic sunt obligaţi să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. 

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Autoritățile elene subliniază că falsificarea acestor certificate este pedepsită conform legii elene”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe, transmis sâmbătă presei.

Grecia anunţă şi că documentele nu mai pot fi completate on-line, pentru că în acest moment se lucrează la schimbarea sistemului. Aşadar, cei care nu le-au completat până în acest moment şi care nu au primit confirmările nu pot să plece până în momentul în care formularul nu va fi din nou on-line.

„MAE reamintește că prezentarea acestui test nu exclude obligația de completare a formularului electronic PLF (Passenger Locator Form) cu 24 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Greciei și nici posibilitatea testării aleatorii la intarea pe teritoriul Republicii Elene.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

România se depopulează. Locul 3 în UE la cea mai mare scădere a populaţiei în 2019

Publicat

in

De

Nouă din cele 27 de state membre ale UE au înregistrat în 2019 un declin al populaţiei, România situându-se pe locul al treilea, după Bulgaria și Letonia.

Totodată, în 18 state UE populaţia a crescut, arată datele prezentate vineri de Oficiul european de statistică Eurostat.

Rata variaţiei brute a populaţiei reprezintă raportul dintre creşterea sau scăderea populaţiei pe parcursul anului şi populaţia medie, la 1.000 de locuitori.

Cea mai are creştere a populaţiei s-a înregistrat în Malta (41,7‰), Luxemburg (19,7‰), Cipru (13,7‰), Irlanda (12,1‰) şi Suedia (9,5‰), iar cel mai semnificativ declin a fost în Bulgaria (minus 7‰), Letonia (minus 6,4‰), România (minus 5‰), Croaţia (minus 4,4‰) şi Italia (minus 1,9‰).

Scaderea populației României a continuat și în 2020. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat, în luna mai a acestui an, fiind de 1,5 ori mai mare decât cel din aceeaşi perioadă din 2019.

Astfel, la nivelul lunii mai din acest an, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 3.561 comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.015 mai mic, la nivel comparativ. Populaţia României a înregistrat un spor negativ de 1,5 ori mai mare decât cel din luna mai 2019, de -7.376 persoane faţă de -4.830 persoane.

La 1 ianuarie 2020, populaţia în cele 27 de state membre ale UE era estimată la 447,7 milioane, în scădere cu 12,8% comparativ cu o populaţie de 513,5 milioane în cele 28 de ţări membre ale blocului comunitar la 1 ianuarie 2019. Această scădere vine în principal ca urmare a retragerii Marii Britanii (la 1 februarie 2020), ceea ce a dus la o scădere a populaţiei UE cu 13%.Schimbările demografice în UE au fost pozitive în 2019, cu 0,9 milioane mai mulţi locuitori, în urma migraţiei nete. Din 2012, UE a avut un spor natural negativ, fiind înregistrate mai multe decese decât naşteri (4,7 milioane de decese şi 4,2 milioane de naşteri în 2019).

Germania este cea mai populată ţară din UE (83,2 milioane de rezidenţi, reprezentând 18,6% din totalul populaţiei UE la 1 ianuarie 2020), urmează Franţa (67,1 milioane sau 15%), Italia (60,2 milioane de sau 13,5%), Spania (47,3 milioane de sau 10,6%) şi Polonia (38 milioane sau 8,5%). 14 state membre au un procent între 1% şi 5% din populaţia UE (inclusiv România, cu 4,3%), iar opt ţări au sub 1%.

În 2019, s-au născut în UE 4,2 milioane de bebeluşi, cu 2,2% mai puţini decât în 2018. Cea mai ridicată natalitate se înregistra anul trecut în Irlanda (12,1 la 1.000 de rezidenţi), Franţa (11,2‰), Suedia (11,1‰), Cipru (10,9‰) şi Grecia (10,6‰), iar cea mai scăzută în Italia (7‰), Spania (7,6‰), Grecia (7,8‰), Finlanda (8,3‰) şi Portugalia (8,4‰).La nivelul UE, rata natalităţii era de 9,3 la 1.000 de rezidenţi.

De asemenea, în 2019 s-au înregistrat în UE 4,7 milioane de decese, cu 0,9% mai puţine decât în 2019. Cea mai scăzută rată a mortalităţii se înregistra în Irlanda (6,3 la 1.000 de rezidenţi), Cipru (6,8‰), Luxemburg (6,9‰), Malta (7,3‰) şi Suedia (8,6‰), iar cea mai ridicată în Bulgaria (15,5‰), Letonia (14,5‰), Lituania (13,7‰), România (13,4‰) şi Ungaria (13,3‰).

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend