Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Urmează controale DRASTICE la primării! Raluca Turcan: ‘Cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici’

Avatar

Publicat

in

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare care nu s-a mai făcut în ultimii doi ani de zile, potrivit unei postări publicate sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

“Am cerut colegilor din Agenţie, celor din Inspecţia Socială, reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor. Sunt doi ani de zile de când astfel de controale nu au mai avut loc. Am un deosebit respect pentru munca funcţionarilor din asistenţă socială a primăriilor, ştiu că uneori lipsa personalului le îngreunează situaţia, însă cred că Inspecţia Socială trebuie să se asigure că datele sunt cele corecte. De altfel, la nivel de guvernare, i-am asigurat pe români că cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici”, a spus Raluca Turcan, după întâlnirea cu şefii instituţiilor sibiene din subordinea Ministerului Muncii, relatează Agerpres.

Raluca Turcan a adăugat că s-a asigurat că vor fi plătite alocaţiile majorate.

“M-am asigurat, de asemenea, astăzi, că alocaţiile vor intra în plată la nivelul majorat în luna februarie şi am solicitat tuturor colegilor opinii cu privire la stimularea reinserţiei în muncă a proaspetelor mame. Cred că încurajarea revenirii cât mai devreme la serviciu după naştere poate reduce neplăcerile de tot felul, poate contribui la previzionările angajatorului şi poate reduce deprofesionalizarea. Fireşte, măsura rămâne opţională, dar cred că poate fi mai bine stimulată şi în acest sens am solicitat puncte de vedere colegilor de la Sibiu”, a mai arătat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a sesizat “o situaţie stranie” a beneficiarilor moştenitori care nu mai trăiesc în România.

“La nivel naţional – deci şi la Sibiu – ne confruntăm cu o situaţie stranie la evaluarea căreia încă lucrăm: aceea a beneficiarilor (în general beneficiari-moştenitori) care nu mai trăiesc în România. La Sibiu, pe una dintre prevederile legale, 80% dintre posibilii beneficiari se află în afara graniţelor ţării. Aceştia nu au domiciliul în România şi, uneori, nici cetăţenie. Sper că o analiză corectă bazată pe datoria morală a statului şi raportată la efortul bugetar să ne ajute ca la nivel guvernamental să conturăm o decizie cât mai curând”, a mai menţionat ministrul Raluca Turcan.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

OLAF a identificat tentative de fraudă cu vaccinuri în valoare de 14 miliarde de euro

Avatar

Publicat

in

De

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), organism al Uniunii Europene, a informat joi că 12 state membre au avertizat instituţia că au primit oferte false din partea unor intermediari pentru a cumpăra până la un miliard de doze de vaccinuri în valoare de 14 miliarde de euro, însă din fericire niciuna dintre aceste fraude nu s-a materializat, transmite EFE, potrivit AGERPRES.

”Obiectivul escrocilor este de a convinge autorităţile publice să facă plăţi importante pentru a-şi asigura achiziţia, iar după aceea să dispară cu banii”, a relatat OLAF, care a amintit că stratageme similare s-au înregistrat şi anul trecut, la începutul pandemiei de coronavirus, cu materiale de protecţie sau măşti într-un moment în care exista o penurie.

Vezi și: Alertă în București: Tânărul care amenința că se sinucide s-a aruncat în gol de pe clădirea căminului

Escrocii oferă ţărilor Uniunii Europene mari cantităţi din vaccinuri despre care susţin că ar proveni de la laboratoare al căror produs a fost deja aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului, aşa cum este cazul vaccinurilor produse de Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.

În general, este vorba despre companii ”care până de curând nu aveau activitate” sau făceau afaceri cu mărfuri complet diferite, care nu aveau legătură cu vaccinurile. În general, aceste companii îşi au sediul în ţări din afara Uniunii Europene, pentru ca trasabilitatea lor să fie mai greu de realizat, a semnalat OLAF.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Şofer care circula cu 120 de kilometri pe oră în Craiova, urmărit pentru că nu a oprit la semnal – Poliţiştii i-au găsit în maşină un pistol şi trei cartuşe

Avatar

Publicat

in

De

Un şofer care a fost prins circulând cu 120 de kilometri pe oră pe o stradă din Craiova a fost urmărit de poliţişti deoarece nu a oprit la semnal, iar când a fost oprit, oamenii legii au găsit în autoturism un pistol şi trei cartuşe, arma fiind neletală, dar supusă autorizării, potrivit news.ro

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în noaptea de joi spre vineri, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au identificat un autoturism care se deplasa pe Calea Bucureşti cu viteza de 120 de kilometri pe oră.

“Poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a autoturismului, însă conducătorul acestuia a refuzat să se supună, fapt pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice şi luminoase până pe DN 65 VOS, unde s-a reuşit oprirea în trafic. Astfel, la volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un bărbat de 38 de ani, din Craiova, care a fost imobilizat şi condus la sediul poliţiei pentru audieri”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Citește și: VIDEO ‘LECȚIA’ de TEROARE și UMILINȚĂ la adresa Poliției Române vine de la Gorj – Agenți amenințați și înjurați de RECALCITRANTUL unei comune, lăsat fără permis

În urma controlului, poliţiştii au găsit un pistol prevăzut cu încărcător şi trei cartuşe, stabilind că acesta ar fi din categoria armelor neletale, supuse autorizării.

Acolo au ajuns şi poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Dolj, pistolul şi muniţia aferentă acestuia fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, bărbatul fiind anchetat pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

De asemenea, bărbatul a fost amendat de poliţişti pentru abaterile constatate.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend