Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Unul dintre pretendenții la funcția de premier în Marea Britanie cere interzicerea lui Putin la summitul G20: Nu are loc la masă dacă nu opreşte războiul

Publicat

in

Rishi Sunak, unul dintre cei doi candidaţi la şefia Partidului Conservator britanic şi la funcţia de prim-ministru al Regatului Unit, i-a cerut G20 să interzică participarea preşedintelui rus Vladimir Putin la summiturile sale până când Rusia opreşte războiul contra Ucrainei, transmite vineri Reuters, potrivit agerpres.

Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping au fost invitaţi să participe la summitul G20 găzduit de insula indoneziană Bali în luna noiembrie.

”Partenerii şi aliaţii noştri din G20 au responsabilitatea comună de a se opune comportamentului odios al lui Putin. A sta în jurul unei mese cu el nu este suficient de bine atunci când el se face vinovat pentru copii care sunt ucişi în timp ce dorm în paturile lor”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Sunak.

”Trebuie să-i trimitem lui Putin mesajul ferm că el nu are loc la masă dacă nu opreşte războiul său ilegal din Ucraina”, a adăugat acesta.

În calitate de preşedinte al G20 în acest an, Indonezia este supusă presiunilor occidentale pentru a retrage invitaţia adresată liderului de la Kremlin.

Indonezia l-a invitat la summitul din Bali şi pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. Pentru a se putea apăra, Ucraina se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Ping- pong cu nervii românilor, în plină explozie a facturilor: E.On face anunțul pentru toți clienții săi

Publicat

in

De

E.ON Energie România informează că procesul de facturare se derulează normal, fără întârzieri cauzate de schimbările aduse de OUG 27/OUG 119, arată un comunicat. Compania spune că au fost deja implementate noile prevederi valabile începând cu 1 septembrie pentru energie electrică, cele pentru gaze naturale rămânând nemodificate.

Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie au fost emise facturile plafonate către toți clienții casnici eligibili. Procesul va continua pe parcursul lunii octombrie, astfel încât toții clienții companiei vor primi facturile la timp, evitându-se astfel situațiile în care aceștia primesc mai multe facturi într-o singură lună.

E.ON Energie România recomandă clienților să opteze pentru autocitire și să transmită indexul în perioada menționată pe factură. Astfel, clienții se asigură că odată cu înregistrarea citirii de la distribuitor nu vor avea valori mari ale facturilor de regularizare. Totodată, este importantă respectarea termenelor contractuale de plată pentru evitarea situațiilor nedorite precum întreruperea furnizării sau costuri adiționale generate de plata cu întârziere (dobânzi penalizatoare).

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice cu un portofoliu format din circa 3,4 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Raport: 68 de unităţi de învăţământ dintre cele 407 din judeţul Vâlcea nu dispun de niciun fel de sistem de protecţie

Publicat

in

De

68 de unităţi de învăţământ dintre cele 407 din judeţul Vâlcea nu dispun de niciun fel de sistem de protecţie, iar alte 30 îndeplinesc doar una dintre cerinţele minime de securitate prevăzute de lege, potrivit unui raport al Poliţiei Vâlcea, prezentat joi, într-o şedinţă de lucru a reprezentanţilor tuturor instituţiilor cu atribuţii în asigurarea siguranţei în şcoli ce s-a desfăşurat la Instituţia Prefectului.

Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Ion Matei, a precizat că o grădiniţă şi o şcoală primară din oraşul Bălceşti nu au nici măcar gard împrejmuitor, însă numărul şcolilor fără paznic sau camere video de supraveghere este cu 30 mai mic în acest an şcolar faţă de anul anterior, potrivit Agerpres.

„Anul trecut nu am avut unităţi de învăţământ asigurate exclusiv cu pază umană, anul acesta avem una. Număr unităţi de învăţământ dotate exclusiv cu sisteme de supraveghere video – 233 anul trecut, 257 în acest an. Număr de unităţi de învăţământ care dispun atât de pază umană, cât şi de sisteme tehnice de supraveghere video – 44 anul trecut, 51 în acest an. Număr unităţi de învăţământ care nu dispun de pază umană şi nici de sisteme tehnice de supraveghere video – 128 în anul precedent, 98 în acest an. Dintre aceste unităţi, un număr de 30 au totuşi montat sistem de alarmă împotriva efracţiei, îndeplinind astfel una dintre cerinţele minime de securitate prevăzute prevăzute de art. 8, ind. 1 din Anexa 1 la HG nr. 301/2012. Aşadar, un număr de 68 de unităţi de învăţământ nu au în prezent montat niciun fel de sistem de protecţie”, a spus reprezentantul IPJ Vâlcea.

Conform datelor prezentate de IPJ Vâlcea, cele mai multe dintre unităţile de învăţământ din judeţ fără pază sunt grădiniţe din mediul rural.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend