Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Uniunea Europeană şi India în discuții pentru un acord de liber schimb

Publicat

in

Uniunea Europeană şi India au convenit sâmbătă, în timpul unui summit virtual, să reia negocierile pentru un acord de liber schimb, care sunt blocate, şi să promoveze o cooperare mai strânsă pentru combaterea schimbărilor climatice, în condiţiile în care îngrijorările legate de China aduc Bruxelles-ul şi New Dehli mai aproape, transmite Reuters.

Umbrit parţial de criza epidemiei de Covid-19 din India, summitul i-a reunit pentru prima oară pe premierul indian Narendra Modi şi pe toţi liderii celor 27 de state membre ale UE, semn al interesului reînnoit al UE faţă de regiunea Indo-Pacificului.

Summit-urile anterioare ale UE şi Indiei i-au implicat doar pe primul ministru indian, şeful Executivului UE şi preşedintele UE.

“Am convenit să reluăm negocierile pentru un acord comercial care să răspundă provocărilor actuale”, au declarat liderii UE şi indieni într-o declaraţie după discuţii, adăugând că pentru ca negocierile să aibă succes, ambele părţi a trebuit să rezolve problemele de acces pe piaţă.

În paralel, UE şi India vor începe discuţii referitoare la un acord separat de protecţie a investiţiilor şi un acord privind indicaţiile geografice – nume de marcă celebre legate adesea de locurile în care sunt produse mărfurile, de la şampania Franţei până la ceaiul Darjeeling din India.

Ascensiunea Chinei de la un partener comercial benign la o putere rivală cu o prezenţă militară în creştere a alarmat Occidentul şi pe aliaţii săi din regiunea Indo-Pacificului, unde Bruxelles-ul doreşte mai multă influenţă.

”Am convenit că, în calitate de cele mai mari două democraţii ale lumii, UE şi India au un interes comun în asigurarea securităţii, prosperităţii şi dezvoltării durabile într-o lume multipolară”, se spune în declaraţia comună.

Discuţiile comerciale UE-India au fost îngheţate în 2013 din cauza diferenţelor de opinie, inclusiv faţă de reducerile tarifare, protejarea brevetelor, securitatea datelor şi dreptul profesioniştilor indieni de a lucra în Europa.

Liderii blocului, la un summit al UE de la Porto, în Portugalia, s-au confruntat cu presiuni din cauza represiunii guvernului Modi împotriva dizidenţei, grupuri ale societăţii civile, inclusiv Amnesty International, organizând un moment de reculegere cu lumânări în afara locului de desfăşurare a summitului. “Ne-am reafirmat angajamentul de a proteja şi promova toate drepturile omului, inclusiv egalitatea de gen şi promovarea femeilor în toate sferele vieţii”, se spune în declaraţie.

”Am recunoscut importanţa consolidării mecanismelor specifice pentru promovarea drepturilor omului şi a rolului instituţiilor naţionale în domeniul drepturilor omului, al actorilor societăţii civile şi al jurnaliştilor”, afirmă comunicatul.

Un studiu din 2020 realizat de Parlamentul European a stabilit beneficiile unui acord comercial pentru UE cu India până la 8,5 miliarde de euro (10,2 miliarde de dolari), deşi estimarea a fost făcută înainte de plecarea Marii Britanii din blocul european.

UE şi India au convenit, de asemenea, să construiască proiecte de infrastructură comune în întreaga lume, în special în Africa descrise ca un parteneriat de conectivitate.

Acordul rezultă dintr-un acord între UE şi Japonia în 2019, căutând o alternativă la proiectul chinez cunoscut sub numele de Belt and Road Initiative (BRI) (O centură, un drum), care a provocat suspiciuni în Occident şi la Tokyo.

Ambele părţi au promis o cooperare sporită pentru a limita schimbările climatice.

Comunicatul mai afirmă că UE şi India vor organiza întâlniri pentru a colabora în domeniul energiei regenerabile, tehnologiei de stocare a energiei şi modernizării reţelelor electrice, conform news.ro.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Sorin Cîmpeanu, despre educația sexuală în școli: Programa e foarte bună. Ar fi bine ca elevii să fie înscriși din start

Publicat

in

De

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că actuala programă de educaţie sanitară, care să includă şi educaţia sexuală, în şcoli, este una foarte bună şi că elevii ar trebui să se înscrie din start la acest curs opţional, cu posibilitatea de a se retrage, pe parcurs, din diferite motive.

“În momentul de faţă aşa se numeşte, chiar dacă ştiu foarte bine că programa şi de educaţie sanitară cuprinde toate aceste noţiuni. Deja de la clasa a XI-a, lucrurile încep să fie foarte complexe în această programă pe partea de educaţie sexuală. Este vorba, însă, de un număr foarte mic de copii, disciplina fiind una opţională, care urmează această disciplină, educaţia sanitară cu componenta de educaţie sexuală”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24, întrebat fiind dacă e mulţumit de titulatira acestui curs de educaţie sexuală.

Ministrul a adăugat că nu are nicio emoţie cu această titulatură, deşi pentru unii părinţi ar putea genera idei preconcepute.

“Nu am nicio emoţie cu această denumire chiar dacă acest cuvânt, sexual, pentru acei părinţi care sunt mai puţin pregătiţi poate să genereze foarte facil idei preconcepute. Este vorba de educaţie sexuală. Poate ar fi fost mai fericită o denumire mai explicită care să îi ajute şi pe cei care nu intră în profunzimea lucrurilor, ci se uită doar la denumiri. Zic, poate, dar e foarte în regulă aşa, eu, personal, nu am niciun fel de problemă. Eu cred că bine ar fi să fie înscrişi din start pentru această disciplină, urmând ca în cazul în care părinţii au rezerve să poată formula cereri de retragere de la această disciplină, motivate sau nu, dar punctual”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei este de părere că actuala programă de educaţie sanitară este una foarte bună.

“Ar trebui mers pe programa deja existentă. Programa de educaţie sexuală, inclusă în cea de educaţie sanitară, este foarte bună, este gradual începând de la clasele mici până la lucrurile foarte complexe, în anii terminali de liceu”, a explicat ministrul.

Sprin Cîmpeanu consideră că profesorii de biologie şi personalul medical care are competenţe ar trebui să predea aceste cursuri.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Francezul Ugo Humbert s-a calificat pentru prima dată în finala unui turneu ATP 500

Publicat

in

De

Francezul Ugo Humbert, locul 31 în ierarhia tenisului masculin, s-a calificat în prima sa finală într-un turneu ATP 500, în oraşul german Halle, pe iarbă, învingându-l sâmbătă pe canadianul Felix Auger-Aliassime, locul 21 mondial, în trei seturi, 6-4, 3-6, 7-6 (7/5), transmite AFP.

Francezul şi-a luat revanşa asupra canadianului de 20 de ani, care l-a eliminat săptămâna trecută la Stuttgart în sferturi de finală. Câştigător în 2020 la Anvers şi Auckland, Humbert, în vârstă de 22 de ani, va încerca duminică să obţină al treilea său titlu în trei finale, potrivit agerpres.ro.

După ce a trecut în turul doi de germanul Alexander Zverev (6 ATP), iar sâmbătă de Auger-Aliassime, pe Humbert îl aşteaptă în finală rusul Andrei Rublev, N.7 mondial. Acesta l-a eliminat în semifinale pe georgianul Nikoloz Basilaşvili, locul 30 mondial, în trei seturi, 6-1, 3-6, 6-3.

Rublev, la 23 de ani, va juca a 12-a finală din cariera sa şi a treia din acest an, după cea câştigată în martie la Rotterdam şi cea pierdută o lună mai târziu la Masters 1000 de la Monte Carlo în faţa grecului Stefanos Tsitsipas.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend